Cu România în zona euro

Pentru prima dată după intrarea în Uniunea Europeana, România poate intra în zona euro, cel puţin teoretic. În acest moment, România îndeplineşte criteriile nominale impuse pentru adoptarea euro (criteriile de la Maastricht).

Conform datelor oficiale, criteriul ratei inflatiei este indeplinit incepand cu iunie 2014 (1,4% inflatie medie), deficitul bugetului consolidat se incadreaza in limita de 3% (2,3%), datoria publica in cea de 60% (38%), criteriul ratei dobanzilor pe termen lung poate fi bifat inca din noiembrie 2013, iar cursul de schimb din octombrie 2010.

Criza financiara a validat insa fara drept de apel ceea ce o parte a economistilor sustinea de multa vreme, si anume ca satisfacerea criteriilor de la Maastricht nu garanteaza succesul in interiorul uniunii monetare. E nevoie de mai mult. Adevarat. Cu toate astea, nu trebuie minimizat ceea ce, totusi, am reusit sa facem. Bifand criteriile de convergenta nominala, am bifat in primul rand Primul pas, un prag psihologic daca vreti, ceea ce nu e putin lucru. Romania a demonstrat cu ocazia asta ca e capabila sa indeplineasca niste tinte, sa-si asume o responsabilitate pe care sa o duca cu bine pana la capat. Sa aplice reforme structurale, intr-un context in care acestea sunt invocate de toata lumea, ca solutie de fond, de substanta. In plus, bifarea acestor indicatori este cu atat mai semnificativa cu cat s-a desfasurat intr-o perioada foarte dificila, de criza internationala. Pe de alta parte, trebuie remarcat ca aceste criterii au fost atinse fara ca Romania sa aiba o data tinta de adopare a monedei euro care sa functioneze drept ancora pentru sustinerea reformelor. Pentru o buna bucata de vreme, pozitia oficiala a Romaniei vis a vis de intrarea in zona euro a fost de expectativa, guvernul neasumandu-si o tinta anume. Deci se poate.

Ce urmeaza? Prima provocare va fi ca Romania sa poata demonstreze ca este capabila sa si mentina aceste criterii indeplinite pe termen mediu. A doua provocare va fi sa completam convergenta nominala cu cea reala, sa crestem practic convergenta nivelului de trai, a venitului pe locuitor cu cel al uniunii monetare. Ceea ce nu va fi tocmai simplu. Din cauza crizei financiare, rata de crestere a PIB potential in Romania s-a redus la 2-2,5%, ceea ce reprezinta jumatate fata de potentialul economiei romanesti din perioada 2005-2008. Rezultatul a fost cresterea somajului structural, venituri mai mici la bugetul de stat, rata de crestere economica mai mica, toate afectand direct sau indirect, mai mult sau mai putin, nivelul de trai. Din aceasta perspectiva, Romania are un drum lung de parcurs.

Cele doua provocari sunt de altfel strans legate intre ele. Criza a validat ipoteza conform careia convergenta nominala poate fi mentinuta in mod sustenabil doar in conditii de stabilitate financiara, dezechilibre fiscale reduse si mai ales competitivitate externa. Mai mult, contextul european actual a generat necesitatea impunerii unei monitorizari mai largi a statelor europene, a unui set extins de indicatori. Urmărirea „imaginii de ansamblu” a economiei s-a concretizat in asa numitul tabloul de bord (sunt urmariti indicatori precum soldul contului curent, pozitia investitionala internationala neta, cursul de schimb real efectiv, indicele nominal al costului unitar cu forţa de muncă, datoria privata, rata somajului, etc.) –  ocazie cu care importanta acordata criteriilor de convergenta reala a crescut considerabil.

Ce ramane de facut? Spre deosebire de majoritatea statelor est europene pretendente la intrarea in zona euro, dupa o pozitie de expectativa de un an, Romania a ales sa aiba totusi o data-tinta, 1 ianuarie 2019. Atitudinea mai degraba prudenta, de expectativa, adoptata de celelalte state est europene nu arata incapacitatea acestora de a indeplini criteriile, ci mai degraba o reconsiderare a procesului in sine de trecere la euro.

Pe fondul crizei, avantajele adoptarii euro au inceput sa fie puse sub semnul intrebarii, in timp ce costurile au devenit din ce in ce mai vizibile, nu trebuie sa fi un fin cunoscator ca sa le vezi. Dincolo de criteriile care vor trebui bifate – fie ele nominale, reale, sau indicatori ai tabloului de bord, vor trebui reconsiderate multe aspecte ale integrarii monetare europene care pareau a fi initial de necontestat. Avantaje precum reducerea costului capitalului, eliminarea volatilitatii cursurilor de schimb flexibile, o inflatie redusa ce garanteaza stabilitate financiara, etc. au devenit discutabile.

De exemplu, atat timp cat nu exista „eurobonduri”, este clar ca pietele vor atasa prime de risc functie de performantele fiecarei economii nationale. Asa se face ca, in timpul crizei, Romania a avut costuri de finantare mai mici decat state precum Spania, Grecia, state cu state vechi in clubul european etc. Pierderea cursului de schimb s-a dovedit a fi foarte costisitoare in absenta unor instrumente alternative realmente eficiente, relatia dintre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara a fost zdruncinata din temelii, si exemplele pot continua. In mod clar, a devenit evident pentru toata lumea ca nu este de dorit sa intri in zona euro oricum. Din aceasta perspectiva, cred ca adevarata miza a adoptarii euro in Romania nu va fi nici daca, nici cand, ci mai degraba cum vom face asta.