Asociaţia Energia Inteligentă a primit numeroase sesizări de la consumatorii de gaze, cu care a interacţionat urmare a Caravanei Preţ Corect La Gaze (derulată de Asociaţie începând cu anul 2015, cu scopul educării consumatorilor), privind notificările primite în ultima perioadă care îi anunţau că vor trebui să plătească un preţ mai mare pentru gazele naturale pe care le consumă începând cu 1 ianuarie 2019.

Consumatorii de gaze sunt bulversaţi de motivul invocat de furnizorii de gaze – emiterea OUG 114/2018, deoarece aşa cum este cunoscută de ei „această Ordonanţă se referă la plafonarea preţului gazelor naturale”, adică aşteptarea consumatorilor era de reducere a preţului gazelor naturale şi nicidecum de creştere a preţului gazelor naturale.

OUG 114/2018, sub aspectul plafonării preţului la gazele naturale, se referă exclusiv la gazele naturale din producţia internă, iar această prevedere se va aplica doar de la 1 aprilie 2019, ceea ce permite furnizorilor să opereze aceste modificări în preţurile finale la consumatori. Dar, având în vedere că OUG 114/2018 stabileşte plafonarea preţului gazelor naturale doar la achiziţia de gaze din producţia internă (şi această măsură începând doar cu 1 aprilie 2019), furnizorii vor avea posibilitatea să crească preţul gazelor naturale la consumatorii casnici şi noncasnici din piaţa liberă şi după 1 aprilie 2019. Mai departe de dorinţa naturală a furnizorilor de a mai adăuga un ban la profitul lor, atunci când o conjuctură aşa cum este cea indusă de OUG 114/2018 apare, este necesar să facem o radiografie şi a situaţiei consumului şi surselor de gaze din aceasta iarnă.

Astfel:

  • consumul de gaze naturale zilnic s-a găsit peste media zilnică a consumului iernii trecute, cu până la 10%;
  • gazele din producţia zilnică destinată consumului pieţei a scăzut cu până la 10%;
  • ponderea importurilor în balanţa zilnică a acestei ierni a ajuns până la cca 25-30% (preţul mediu al gazelor din import este cu până la 30% mai mare decât preţul mediu de livrare a gazelor din producţia internă);
  • ponderea gazelor naturale din depozitele de înmagazinare în balanţa zilnică a acestei ierni a ajuns până la cca 25-30% (preţul mediu al gazelor din depozitele de înmagazinare este cu până la 20% mai mare decât preţul mediu de livrare a gazelor din producţia internă).
     

Aceste elemente, determină modificări importante în costurile cu sursele de gaze naturale, dar consider că nu sunt motivele principale ale recentelor înştiinţări primite de la furnizori, cu privire la creşterea preţului gazelor naturale la consumatorii finali de pe piaţa liberă. Consider că furnizorii doresc creşterea preţului din dorinţa de a-şi recupera „taxele” retroactive impuse de Ordonanţa, luând în considerare practica legislativă impredictibilă din România.

Consumatorii de gaze vor fi în continuare contrariaţi de ceea ce au înţeles din „plafonarea preţului gazelor naturale”, respectiv aşteptarea de scădere a preţului la gaze şi „comportamentul furnizorilor” de a creşte preţul gazelor naturale. Această situaţie tensionată care s-a indus în piaţă va determina o stare de neîncredere în furnizori, şi mai ales în ideea de Piaţă Liberă care a prins atât de greu în România. Această stare de neîncredere se poate identifica şi prin creşterea bruscă a divergenţelor comerciale între clienţi şi furnizori, multe dintre acestea urmând a se muta în instanţă cu implicaţii negative pentru toate părţile (inclusiv pentru instanţe care vor fi sufocate cu astfel de cazuri).

Asociaţia Energia Inteligentă doreşte să vină în sprijinul consumatorilor, aşa cum a făcut-o şi pe parcursul ultimilor 3 ani prin Campania Preţ Corect La Gaze, deoarece doar înţelegerea complexităţii pieţei gazelor naturale, urmărirea şi apărarea propriilor interese le permite consumatorilor obţinerea Preţului Corect la Gaze.