Este România pregătită să arunce în joc, ca temă, securitatea energetică a Europei de Est, într-un moment în care vom fi la mijloc pe traseul intereselor economice ale Germaniei, Rusiei şi ale SUA? Poate diplomaţia ţării noastre să se mobilizeze şi să lovească peste nivelul categoriei sale? Avem argumentele necesare pentru a-i pune la masă pe toţi cei implicaţi pentru un proiect unic de care depinde, practic, bunăstarea şi securitatea energetică a cetăţenilor europeni în următorii ani?

Ce interese comerciale şi de securitate planează în jurul lui Nord Stream 2

Germania este încercuită de SUA, de statele baltice şi de Polonia pentru a renunţa la construcţia Nord Stream 2, un gazoduct care va trece pe sub Marea Baltică şi care va devia spre Germania o mare parte din fluxul de gaze naturale care tranzitează în prezent Ucraina.

Asta înseamnă nu numai că Ucraina se va confrunta cu o problemă de securitate energetică, dar vor fi văduvită şi de taxele de tranzit pe care operatoriul sistemului de transport le percepe pentru gazul rusesc care îi traversează conductele.

Importurile ruseşti de gaze naturale spre Uniunea Europeană, în anul 2017, au crescut la 198 de miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă că ţările membre sunt cel mai important cumpărător pentru Gazprom. În acest context, calculul ruşilor a fost simplu: este mai uşor să facă afaceri cu Germania pentru că ar ţinti mai repede o piaţa vestică, exigibilă şi mult mai ofertantă financiar şi, totodată ar ocoli Ucraina, căreia i-ar crea o mare problemă de securitate energetică.

În timp ce Germania s-ar transforma într-un „vameş” pentru cele mai importante pieţe din Vestul Europei unde ajunge gazul rusesc, Ucraina va pierde veniturile obţinute din taxele de tranzit de 2-3 miliarde de euro pe care le percepe anual de la Gazprom. În plus, Europa de Est s-ar transforma într-un breloc care s-ar învârti pe degetele fie ale oficialilor germani, fie ale celor ruşi.

„Germania este controlată în totalitate de Rusia, deoarece primeşte 60%-70% din energie din Rusia şi o nouă conductă de gaz; să îmi spuneţi dacă această situaţie este adecvată, deoarece eu cred ca nu este, cred că este un lucru foarte rău pentru Alianţa Nord-Atlantică.“

Donald Trump, preşedintele SUA

Ieşirea intempestivă a lui Donald Trump la summit-ul NATO a avut darul, pe de-o parte, să pună degetul pe o problemă dureroasă a Uniunii Europene, deoarece, Bruxelles-ul îşi vede subminate eforturile de a reduce dependenţa statelor, mai ales a celor din Estul Europei, de gazul rusesc. În loc ca sursele de aprovizionare cu gaz rusesc să se diversifice, Germania face exact contrariul şi concentrează prin Nord Stream 2 peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale într-un singur punct.

Pe de altă parte, interesele preşedintelui american au şi o puternică latură comercială. Într-o piaţă europeană inundată de gaz rusesc, care va fi rolul gazului natural lichefiat al americanilor? Răspunsul la această întrebare a încercat să îl găsească secretarul de stat Rick Perry în cadrul întâlnirilor bilaterale pe care le-a avut cu o serie de oficiali UE. În timp ce 41% din exporturile de gaze ruseşti sunt direcţionate spre piaţa UE, statele membre absorb doar 1% din exporturile de gaze naturale lichefiate ale americanilor.  

Lupta pentru Nord Stream 2 se va da prin proxiuri: Austria vs România

Atât Maroš Šefčovič, vicepreşedintele Comisiei Europene însărcinat cu uniunea energetică dar şi Dieter Borchardt, directorul însărcinat cu Piaţa Internă a Energiei din cadrul Directoratului General al Comisiei Europene, au scos în evidenţă pentru cititorii adevarul.ro faptul că soarta gazoductului Nord Stream 2 va depinde de poziţia Consiliului UE.

„Avem mari speranţe de la preşedinţia României. Am propus nişte amendamente foarte simple care vor aduce clarificări şi îi voi asigura pe toţi că cel de-Al Treilea Pachet Energetic va fi aplicabil pentru toate conductele şi va fi valid pe toate teritoriile din jurisdicţia Uniunii Europene, inclusiv în apele teritoriale şi în zonele economice. Pentru mine, a fost clar de la început că trebuie să avem o clarificare certă, legală.“

Maroš Šefčovič, vicepreşedintele Comisiei Europene

Comisia Europeană intenţionează să modifice Directiva Gazului şi se pregăteşte să introducă pentru la toamnă o serie de amendamente importante cu privire la conductele din ţări non-UE care intră pe teritoriul unui stat membru. Separarea furnizorului de energie de reţelele de transport, acces la punctele de interconectare pentru terţe companii şi transparenţa formării preţurilor sunt câteva dintre principiile în baza cărora ar trebui să funcţioneze Nord Stream 2.

Ofensiva declanşată de Donald Trump la summit-ul NATO împotriva Germaniei vine la o săptămână după ce Senatul american a propus să sancţioneze companiile care susţin eforturile Rusiei pentru a construi Nord Stream 2. Engie (Franţa), OMV (Austria), Royal Dutch Shell (Olanda), Uniper (Germania) şi Wintershall (Germania) asigură jumătate din costuri.

Austria, după cum se vede, are şi ea la fel de mult de câştigat ca Germania deoarece Nord Stream 2 va pompa gaz natural care va ajunge şi în Baumgarten, hubul austriac, acolo unde va putea fi tranzacţionat spre pieţele din Estul Europei.

În acest context, va fi interesant de urmărit cum se va poziţiona Austria, ţară ce deţine, în prezent, preşedinţia Consiliului UE, faţă de noile modificări aduse Directivei Gazului, în timpul mandatului prin rotaţie de 6 luni. Şi mai interesant de urmărit va fi cum va reacţiona România care, de la 1 ianuarie 2019, va prelua ştafeta preşedinţiei UE de la Austria şi care este singura ţară din Estul Europei în măsură ca să discute despre securitatea energetică a acestei regiuni! De ce? Pentru că România are propriile resurse de gaze naturale şi nu depinde de nicio sursă de import.

Ţara noastră poate fi un pivot extrem de important în aceste negocieri. Neavând nimic de pierdut, am putea să propunem un proiect interesant şi ambiţios care să modeleze piaţa gazelor naturale în viitorul apropiat, mai ales în perspectiva noilor alegeri europarlamentare.

România ar putea să vorbească deschis despre conceptul unui Parteneriat Strategic între UE şi potenţialii furnizori de gaze naturale, atât Rusia cât şi SUA sau ţările din Marea Caspică.

În primul rând, România ar putea să le încurajeze pe celelalte ţări nemulţumite de Nord Stream 2 să propună în Consiliu condiţionarea votului de introducerea unor condiţii mult mai stricte pentru Gazprom pe piaţa europeană. Ar putea să folosească Tratatul Comunităţii Energiei pentru a reduce excepţiile de ala aplicarea pachetului energiei în Balcani şi în Republica Moldova şi să elimine restricţiile de la principalele puncte de interconectare din UE.  

Deşi pare la prima vedere ceva fantezist, această tactică ar putea deschide discuţiile asupra posibilităţii ca UE şi Rusia să-şi integreze pieţele de gaze naturale pe o reţetă europeană! În condiţiile în care jumătate din veniturile Gazpromului este asigurată de piaţa statelor membre, UE este în măsură ca să-i ceară acest lucru Rusiei aşa cum i l-a cerut şi Ucrainei!

În al doilea rând, România ar putea să sugereze o actualizare a listei de proiecte de interes comun pentru a cuprinde câteva care să vizeze îmbunătăţirea infrastructurii pentru gazul natural lichefiat. Între Spania şi Franţa, între Franţa şi Germania şi între Germania şi Elveţia capacitatea de a evacua gaz natural lichefiat este limitată. Staţiile de regazificare din Grecia şi Lituania îngustează opţiunile doar pentru pieţele interne. Limitările de infrastructură împiedică pătrunderea unei cantităţi mai mari de LNG care să pună presiune pe preţul de vânzare al gazului rusesc. Pe de altă parte, UE trebuie să găsească un răspuns viabil la scăderea producţiei interne de gaz natural, în special pentru cea din Olanda şi Norvegia.  

Ţinând cont că reţeta rusească de stabilire a preţului la gaze naturale depinde de indexarea lui la cotaţiile petrolului, prezenţa pe piaţă a unei cantităţi însemnate de gaz natural lichefiat şi a gazului natural din Marea Caspică care să fie tranzacţionate în huburile energetice ar exercita o presiune pe preţul de vânzare şi ar preîntâmpina nişte practici comerciale discreţionare. În plus, Europa de Est ar putea avea mai multe alternative şi ar putea scăpa din situaţia în care să se trezească, din nou, că va fi la mica înţelegere dintre Rusia şi Germania.

Iar România poate avea o cheie la această ecuaţie complicată.