Cum poate ajunge statul român să-i plătească Gazpromului pentru necesarul de gaze la iarnă, în locul furnizorilor. Mecanismul unei crize şi 3 întrebări

Anunţul că România ar putea rămâne fără gaze în plină iarnă devine o poveste cu multe împletituri. Într-un cadru normal, aşa ceva ar fi tehnic şi comercial de neconceput. Dacă nu, poate, chiar penal. Iarna aceasta, însă, cineva a schimbat planurile. În spatele misiunii unor falşi profeţi de a pregăti populaţia pentru ceva rău ca, apoi, să se transforme în salvatori, se poate prefigura, la orizont, o adevărată bătălie comercială.

Încep această temă sensibilă cu un rezumat. În cadrul episodului doi al comisiei de anchetă ANRE prezidată de Iulian Iancu, şeful Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, directorul Transgaz, Ion Sterian, a declarat joi că stocul de gaze realizat pentru această iarnă este la cel mai mic nivel din ultimii ani. Consecinţa? România va trebui să majoreze importurile cu 30% pentru a nu exista disfuncţionalităţi iar gazul să circule neîntrerupt în conducte.

„La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut.“                               --- Ion Sterian, Transgaz ---

Şeful Transgaz a estimat că, până în primăvara lui 2018, România va importa peste 2,2 miliarde de metri cubi. În aceste condiţii, dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze ca să acopere livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze.

Între Iulian Iancu şi Ion Sterian, după acest anunţ, a avut loc un dialog cel puţin curios. Preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii l-a întrebat pe şeful Transgaz dacă va importa gaze de la Gazprom, fiind unica sursă de gaze de import a ţării noastre. Răspunsul venit a fost că nu. Şi nu ideea de a importa gaze de la Gazprom este neobişnuită, s-a mai întâmplat asta în fiecare iarnă, dar ce treabă are transportatorul să importe gaze? El nu este furnizor, ca Engie şi E.ON. Transgaz asigură transportul, cu un consum tehnologic stabilit de ANRE furnizorii asigură cantităţile care intră în Sistemul Naţional de Transport şi intră în serviciul de furnizare. Fiecare are rolul lui bine definit. Atunci, care este faza? Ne îndreptăm spre un război provocat între producători şi furnizori, iar victime vor cădea compania de stat Transgaz şi cetăţenii României?

Voi încerca să explic această perspectivă ridicând trei probleme şi trei întrebări la care, poate, autorităţile sunt pregătite deja să dea acest răspuns şi nu vor fi luate prin surprindere de venirea iernii. Ah, şi apropo: nu mai spuneţi că România este o piaţă marginală pentru Gazprom. Calculele geopolitice depăşesc raţiunile economice.

1. Gazul românesc este supraimpozitat, dar gazul de import rusesc nu este

Guvernul Ponta a emis OUG 7/2013 care prevede suprataxarea cu 60% a gazelor româneşti, dacă acesta e vândut peste un prag anume. Suprataxarea este prevăzută numai pentru actorii de pe piaţa internă, nu şi pentru gazele din import, fapt ce a condus anul trecut, de exemplu, la un mediu mai favorabil pentru gazele de import ruseşti pe piaţa românească. Importurile au crescut, atunci, şi au acoperit un sfert din consum, dar nu s-a văzut acest lucru în factura noastră. În aceste condiţii ne mai salvează doar stocurile minime obligatorii, stabilite de ANRE.

Întrebare: Băieţi, sunteţi siguri că toţi operatorii din piaţă şi-au îndeplinit obligaţia de înmagazinare?

2. Taxa de înmagazinare a gazului, în România, este piperată

Jucătorii din piaţă plătesc o taxă de aproximativ 20 de lei/Mwh pentru gazul înmagazinat la noi în ţară, în depozite. Acesta este un preţ recunoscut de ANRE. Adică, la un preţ de producţie de 65 de lei/Mwh se adaugă cel puţin 25 de lei taxa de înmagazinare plus costurile de extracţie, transport, componentele de rezervare de capacitate, transport şi distribuţie plus marja de profit a furnizorului. Această taxă de înmagazinare înseamnă cam o treime din preţul de producţie, ceea ce este enorm. Statul putea să acorde şi el o subvenţie la treaba asta ca să încurajeze înmagazinarea şi să mai diminueze importurile dar, deh, asta e altă treabă.

Întrebare: Anul acesta cum a fost stabilită înmagazinarea, în condiţiile în care capacitatea maximă este de 3.2 miliarde de metri cubi şi se anunţă o iarnă grea? Stimulează actualul sistem înmagazinarea pe baze comerciale?

3. Obligaţiile pe care le au furnizorii în piaţă

OUG 64/2016 care este în vigoare de la 1 aprilie 2017 completează Legea 123/2012 a Gazelor Naturale şi impune tranzacţionarea gazelor în condiţii de concurenţă, nediscriminare şi transparenţă. În Legea Gazelor, furnizorul are o obligaţie mare cât casa:

• să încheie contracte de achiziţie a gazelor naturale, astfel încât să asigure acoperirea consumului pentru clienţii săi

Întrebare: Spre exemplu, Engie are contract la import cu Gazprom pe termen lung de tipul take or pay. Oare ce nominalizări la import are aceasta companie pentru perioada rece? Sunt sursele de gaze asigurate cu certitudine?

De ce întreb acest lucru? Păi, să reluăm declaraţia directorului general Engie, Eric Stab:

„Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanţie. Singura soluţie, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiţi consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgenţă întocmit de Guvern. Acest plan există din trecut, dar trebuie updatat de urgenţă. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie întrerupţi şi în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse.“

Cum ar putea Transgaz să ajungă în situaţia de a importa de la Gazprom?

Legea o spune foarte clar. Dacă furnizorii au obligatia sa furnizeze neîntrerupt, asta înseamnă că trebuie să îşi asigure sursele de gaze certe, din timp. Şi avem trei surse: din producţia internă curenta, din înmagazinare şi din import. Nu ar trebui să îi întrebe cineva pe cei de la Engie dacă pot să demonstreze că au capacitatea de a livra gaze în cantităţile contractate? Pot să demonstreze ca deficitul generat de insuficienta gazelor la intern va fi acoperit din import? Asta ar trebui să fie o sarcină în ograda ANRE-ului şi a Ministerului Energiei, în baza legii mai sus menţionate. 

Şi acum, dansul. Ce se întâmplă atunci când un client consumă gaze desi nu a făcut nominalizări? El riscă să ducă sistemul în dezechilibru. Dacă nu sunt nominalizate cantităţi suficiente de gaze naturale dar se consumă în ritm accelerat, înseamnă că acestea tot vin de undeva. Adică, din ceea ce preşedintele Transgaz numeşte zestrea conductei, sau cantitatea reziduală păstrată în conducte pentru siguranţa sistemului.

Cum ar putea Transgaz să achite factura la gaze în locul furnizorilor

Întrebarea legitimă care se pune este dacă nu cumva, cineva se gândeşte ca pe banii Transgazului, adică pe bani ai statului român, pe banii unei companii româneşti care se pregăteşte să investească în Moldova şi să se implice în construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău, să se rezolve problemele unor furnizori europeni sau al vreunui alt haiduc care nu s-a asigurat că are nominalizări la import.

Pentru că ce se va întâmpla?... Transgaz va achiziţiona gaze şi apoi îi va factura pe cei care au produs dezechilibrele. Numai că acei furnizori ar putea să vină foarte lejer şi să spună că aveau oferte de gaz mai ieftin iar compania de stat să fie târâtă prin procese pe la Curtea de Arbitraj Internaţional.

În baza Legii Gazelor, Transgaz este obligat să întrerupă sau să limiteze transportul gazelor naturale în condiţiile în care sunt periclitate siguranţa şi integritatea sistemului de transport, conform reglementărilor specifice. Vă daţi seama ce balamuc va ieşi la iarnă, dacă se va ajunge acolo? 

Aşa, cineva pare a prefigura situatia in care stabilitatea sistemului e asigurata cu bani de la stat, nu prin grija furnizorilor de gaze, ci prin achiziţionarea de importuri direct de catre transportator. Şi ştiţi de la cine? De la unicul importator, Gazprom! Şi ce credeţi că o să facă Gazprom? Acte caritabile? Nu, o să ne dea gaze la un preţ baban, lucru ce se va reflecta în factura noastră şi va servi ca argument retoricii de tipul „vedeţi, nu v-am spus eu că nu putem să asigurăm necesarul de consum intern? Acum mai vreţi să şi exportăm? Ia, gata cu BRUA, gata cu bursa gazelor! Uite cum plătesc românii!” O temă falsă, meschină şi plină de neadevăruri pentru că utilitatea BRUA exact acum s-ar vedea. Având o diversificare de resurse de import, ţara noastră nu ar mai sta la -20 de grade să aştepte gazul rusesc şi să dârdâie aşteptând finalul unor jocuri comerciale susţinute de te miri cine de prin politica dâmboviţeană.

Dar, oare, cine ar trebui să verifice treburile astea? Legea spune că ANRE şi Ministerul Energiei. Ideea este că dacă faci nominalizările de gaz din timp, preţul este mult mai bun. Dacă le faci având sula în coaste, e nasol. Importurile de gaze de la ruşi sunt normale, ele asigură un necesar atunci când temperaturile din ţara noastră sunt extrem de scăzute. Dar, ce te faci când va trebui să imporţi într-o situaţie limită, care era de evitat?

Este aceasta o încercare de a-i impune transportatorului român sarcina de a face importuri scutindu-i pe unii furnizori de nişte costuri nedorite, precum cel de înmagazinare, despre care ziceam mai sus? Să devină această posibilă situaţie o practică în domeniu, pe viitor? 

Ştiţi de ce pun această întrebare? Pentru că anul trecut au rămas 500 de milioane de metri cubi de gaze înmagazinate, iar asta a însemnat costuri pentru furnizori pe care, anul acesta, probabil că nu mai vor să şi le asume. Vorba aia, prost nu e ăla care cere, ci ăla care dă. 

Dacă se va întâmpla acest scenariu, mesajul va fi unul pe cât de cinic, pe atât de simplu. Adică, noi chiar vrem să dăm gazul la străini, la Soroş, în loc să îl ţinem noi aici, că uite, că nu avem cu ce să ne încălzim iarna?! Acesta va fi tipul de mesaj propagat ca o fumigenă în spatele căreia nişte băieţi care nu ard gazul de pomană vor trece iarna la adăpost şi vor spune că liberalizarea preţului de producţie la gaz a condus spre explozia preţului când, de fapt, totul nu a fost decât un comportament speculativ.