Cota obligatorie de alimente româneşti: agricultorii vor să includă pe listă şi lactatele, pâinea, mierea, uleiul şi zahărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultorii vor să extindă cota obligatorie la toate alimentele
Agricultorii vor să extindă cota obligatorie la toate alimentele

Mai multe organizaţii membre în Federaţia Naţională PRO AGRO apreciază iniţiativa legislativă a senatorului Ovidiu Liviu Donţu de a reglementa procentual comercializarea produselor agroalimentare autohtone, care introduce o cotă obligatorie la raft de cel puţin 51% corespunzătoare categoriilor carne, legume şi fructe din producţia românească.

„Atragem atenţia asupra necesităţii extinderii gamei de produse provenite din lanţul alimentar scurt pentru care să se aplice această măsură, enumerând: laptele şi produsele lactate, produse de morărit şi panificaţie, miere şi produse apicole destinate consumului uman, produse de larg consum procesate industrial (ulei, zahăr)“, se arată într-un comunicat de presă al PRO AGRO.

Conform proiectului legislativ supus atenţiei publice de către Senatul României, ieri 06.10.2015, se iau în calcul derogări de la prevederile generale, pentru lunile în care sectorul agroalimentar românesc nu are posibilitatea de a furniza cantităţile necesare acoperirii procentului de 51%.

Producătorii români pot acoperi cotele alocate

În complementaritate cu această prevedere, Federaţia Naţională PRO AGRO şi partenerii săi supun atenţiei necesitatea calculării punctuale a cotelor procentuale de expunere la raft a produselor agroalimentare astfel încât să fie într-o imediată concordanţă cu capacitatea de producţie a României.

„Capacitatea de producţie şi livrare a multor categorii de produse agroalimentare din România poate asigura un procent mai mare de 51%.

Prin adoptarea noilor măsuri propuse se va reuşi stimularea producţiei, creşterea calităţii ofertei către consumatorul final, crearea de noi locuri de muncă şi implicit scăderea ratei şomajului, creşterea încasărilor la Bugetul de stat şi, nu în ultimul rând, păstrarea banilor în circuitul economic naţional“, arată PRO AGRO.

Un rol important în reglementarea pieţelor şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone este deţinut de îmbunătăţirea legislaţiei organizaţiilor interprofesionale pe filiera de produs şi întărirea rolului acestora, după modelul celorlalte state europene.

Federaţia Naţională PRO AGRO, prin membrii săi afiliaţi şi susţinătorii prezentului demers, va transmite Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în perioada imediat următoare, solicitările de mai sus, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii, operativităţii şi dezvoltării sectorului agroalimentar românesc.

Atenţie la trasabilitatea produselor!

„Totodată, tragem un semnal de alarmă asupra trasabilităţii produselor autohtone în vederea informării corecte a consumatorului final.
Atenţionăm, pe această cale, Corpul de control al MADR, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului, Consiliul Concurenţei şi conducerea marilor lanţuri de retail asupra existenţei, pe piaţa din România, a unor mărfuri care poartă denumirea de «româneşti», însă care au o altă origine“, afirmă reprezentanţii PRO AGRO.

Alături de Federaţia Naţională PRO AGRO, comunicatul de presă este semnat de Asociaţia Crescătorilor de Vaci ”HOLSTEINRO”, Asociaţia Crescătorilor de Vaci ”Balţată Românească” Tip Simmental, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Asociaţia Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud din România şiu Centrul de Comunicare al Fermierilor din România.

Federaţia Naţională PRO AGRO reuneşte în prezent peste 62.000 de angajaţi şi este o structură înfiinţată în anul 2011 în interesul producătorilor din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România. PRO AGRO precizează că este singura organizaţie reprezentativă la nivel naţional pe sectorul agricultură şi industria alimentară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite