Copiii, noile victime ale Fiscului: contribuţie de sănătate de 39 de lei la o alocaţie de 42 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administraţiile financiare din Alba au fost luate cu asalt de contribuabilii nedumeriţi FOTO: Dorin Ţimonea
Administraţiile financiare din Alba au fost luate cu asalt de contribuabilii nedumeriţi FOTO: Dorin Ţimonea

Zeci de mii de familii din judeţele Alba şi Argeş au fost puse pe jar după ce ANAF le-a cerut să plătească contribuţii de sănătate aferente veniturilor din alocaţii, pentru că ţinuseră banii în conturi bancare.

Alocaţiile pe care le primesc copiii nu sunt venituri impozabile, copiii minori sunt scutiţi de plata contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate (CASS) şi, în acelaşi timp, cei mici beneficiază de servicii medicale gratuite.

Dar dacă aceşti bani sunt păstraţi în bancă mai mult timp, lucrurile se complică şi copiii devin plătitori, ca orice alt contribuabil.

Concret, dacă părinţii deschid un cont bancar în care depun alocaţia copilului, suma astfel acumulată aduce şi o dobândă din partea băncii, iar dobânda este impozabilă.

Este considerată „venit din investiţii“ şi trebuie plătită inclusiv o cotă de CASS de 5,5% aferentă acesteia.

Mai mult decât atât, indiferent cât de mică este această dobândă, baza de calcul pentru cota de CASS „nu poate fi mai mică de un salariu minim brut pe economie“, potrivit Codului Fiscal.

În anul 2012, salariul minim a fost de 700 de lei, deci cota minimă de CASS aferentă a fost de 39 de lei lunar (5,5% din 700 de lei).

Aşa au ajuns părinţii în situaţia de a li se percepe 39 de lei CASS la un venit – alocaţia copiilor – de 42 de lei.

2015: taxa va depăşi alocaţia

Cu sau fără rea-voinţă, inspectorii fiscali au aplicat orbeşte prevederile Codului Fiscal şi au transmis câtorva zeci de mii de familii din judeţele Alba şi Argeş înştiinţări de plată prin care le cer să achite 468 de lei reprezentând CASS aferente veniturilor „din investiţii“ realizate în 2012.

Chiar dacă aceste „investiţii“ reprezentau, de fapt, alocaţiile copiilor depuse în conturi bancare.

Aviz amatorilor: în 2015, salariul minim pe economie a urcat la 975 de lei, deci şi baza minimală de calcul pentru cota de CASS este de 975 de lei, ceea ce înseamnă că – dacă nu se corectează nimic în acest sistem de taxare – pentru alocaţia de 42 de lei, păstrată în bancă, părinţii vor plăti 53,6 lei CASS.

Mai mare taxa decât venitul – aşa ceva, numai într-o ţară administrată fiscal ca România se mai poate întâlni.

Alba: copii nenăscuţi, datori la Fisc

Peste 48.000 de persoane fizice din judeţul Alba au primit în primele zile ale anului 2015 de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) somaţii privind plata unor datorii restante din anul 2012, în valoare de 468 de lei.

Este vorba despre contribuţii la asigurările sociale de sănătate pentru venituri pe care oamenii le-au realizat în urmă cu trei ani, depunând în bancă alocaţiile copiilor.

Câteva mii dintre somaţiile transmise sunt pe numele unor copii minori care au primit alocaţiile în conturi deschise pe numele lor.

În cazul acestora suma de plată impusă este aceeaşi, adică 468 de lei, respectiv 39 de lei în fiecare lună.

Cu alte cuvinte, statul a plătit o alocaţie de 42 de lei pe lună, dar acum ia înapoi suma de 39 de lei.

Şi, pentru ca aberaţia legislativă să fie şi mai mare, există cazuri de copii născuţi în anul 2012 pentru care s-a calculat contibuţie CASS şi în lunile anterioare datei în care au venit pe lume.

Un astfel de caz este cel al minorei Aldea Larisa Georgiana din Alba Iulia, care s-a născut în 25 aprilie 2012.

Părinţii acesteia au primit acasă o decizie de impunere în valoare de 468 de lei, calculată pentru venituri realizate în toate lunile anului 2012, inclusiv pentru perioada 1 ianuarie - 24 aprilie.

Tatăl fetei, Aldea Eugen, a stat, ieri, zeci de minute la cozi la AFP Alba pentru a depune o contestaţie.

I-am făcut un cont în care era virată indemnizaţia. Nu este normal să se întâmple aşa ceva. Fata mea s-a născut în luna aprilie şi am primit că trebuie să plătim şi pentru lunile dinainte. Ăsta este statul român, îşi bate joc de noi“, ne-a spus Aldea Eugen.

Tânărul a depus o contestaţie în care a scris, la recomandarea funcţionarilor de la Fisc, faptul că potrivit legislaţiei în domeniul sănătăţii, copiii minori beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuţiei.

Un alt caz este al unei tinere care are acum 14 ani din Baia de Arieş.

Mariana Adriana Trifon a primit acasă o decizie de impunere de 468 de lei pentru o dobândă de 60 de lei, calculată la alocaţia care a intrat în cont pe tot parcursul anului 2012.

În două zile, la AFP Alba s-au depus câteva sute de contestaţii.

Foarte supărat era ieri, pe holul instituţiei, şi un bărbat care lucrează de mai mulţi ani în Spania. Acesta a primit, atât pe numele lui cât şi al soţiei, decizii cu aceeaşi sumă: 468 lei.

Când mă întorc în Spania o să merg acolo la televizor şi o să spun totul despre abuzurile din România. O aberaţie mai mare ca asta n-am văzut. Cine îmi plăteşte mie timpul pierdut pentru a sta la cozile astea?“, a spus acesta.

O situaţie la fel de halucintantă este a unei femei în vârstă de 93 de ani, tot din oraşul Baia de Arieş. Soţul acesteia a decedat şi a scos bani de înmormântare dintr-un cont bancar.

Femeia nu a lichidat contul şi a mai lăsat la bancă suma de 12 lei.

A primit acum decizie de impunere cu suma de 468 de lei pentru dobânda obţinută în anul 2012 după suma de 12 lei.

Silvia Mătrăiescu din Alba Iulia a primit somaţie de plată pentru că a realizat „un profit” din dobânzi tot la un cont deschis în bancă. Deşi este casnică şi nu are niciun venit, reiese că ar avea de plată, contribuţie la CASS, 468 de lei.

Femeia susţine că la vremea respectivă avea doar 300 de lei în cont.

Nemulţumirea mea este că nu am venitul atât cât mi-a socotit pe fiecare lună. Mi-a pus venit 80 de milioane pe an şi eu nu am atât. Să-mi calculeze pe ce am luat eu, nu pe suma pe care nu am primit-o. Nu e corectă legea asta“, a declarat Silvia Mătrăiescu.

Argeş: copii cu handicap, puşi la plată

Şi pe numele a mii de copii din Curtea de Argeş şi comunele limitrofe ANAF a emis înştiinţări pentru achitarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile copiilor.

Documentele  trimise de Fisc către familiile copiilor din Argeş arată că fiecare minor vizat trebuie să dea înapoi 39 din cei 42 de lei pe care i-a luat ca alocaţie.

Printre cei care s-au trezit cu astfel de înştiinţări se numără şi 20 de copii cu probleme de sănătate  înscrişi în asociaţia „Aripi de înger“ din Curtea de Argeş, un ONG care îşi desfăşoară activitatea în domeniul recuperării medicale şi reintegrării sociale a persoanelor cu dizabilităţi din România.

Este vorba despre 20 de copii din cei 30 înscrişi  în asociaţia noastră, care primesc alocaţia pe card.
Pentru că este o situaţie anormală, i-am sfătuit pe părinţii acestor copii, încă de luni, de când au primit înştiinţările, să nu plătească sumele calculate, ci să formuleze o contestaţie la aceste decizii, la fel cum îi sfătuiesc şi pe părinţii celorlalţi copii din Curtea de Argeş aflaţi în aceeaşi situaţie.
Numai la Oficiul Poştal 1 din Curtea de Argeş s-au primit în jur de 200 de astfel de decizii, în care titulari sunt copii
“, explică Mihaela Fotache,  reprezentant al asociaţiei „Aripi de Înger“.


ANAF suspendă regularizările

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a transmis cǎtre unitǎţile din teritoriu o circularǎ prin care s-a suspendat regularizarea contribuţiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obţinute din dobânda bonificatǎ de bǎnci, pentru alocaţiile de stat pentru copii neridicate din conturile bancare.

„Precizǎm cǎ obiectul impunerii nu ίl constituie alocaţia de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocaţiile din conturi“, a anunţat ANAF.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Alba, Iulia Mireştean, băncile au furnizat ANAF-ului toate persoanele cu CNP care au obţinut venituri din dobânzi, iar softul fiscului a emis deciziile de impunere fără se ţine cont de  vârsta persoanei sau cuantumul veniturilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite