Cu temele nefăcute, Boc anunţă noul acord cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile nu au îndeplinit încă criteriile structurale din actuala înţelegere, dar şeful Guvernului spune că discuţiile privind un nou împrumut încep la 20 ianuarie. Legea bugetului pe 2011, a salarizării unice şi a pensiilor, condiţii-cheie în actualul acord cu FMI, nu au intrat încă în dezbatere în Parlament.

Discuţiile dintre autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind posibilitatea unui nou împrumut vor începe la 20 ianuarie, când delegaţia FMI revine la Bucureşti, anunţa ieri premierul Emil Boc la un post de televiziune.

Mai citeşte şi:

Emil Boc: "Am evitat colapsul şi am stabilizat economia"

Şeful Guvernului s-a grăbit să vorbească despre o nouă înţelegere cu finanţatorii externi, în condiţiile în care criterii structurale din actualul acord, ce va expira în martie 2011, nu au fost încă îndeplinite. Legea bugetului de stat pe 2011, a salarizării unice şi a pensiilor nu au intrat încă în dezbatere în Parlament, deşi ele constituie precondiţii pentru virarea următoarei tranşe de aproximativ 900 de milioane de euro. În urmă cu o lună, însuşi preşedintele Traian Băsescu avertiza că România riscă întreruperea acordului cu FMI dacă Parlamentul nu aprobă cât mai curând cele trei legi.

În plus, controversata Ordonanţa a creditelor, dezbătută de mai bine de două luni în Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor, este precondiţie pentru a primii banii de la FMI. Iar amendamentul adus săptămâna trecută de PDL, astfel încât actul normativ să nu se aplice şi pentru contractele vechi, complică şi mai mult lucrurile. Premierul Emil Boc declara ieri că noul acord cu FMI va fi unul de tip precaut, fără să se stabilească o sumă concretă.  „Nu solicităm bani concreţi, este un acord din acesta preventiv, pentru a evita derapajele în viitor ale României şi de a nu cădea din nou în patima populismului", a spus premierul. De asmenea, Băsescu afirma recent că noul acord cu finanţatorii nu va viza împrumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit care va fi pusă la dispoziţie în cazul în care situaţia o va impune.

Acord cu Fondul, bani de la Comisie

Analiştii economici sunt însă de părere că România va apela la un acord-preventiv cu FMI, dar va continua să se împrumute de la Comisia Europeană. Iar asta în condiţiile în care Fondul nu va mai fi dispus să facă o nouă derogare şi să vireze tranşele direct către bugetul statului, şi nu către Banca Naţională. Tot ieri, premierul anunţa că că numărul bugetarilor din România va scădea sub 1,29 milioane până la sfârşitul acestui an şi că Executivul a aprobat normele de aplicare a Legii parteneriatului public-privat.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite