COTAR: Asigurătorii vor să instituie coplata la despăgubiri în cazul accidentelor auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii vor plăti mai puţini bani pentru poliţa RCA

Transportatorii afiliaţi COTAR au cerut Guvernului şi Parlamentului să nu aprobe modificarea legii RCA, aşa cum au propus firmele de asigurări, justificându-şi cererea prin faptul că, de fapt, aceştia ar introduce coplata la despăgubiri în cazul accidentelor auto.

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) demontează, cu argumente solide, toate propunerile toxice pentru modificarea Legii RCA, transmise către Parlamentul României.  Din perspectiva consumatorilor, situaţia este cu totul alta  decât cea prezentată de asiguratori şi autorităţile care ar trebui să apere drepturile românilor, dar fac jocul companiilor de asigurări”, a informat COTAR, precizând că a trimis deja punctul său de vedere Parlamentului României, Consiliului Concurenţei, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Ministerului Finanţelor Publice şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, „care demontează, punct cu punct, toate propunerile toxice transmise de asigurători, la unison cu unele instituţii din România”. 

„Ne dorim o lege a RCA-ului care să aibă în vedere protejarea consumatorului de asigurări şi nu a intereselor financiare ale multinaţionalelor care în ultima perioadă au făcut un lobby puternic, pentru a modifica legea în favoarea lor şi în detrimentul consumatorilor”, susţine confederaţia.

Legii 132/2017 s-a dovedit benefică pentru cei peste 8 milioane de şoferi din România, dar asiguratorii RCA care au fost amendaţi de Consiliul Concurenţei, cu 53 de milioane de euro, acum un an şi jumătate, pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei, prin coordonarea comportamentelor pe piaţă, în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA), vor să-şi recupereze banii pierduţi şi să dea startul scumpirii RCA-ului, iar în paralel, să introducă şi COPLATA despăgubirii, atunci când o persoană nevinovată de producerea unui accident are o daună.

În punctul de vedere trimis autorităţilor, COTAR arată că, În cazul în care un service „stabileşte preţul în mod liber, iar asiguratorul RCA stabileşte un cost al reparaţiei distinct (i.e., mai mic decât cel al prestatorului), persoanele păgubite vor fi obligate să achite o co-plată pentru reparaţia vehiculului şi pentru închirierea unui vehicul de schimb pe perioada reparaţiilor (i.e., să achite diferenţa de cost la service)”. 

Redăm în continuare opinia COTAR:

Unele instituţii ale statului cer, în favoarea asiguratorilor, liberalizarea preţului RCA, astfel încât acesta să poată creşte peste noapte, la fel cum se întâmpla acum 4 ani. Se doreşte  eliminarea tuturor pârghiilor de intervenţie a Autoritaţii de Supraveghere Financiară (ASF), atunci când asiguratorii vor să opereze majorări ale preţului RCA. Se doreşte limitarea costurilor de despăgubire, astfel încât acestea să fie calculate după bunul plac al firmelor de asigurări care vor majora tariful RCA.

Atragem atenţia Parlamentului României că aceaste propuneri vor plasa ţara noastră în afara Europei, fiind încălcate principii constituţionale fundamentale, precum Articolele 44, 45, 101, 102, 135 şi 136 din Constituţia României. Astfel, se doreşte crearea, prin intermediul legii, a unor efecte identice celor mai grave restricţii concurenţiale, sancţionate de Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, respectiv Directiva 2014/14/EU, care se pot manifesta pe o anumită piaţă.

Adoptarea acestor propuneri ar determina o aliniere a costurilor de reparaţie, care să fie practicate de toate service-urile din ţară, ceea ce ar afecta în mod grav concurenţa - deşi Consiliul Concurenţei luptă contra înţelegerilor pe preţuri între operatorii economici.

„Îi rugăm pe parlamentarii României să analizeze cu mare atenţie materialul pe care noi l-am transmis şi consecinţele deosebit de grave pe care le vor avea modificările legislative pentru care asiguratorii fac lobby. Rugăm parlamentarii să voteze în favoarea Proiectului de Lege nr. 165/2020 în forma redactată de Guvern şi Ministerul Finanţelor Publice, adoptată de Senat, întrucât această formă este rezultatul alinierii legislaţiei naţionale RCA la cerinţele Comisiei Europene”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite