Consumul de electricitate a crescut în România cu 9,2% în primele şapte luni datorită companiilor, producţia de energie a urcat cu 3,4%

Consumul de electricitate a crescut în România cu 9,2% în primele şapte luni datorită companiilor, producţia de energie a urcat cu 3,4%

Exporturile de energie ale României scad, dar creşte consumul intern, datorită cererii din partea companiilor

Consumul de energie electrică din România a crescut în primele şapte luni ale acestui an cu 9,2% faţă de acelaşi interval de anul trecut, până la 32,2 TWh, avansul fiind susţinut doar de cererea mai mare a companiilor, în vreme ce producţia totală de electricitate a urcat cu 3,4%, până la 38 TWh, datorită producţiei mari din sectorul hidro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Statisticile oficiale arată că, în acest an, doar firmele şi-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populaţiei a crescut nesemnificativ. 
 
„Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 32.181,7 milioane KWh, cu 9,2% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 1,5%“, arată INS. 
 

Cerere mare din partea companiilor

 
Cererea de electricitate din partea companiilor a rămas susţinută, cu un consum total de 24,8 TWh în primele şapte luni, cu 11,8% mai mare comparativ cu perioada echivalentă a anului trecut. 
 
Consumul de energie electrică al populaţei a crescut cu 1,5%, până la 7,04 TWh, iar consumul pentru iluminat public a scăzut cu 1,3% în perioada ianuarie-iulie, până la 0,34 TWh. 
 

Producţie mai mare

 
Totodată, producţia de energie electrică a fost, în primele şapte luni ale acestui an, de 38,04 TWh, în creştere cu 3,4%, din care 14,36 TWh în termocentrale (-2,8%),
12,57 TWh în hidrocentrale (+12,9%), iar centrala nucleară de la Cernavodă a produs 6,25 TWh (-4,8%). 
 

Energia verde, creşteri puternice

 
Concomitent, producţia înregistrată în parcurile eoliene s-a ridicat la 3,66 TWh (+11,2%), în timp ce aceea în centrale solare fotovoltaice a fost de 1,19 TWh (+17,2%).
 

Exporturi mai mici, importuri mai mari

 
Importurile de electricitate ale României s-au ridicat la 2,32 TWh, cu 6,6% mai mult faţă de primele şapte luni din 2015, în vreme ce exporturile au înregistrat un declin de 19%, fiind de doar 4,65 TWh, în scădere cu 1,09 TWh faţă de acelaşi interval de anul trecut.
 
În fine, consumul propriu tehnologic în staţii şi reţele a fost de 3,53 TWh, în scădere cu 6,3%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: