Cum explică Teodorovici afirmaţiile privind limitarea dreptului de muncă al românilor peste hotare: „Au fost făcute în contextul crizei acute de forţă de muncă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor
Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor

Ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care încearcă să explice declaraţia potrivit căreia românii ar trebui să aibă drept limitat de lucru în străinătate, pe baza unui singur permis de muncă, valabil pentru maximum 5 ani într-o anumită ţară.

Afirmaţia făcută de Eugen Teorovici marţi, 27 noiembrie, a stârnit valuri de critici dure.

Declaraţia a fost făcută în timpul unei dezbateri parlamentare.

„Eu am ridicat problema asta şi la nivelul colegilor mei, miniştrii de finanţe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învăţăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci şi întăreşti partea de Vest şi laşi restul de Europă din fel de fel de condiţii, în afară“, a spus ministrul Finanţelor.

Propunerea sa este cel puţin controversată, în contextul în care unul din rolurile esenţiale ale Uniunii Europene este de a garanta dreptul la libera circulaţie, prin care cetăţenii statelor membre pot lucra oriunde doresc, pentru o perioadă nelimitată de timp.

Confruntat cu valul de critici, Eugen Teodorovici a revenit cu o declaraţie pe această temă făcută în cursul serii de marţi, 27 noiembrie, pe pagina personală de Facebook.

În legătură cu declaraţiile făcute astăzi la dezbaterea care a avut ca subiect principal criza forţei de muncă, nu pot să nu remarc evaluările nejustificate fără preocuparea de a înţelege mesajul în spiritul său şi pentru care consider că este necesar să fac următoarele precizări:

„Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social. NU am pus, NU pun şi nici NU voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte. Astfel, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată“, a declarat Teodorovici pe Facebook.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite