Cum arată gândacul care a lăsat Autostrada Sibiu-Piteşti fără finanţare europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul
Foto arhiva Adevărul

Comisia Europeană a suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti din cauza unui gândac, considerat specie ameninţată, cerând României să vină cu explicaţii şi soluţii până la 23 februarie 2020.

Gândacul cu pricina se numeşte „Morimus funereus”, numit ppopular gânadcul croitor de stejar şi fag, care trăieşte nu numai în România, ci şi în Macedonia, Belgia, Croaţia, Slovenia, Cehia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Slovacia, Ucraina şi Bosnia şi Herţegovina.

Gândacul croitor al stejarului are circa 20-35 mm lungime, e de culoare neagră şi are  elitrele cenuşii cu două pete mari negre, transversale, cu aspect catifelat. Larvele se dezvoltă în lemnul de fag şi stejar, adulţii fiind întâlniţi în lunile mai-iulie pe trunchiurile copacilor.

Gândacul se află din 2006 pe lista speciilor ameninţate.

Din cauza acestui gândac, oficialii europeni au suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu – Piteşti, cerând României explicaţii şi soluţii de protejare. Notificarea a fost trimisă de Comisia Europeană la data de 23 decembrie, România fiind obligată să răspundă CE până la data de 23 februarie 2020.

În cazul în care explicaţiile nu sunt clare, CE notează că poate refuza finanţarea.

morimus funereus gandacul croitor de stejar Foto Wikimedia

Foto Wikimedia

Notificarea a fost publicată duminică de fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, în urma unui schimb dur de replici cu actualul ministru de resort, Lucian Bode.

Sâmbătă, Cuc declarase că finanţarea pentru autostrada Sibiu-Piteşti este suspendată de către Comisia Europeană din cauza unor probleme de mediu, deşi Guvernul PSD a obţinut încă din 2018 acel Acord, iar Guvernul actual refuză să spună ceva despre subiect.

În replică, actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, afirmă că proiectul nu este blocat, iar Comisia a solicitat o serie de clarificări privind impactul autostrăzii asupra mediului. 

Pentru a fi suspendată finanţarea acestui proiect major de infrastructură, acesta ar fi trebuit să fie aprobat de către CE, lucru care nu s-a întâmplat până acum, afirmă Lucian Bode.

Ulterior, deputatul USR Cătălin Drulă a cerut Guvernului să publice scrisoarea de observaţii a Comisiei Europene şi să vină cu detalii despre cum va fi obţinută finanţarea europeană pentru autostrada Sibiu-Piteşti. Deputatul afirmă că reacţia lui Răzvan Cuc cu privire la acest subiect este ”tupeu neruşinat”, în condiţiile în care aplicaţia de finanţare a fost depusă pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus chiar de acesta. În plus, Drulă susţine că nici reacţia Guvernului nu este potrivită. ”Problemele reclamate în scrisoare, privind ariile Natura 2000, sunt probleme de fond”, susţine Drulă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite