Legea se aplică persoanelor fizice care îndeplinesc următoarele condiţii: au domiciliul / reşedinţa de cel puţin şase luni în România; se află într-o stare de insolvenţă; nu există o probabilitate rezonabilă ca debitorul să redevină, în maximum 12 luni, capabil să îşi execute obligaţiile contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; cuantumul total al obligaţiilor scadente este cel puţin egal cu valoarea a 15 salarii minime pe economie. Legea nu are ca obiect insolvenţa persoanelor fizice autorizate sau a celor ce desfăşoară o activitate independentă, ci a persoanelor fizice obişnuite.
 
Scopul procedurii este de a da persoanei debitoare posibilitatea ca, în urma parcurgerii procedurilor de administrare a patrimoniului său, aceasta să reintre în circuitul social descărcată de datorii. 

Să analizăm cazul / ipoteza în care o persoană fizică va deveni pensionar, în viitor. Sistemele de pensii, bazate pe solidaritatea între generaţii, se confruntă cu probleme tot mai mari în asigurarea unor pensii decente. Astăzi, în România, fiecare contribuabil întreţine mai mult de un pensionar, însă acest raport se va inversa în viitorul apropiat. 
 
În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecţie socială, gestionarea sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie.
 
Astfel, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, s-a ridicat problema reformării acestor sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creşterii calităţii vieţii pensionarilor, mai apropiată de perioada activă, prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a două componente noi, una obligatorie, cealaltă facultativă, ambele administrate de către companii private.
 
Cotele de contribuţii pentru sistemul de asigurări sociale şi de sănătate din ţara noastră sunt stabilite anual, diferenţiat, pentru angajat şi angajator, şi sunt bazate pe salariul brut. Condiţiile de îndeplinit privind sistemul de pensii sunt: să aibă un stagiu minim de cotizare de 15 ani, vârsta standard de pensionare să fie 63 de ani la femei şi 65 de ani la bărbaţi. Pensia publică se calculează folosind un sistem bazat pe puncte de pensie.
 
Pensiile existente în România sunt de cinci feluri: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş.
 
Pilonul 1. Sistemul public de pensii bazat pe solidaritate între generaţii. Pilonul 2. Sistemul de pensii administrate privat. Pilonul 3. Sistemul de pensii facultative administrate de companii private. Pilonul 4. Sistemul de pensii private suplimentare. 
 
În condiţiile în care în cadrul pilonului I nu se permite acumularea şi investirea sumelor colectate, tot ce se colectează se foloseşte pentru plata pensiilor. Nu există siguranţă legată de faptul că în momentul în care contribuabilul va ajunge la vârsta pensionarii, statul va avea resursele financiare necesare asigurării unei pensii decente.
 
Pilonul II este denumit sistemul de pensii administrate privat, cu contribuţii definite, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani şi opţionale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani. În prezent, fiecare angajat plăteşte o contribuţie de asigurări sociale echivalentă cu 25 % din salariul brut, din care spre pensia publică este direcţionat un procent de 21,25 %, iar spre pensia privată obligatorie, un procent de 3,75%. Numărul participanţilor este de 7,4 milioane, din anul 2008, în condiţiile în care cele 7 fonduri de pensii private au investit peste 7,5 miliarde de lei la Bursa de Valori Bucureşti.
 
Pilonul II a fost gândit în aşa fel încât să aibă caracter obligatoriu, întrucât s-a observat că oamenii nu economisesc suficient, dacă nu sunt obligaţi. Acest fenomen nu este caracteristic doar românilor, ci este o tendinţă la nivel global. Apariţia lui a fost favorizată şi de dinamica în care a evoluat structura populaţiei României în ultimii 50 de ani. 
 
1966 – 19.103.163
1968 – 19.720.984
1977 – 21.559.910
1992 – 22.810.035
2002 – 21.680.974
2011 – 20.121.641
2013 – 20.020.074
2014 – 19.953.089
2015 – 19.875.542
2016 – 19.760.585
2017 – 19.644.350
2018 – 19.523.621
2019 – 19.405.000 (cifră valabilă la data de 1 august 2019) 
 
Pilonul III nu condiţionează participarea la pensiile facultative în funcţie de vârstă, oricine contribuie la sistem cu până la 15 % din veniturile brute realizate lunar. Pentru a putea beneficia de o pensie facultativă, condiţiile legale impun ca fiecare participant să aibă cel puţin 90 de contribuţii lunare la fond, o vârstă de cel puţin 60 de ani şi o sumă minimă acumulată. Pentru angajatori, pensia privată facultativă poate reprezenta un instrument eficient de motivare a salariaţilor şi de management al resurselor umane, dar şi o soluţie avantajoasă din punct de vedere fiscal, prin deductibilitatea fiscală a echivalentului sumei de 400 de euro / an pentru fiecare angajat. Peste 365.000 de români au ales să îşi asigure un venit suplimentar la pensie, prin contribuţia la pensia lor facultativă administrată privat.
 
În concluzie. Dacă privim piramida demografică a României, se observă că în viitorul nu prea îndepărtat nu vor fi suficient de mulţi plătitori de CAS pentru ca Pilonul I să fie sustenabil. Conform raportului de ţară, prezentat de OCDE, din România au emigrat peste 3,5 milioane de cetăţeni. Se merge de la premiza că numărul pensionarilor se va majora semnificativ după 2030, când vor ieşi din activitate cei din generaţia „decreţeilor” şi statul va trebui să plătească pensiile acestora. În condiţiile, în care între anii 1966 şi 1969 s-au născut 1,8 milioane de copii. Aceştia vor ajunge la vârsta de pensionare în intervalul 2030 – 2035.
 
Pe de altă parte, pensia de la stat reprezintă un anumit procent din ultimele valori ale salariului, înainte de pensionare. Acest procent scade în fiecare an. Conform estimărilor EFOR, dacă pentru cei care ies la pensie acum, valoarea pensiei de stat lunare este de aproximativ 48 % din ultimul salariu, pentru cei care vor ieşi la pensie în anul 2040 (deci cei care au acum 40 de ani), pensia de la stat va fi de aproximativ 24 % din ultimul salariu.
 
Astfel, sumele de bani colectate de la o lună la alta pentru plata pensiilor vor scădea, însă vor trebui să ajungă pentru un număr în creştere de pensionari, ceea ce înseamnă că fiecărui pensionar îi vor reveni mai puţini bani ca pensie de la stat. 
 
Pentru ca sistemul de pensii să nu intre în dezechilibrele financiare şi sociale menţionate pe viitor se propun mai multe soluţii. 
 
Prima soluţie este reprezentată de creşterea ratei de imigraţie. România poate atrage forţă de muncă din străinătate, oameni calificaţi, pentru a compensa rata de emigraţie, toţi aceşti lucrători efectuând viramente lunare.

Cea de-a doua soluţie este reprezentată de creşterea cotei lunare din CAS, virată la Pilonul II. Legal, aceasta trebuia să fie de 6 %, nu de 3,75 %, aşa cum este în prezent.

A treia soluţie - banii să fie folosiţi doar în scopul plăţii pensiilor actualilor angajaţi, atunci când vor ieşi la pensie.

A patra soluţie - banii să producă randamente aliniate oportunităţilor din piaţă, pentru a maximiza sumele acumulate.

A cincea soluţie - majorarea deductibilităţii fiscale a echivalentului sumei de 400 de euro / an pentru fiecare angajat ce optează pentru pensia privată facultativă.