Articol publicitar

Contragarantare: la un leu alocat se pot obţine credite de 20 de lei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Socol
Cristian Socol

Facilităţi Preşedintele Fondului Român de Contragarantare, Cristian Socol, explică mecanismul prin care instituţia măreşte exponenţial accesul IMM-urilor la finanţare

Menirea Fondului Român de Contragarantare (FRC) constă în contragarantarea garanţiilor acordate de fondurile de garantare pentru creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) de la instituţiile de credit şi alte instituţii financiare nebancare.

De ce este utilă contragarantarea

„Îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM, prin preluarea unei părţi din riscul asumat de fondurile de garantare şi, prin aceasta, sprijinirea funcţionării sustenabile a pieţei financiar-bancare din România este componenta majoră care determină coordonatele viziunii strategice a FRC“, subliniază preşedintele FRC, Cristian Socol.

„Presiunile şi riscurile determinate de evoluţiile economice interne şi externe la care sunt supuse IMM, necesitatea susţinerii creşterii economice, menţinerii locurilor de muncă şi creării altora noi, precum şi nevoia adoptării de măsuri eficiente de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor structurale au constituit cadrul şi motivaţia uneia dintre măsurile luate la nivel de politică publică pentru facilitarea accesului la finanţare, prin înfiinţarea corespunzătoare a FRC. În cel puţin egală măsură, această conjunctură de factori constituie şi astăzi realităţi evidente care susţin demersul şi, mai ales, exigenţa asigurării continuităţii şi consolidării lui“, apreciază Cristian Socol.

El adaugă că, prin activitatea FRC, „se asigură sporirea încrederii băncilor şi a altor categorii de finanţatori în soliditatea şi solvabilitatea fondurilor de garantare precum şi, în general, a pieţei financiare în procesul de dezvoltare a sectorului IMM şi a mediului de afaceri“.

Ce este contragaranţia

Instrumentul contragarantării reprezintă angajamentul expres, irevocabil şi necondiţionat prin care FRC preia o parte din riscul de credit asumat de fondurile de garantare la acordarea de garanţii în favoarea IMM.

„Contragaranţia se constituie într-un instrument financiar modern, o modalitate prin care statul susţine accesul la finanţare al IMM, fără transfer efectiv de fonduri de la bugetul public, cu impact major asupra calităţii portofoliilor de credite ale sistemului bancar şi ale garantorilor. Este unicul mecanism care asigură reducerea costurilor finanţării, respectând în totalitate cerinţele acquis-ului comunitar în domeniul ajutorului de stat“.

Concret, potrivit preşedintelui FRC, „la un fond de 1 leu alocat de stat pentru contragarantare, cu un efect de multiplicare de 10 şi o rată de preluare a riscului de 50%, rezultă un volum de 10 lei garanţii şi un volum al creditelor de 20 de lei, implicit un volum şi mai mare de investiţii susţinute sau capital de lucru acordat în sprijinul IMM“.

190.000 de locuri 

de muncă finanţate

Statisticile oficiale privind activitatea Fondului Român de Contragarantare arată că, până la finele anului 2013, numărul total al contragaranţiilor acordate a fost de 20.679, cu o valoare cumulată de 3,6 miliarde de lei.

„În îndeplinirea misiunii declarate, aceea de a contribui la atenuarea dificultăţilor cu care se confruntă sectorul IMM în accesarea de finanţări, prin activitatea de contragarantare desfăşurată până la finele trimestrului I 2014, FRC a reuşit să contribuie la susţinerea unui număr total de 10.950 de întreprinderi mici şi mijlocii, care însumează circa 190.000 de locuri de muncă nou-create sau menţinute“, conchide Cristian Socol.

"Asigurăm sporirea încrederii băncilor şi a altor categorii de finanţatori în soliditatea şi solvabilitatea fondurilor de garantare, în procesul de dezvoltare a sectorului IMM."

Cristian Socol - preşedintele Fondului Român de Contragarantare

"FRC a reuşit să contribuie la susţinerea unui număr total de 10.950 de întreprinderi mici şi mijlocii, care însumează circa 190.000 de locuri de muncă nou-create sau menţinute."

Cristian Socol - preşedintele Fondului Român de Contragarantare

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite