Creştere sustenabilă de 4% în România? Doar cu Regula lui ’44

Din ce în ce mai multe opinii converg către ideea că fără o revenire a economiei României la o creştere sustenabilă în jurul potenţialului de creştere economică de 4%, nu se poate vorbi nici de creşterea bunăstării populaţiei, nici de sustenabilitatea sistemului şi nici de convergenţă reală către blocul european.

Pentru a se realiza un asemenea deziderat este necesară implementarea unor măsuri care să ancoreze economia României de o manieră explicită şi nu implicită. Lăsată liberă probabil că economia se poate ancora în scenariul dezirabil şi implicit dar doar cu o probabilitate redusă. Pentru a creşte probabilitatea de creştere în jurul potenţialului de 4% este necesară o abordare de tip România Stat Participativ şi un set de Reguli numite Regula lui ’44.  

România ar trebui să urmeze în urmatorii 3-5 ani Regula lui ’44, care presupune o ţintă pentru rata inflaţiei în jur de 4% şi deficite în jur de 4%. Mai explicit, inflaţia ar trebui să ţintească un interval centrat pe 4% (+/-1%), deficitul bugetar să se situeze în jur de 4% (+/-1%), iar deficitul de cont curent să se plaseze în jur de 4% (+/-1%).

Acordurile internaţionale ale României permit încadrarea în aceste coridoare. Spre exemplificare, deficitul bugetar de 3% plus excepţiile pentru investiţii premise ţărilor cu datoria sub 60% din PIB situează această ţintă în intervalul dat de Regula lui ’44. În mod implicit economia României a sugerat că zona de confort, fără bruscări din partea politicilor economice de tipul celor care au distrus locuri de muncă şi au menţinut deficitul de cerere, este în intervalul dat de Regula lui ’44.

România este o ţară cu economie în curs de dezvoltare, a cărei politici economice ar trebui, ţinând cont de realităţile interne si externe, să aibă ca deziderat creşterea avuţiei si bunăstarea populaţiei în condiţiile asigurării viabilităţii instituţiilor. Procesul de convergenţă reală nu poate fi realizat decât în măsura în care restricţiile nominale permit o astfel de evoluţie. Ţintele impuse în ultima perioadă şi acceptate de autorităţi au fost generate în alte condiţii istorice şi pentru alt gen de economii. Spre exemplificare, deficite sub 3% sunt greu de atins în diferite momente ale ciclului economic inclusiv de economiile avansate.

Deficite plasate în jurul lui 4% nu doar că sunt sustenabile în condiţii de creştere economică, dar şi permit refacerea potenţialului economiei prin investiţii în economia reală. Investitorii, când analizează capacitatea de rambursare a datoriei unei ţări, nu se ancorează în inexistenţa momentană a deficitelor, ci ruminează asupra capacităţii de creştere economică a respectivei economii. Investiţiile cu rentabilitate mai mare decît costul finanţării şi expansiunea economiei sunt soluţia pentru ieşirea din capcana austerităţii.

O inflaţie redusă nu este un deziderat per se dacă se realizează nenatural prin agravarea recesiunii şi prelungirea perioadelor de stagnare. Un astfel de procedeu de calmare doar momentană a inflaţiei, pentru poza de sfîrşit de clasă, nu face decît să acumuleze tensiuni care distorsionează procesele economice la un moment ulterior. Inflaţia „care contează“ inclusiv pentru Criteriile de convergenţă nominală la zona euro este inflaţia medie. Această inflaţie se situează în mod natural în România în intervalul 3-5%.

O inflaţie redusă aflată în jurul a 4% promovată de anumiţi economişti şi anumite economii permite reancorarea anticipărilor şi absorbţia inflaţiei structurale fără a forţa autorităţile monetare să sugrume economia prin condiţii monetare restrictive şi reglementări care să reducă creditarea şi viteză banilor.

Politicile economice în România Stat Participativ ar trebui să se concentreze şi asupra pilonului economiei reale şi nu doar asupra unor indicatori macro nominali. O inflaţie în jurul a 2% şi un deficit mult sub 3% se pot obţine relativ uşor după încă 3 ani de recesiune ori stagnare. Mai corect spus, o încercare ruptă de realitate de a obţine un deficit mult sub 3% şi o inflaţie în jur de 2% nu va face decât să permanentizeze stagnarea economică, iar singurele pusee de creştere raporatat să provină din erori statistice reversate în anul următor şi producţii agricole surpriză. Statul prin diferitele măsuri ar trebui să acţioneze doar la nivelul mezzoeconomic unde are multe de făcut.

O acţiune uşor de realizat la nivel mezzoeconomic cu efect de multiplicare semnificativ, inclusiv după captura statului, este construcţia de poli de creştere. O astfel de construcţie implică participarea statului şi a sectorului privat autohton şi străin. Implicarea statului reuşeşte să rezolve două probleme şi anume: pauperizarea sectorului autohton, credibilitatea unor investiţii realizate de antreprenorii autohtoni din perspectiva investitorilor străini. Investiţiile în infrastructură în România, datorită fenomenului de captură a statului (comisioane) nu au un multiplicator supraunitar de manieră în care sunt efectuate în prezent. Polii de dezvoltare de tipul Cluj Innovation City sunt un bun exemplu.

La nivel micro energiile creative au capacitatea de a produce fenomene emergente greu de modelat. În ciuda progreselor din domeniul sistemelor adaptative complexe. Ambiţiile demiurgice ar trebui să se reţină de la a afecta acest nivel deoarece imixtiunile la acest nivel denaturează profund capabilităţile regenerative ale economiei fie prin demotivare, fie prin complacere.

La nivel macro acolo unde acţionează arhitecţii de alegere cei doi piloni nominali trebuie să fie bine ancoraţi în realităţi la 4% pentru a permite spaţiu de dezvoltare. Regula lui ’44 permite o astfel de perioadă. Regula lui ’44 aplicată pe parcursul următorilor ani nu este doar sustenabilă din punctul de vedere al investitorilor, ci permite şi refacerea economiei reale. Ţintele impuse în ultima perioadă şi acceptate de autorităţi au fost generate în alte condiţii istorice şi pentru alt gen de economii. Spre exemplificare, deficite sub 3% sunt greu de atins în diferite momente ale ciclului economic inclusiv de economiile avansate.  

Deficite plasate în jurul lui 4% nu doar că sunt sustenabile în condiţii de creştere economică, dar şi permit refacerea potenţialului economiei prin investiţii în economia reală. Investitorii, când analizează capacitatea de rambursare a datoriei unei ţări, nu se ancorează în inexistenţa momentană a deficitelor, ci ruminează asupra capacităţii de creştere economică a respectivei economiei. Investiţiile cu rentabilitate mai mare decât costul finanţării şi expansiunea economiei sunt soluţia din ieşirea din capcană austerităţii. Alegerea datei de aderare la zona euro ar trebui să fie realizată după ce economia face progrese din punct de vedere al convergenţei reale. Regula lui ’44 permite o astfel de perioadă.  
 
Desigur distorsiuni la nivelul meta structurii, de tipul legislaţiei, va afecta nu doar creşterea reală, dar şi potenţialul de creştere a economiei României.
 
Regula lui ’44 aplicată pe parcursul următorilor ani nu este doar sustenabilă din punctul de vedere al investitorilor, ci şi permite refacerea economiei reale.

Acest material a fost publicat şi pe blogul personal.