Criza financiară pe înţelesul “băutorilor” de rând. O ficţiune inspirată însă din realitatea zilelor noastre

Helga este proprietar de bar. Un bar pe care l-am putea numi A1 (sau, pentru a da un plus de savoare poveştii … AIBar -  fără nici o legătură cu deja celebrul brand AIG), ai cărui clienţi sunt în marea lor majoritate şomeri. În termeni economici, situaţia financiară precară a clienţilor săi, este o problemă cât se poate de serioasă pentru viitorul afacerii pe care Helga o conduce. Aşa începe povestea – fictivă 

Cu o afacere care abia se târa de la o zi la alta, şi după multe nopţi nedormite, Helga pune la punct o nouă strategie de marketing, cu o ofertă de nerefuzat pentru clienţii săi: “Bea acum – plăteşte mai târziu!”, prin care Helga îşi creditează clienţii. “Băutul pe datorie” s-a dovedit o strategie de succes, pentru că, aproape peste noapte, barul Helgăi a devenit cel mai frecventat local din zonă. Iar de aici şi până la a deveni barul cu cele mai mari vânzări din oraş nu a mai fost decât un pas!

Eliberaţi de presiunea de a plăti pe loc ceea ce consumă, clienţii nu au mai avut prea multe de obiectat atunci când Helga a mărit preţul băuturilor servite. Şi a făcut asta nu doar odată, ci în mai multe rânduri, fără ca vreunul din clienţii săi să protesteze. Una peste alta, afacerile Helgăi au explodat: vindea tot mai mult şi tot mai scump ... doar că pe datorie.

Oportunităţi de business pentru bancă

Cu o astfel de evoluţie a cifrei de afaceri, afacerea Helgăi a atras atenţia tânărului, dinamicului şi inventivului director al băncii care credita activitatea de zi cu zi a barului: pentru acesta, creanţele acumulate erau o adevărată avere viitoare.

Asta a fost suficient pentru executivul băncii, pentru a majora limita de credit pe care AIBar o avea la banca pe care o conducea. Evident, veniturile viitoare ale barului (provenite din consumul pe datorie al clienţilor săi) au fost folosite drept garanţii pentru extinderea liniei de credit acordate.
O iniţiativă bine primită la sediul central al băncii în cauză, unde, traderii au identificat o bună oportunitate de a mai face ceva comisioane din tranzacţii. Au transformat datoria clienţilor băncii în obligaţiuni ale căror dobânzi, şi al căror principal, urmau a fi plătite ulterior, la încasarea datoriilor consumatorilor din barul Helgăi. Şi pentru că aveau nevoie de un nume, le-au numit AIBonds.

Frumos împachetate, şi cu randamente ridicate – pentru că preţurile băuturilor servite de Helga erau mult peste media celorlalte baruri, şi deci profiturile erau pe măsură – obligaţiunile au fost vândute de traderii băncii în cauză către alte bănci, fonduri sau investitori în căutare de câştiguri.

Alcoolicii şomeri nu-şi pot plăti băutura consumată

Nici unul dintre cumpărători nu şi-a pus însă semne de întrebare cu privire la faptul că veniturile viitoare ale obligaţiunilor tocmai cumpărate (care aveau rating AAA) erau de fapt garantate doar de plăţile ce urmau a fi făcute de o adunătură de alcolici fără serviciu.   
Pieţele vedeau doar randamentele promise, iar goana după câştiguri întreţinea creşterea preţurilor obligaţiunilor respective, care treptat, au devenit cele mai tranzacţionate instrumente financiare de pe pieţele de profil.

Marii jucători, care dispuneau de mari sume de bani nu mai pridideau să cumpere obligaţiunile garantate cu veniturile viitoare ale barului Helgăi. Asta până în ziua în care, în ciuda faptului că preţurile obligaţiunilor respective creşteau ca Făt-Frumos, unul dintre oficialii băncii la care Helga avea linia de credit deschisă, a decis că a venit vremea să-I ceară acesteia achitarea creditului, şi i-a trimis o notificare în acest sens.

Helga, la rândul ei, s-a văzut nevoită să ceară clienţilor plata datoriilor, pentru a-şi putea achita datoria la bancă. Doar că, în continuare fără venituri … aceştia nu au prea avut de unde să plătească băutura consumată până atunci. Asta a pus capăt afacerii Helgăi, care a trebuit să-şi închidă barul, şi să-şi declare falimentul. 11 salariaţi şi-au pierdut locurile de muncă.

Un faliment cu efect în pieţele de obligaţiuni

Ştirea că afacerea Helgăi a dat faliment s-a împrăştiat instantaneu printre deţinătorii de obligaţiuni garantate cu veniturile viitoare ale barului respectiv. Şi, pentru că nu mai aveau nici o şansă să primească bani de pe urma afacerii respective, deţinători obligaţiunilor AIBonds au pornit avalanşa vânzărilor. Preţul acestora a căzut cu peste 90%, ceea ce a dus la scăderea valorii portofoliului de obligaţiuni deţinut de bancă.
Şi pentru că valoarea activelor lichide ale băncii s-a diminuat spectaculos peste noapte, aceasta nu au mai avut bani pentru a acorda noi împrumuturi, ceea ce a îngheţat activitatea de creditare, şi a pus companiile din regiune într-o mare dificultate în a-şi asigura necesarul de cash pentru activitatea de zi cu zi.

Falimente pe bandă

Mai mult, furnizorii barului Helgăi, care la rândul lor cumpăraseră la rândul lor obligaţiuni AIBonds (pentru fondurile proprii de pensii) s-au trezit în situaţia de a-şi şterge din contabilitate 90% din valoarea prezumată a respectivelor titluri.
O pierdere pe care furnizorul de vinuri nu a putut să o suporte, fiind nevoit să ceară şi el falimentul. O afacere ce avea o istorie de peste trei generaţii a închis astfel porţile, lăsând locul liber unui competitor care, preluând fabrica locală a închis-o, iar alţi 150 de oamenii au rămas fără loc de muncă.

Ce să faci, odată scăpat de faliment? Îţi acorzi un bonus

Din fericire - pentru banca şi casele de brokeraj care au înregistrat şi ele pierderi ca urmare a scăderii valorii portofoliilor lor de obligaţiuni AIBonds – acestea au primit bani de la Guvern, şi au fost salvate astfel de la faliment. Asta cu bani proveniţi din taxele şi impozitele contribuabililor; salariaţi nebăutori – care nu au călcat niciodată prin barul Helgăi.
Scăpaţi de la faliment, executivii respectivelor instituţii financiare au început să-şi acorde bonusuri pentru măsurile luate pentru salvarea instituţiilor conduse. Bonusuri de miliarde bune de euro. Asta în timp ce cheltuielile cu sănătatea, protecţia socială sau educaţia pentru  cetăţenii regiunii respective au trebuit reduse.

Această poveste este o ficţiune… inspirată însă din realitate, care ne arată cum NU trebuie să fie capitalismul! Cum ar trebui să fie? O formă de organizare economică şi socială în care cei care cad în păcatul lăcomiei trebuie să şi plătească, prin faliment.