Consultant fiscal: Părinţii nevoiţi să stea acasă cu copiii pentru că s-au închis şcolile nu pot fi plătiţi. Care sunt motivele

Consultant fiscal: Părinţii nevoiţi să stea acasă cu copiii pentru că s-au închis şcolile nu pot fi plătiţi. Care sunt motivele

Angajatorii nu pot face formalităţile necesare plăţii zilelor libere ale părinţilor sub 12 ani, nevoiţi să îi supravegheze pentru că s-au închis şcolile şi grădiniţele, a declarat pentru „Adevărul” consultantul fiscal Adrian Benţa.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ a fost deja publicată în Monitorul Oficial din data de 14 martie, dar aceasta nu poate fi aplicată, pentru că este nevoie de o Hotărâre de Guvern care să precizeze care este numărul de zile de aplicare. Trebuie să se specifice în mod clar câte zile se pot plăti.
 
În plus Guvernul a afirmat că banii vor fi plătiţi din bugetul de cheltuieli cu salariile, dar foarte puţine firme au constituit astfel de fonduri.
 
Pe de altă parte, putem spune că afirmaţia privind căreia statul va suporta astfel de cheltuieli este incorectă, având în vedere că de fapt statul cere angajatorilor să returneze sumele până la sfârşitul anului. Este un fel de împrumut”, a explicat consultantul fiscal Adrian Benţa.
 
Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ a intrat în vigoare în data de 17 martie 2020 şi se aplică tuturor angajatorilor fie că sunt de drept privat, fie că sunt de drept public.
 
Potrivit legii salariaţii ce au un copil în vârstă de până la 12 ani, copil înscris în cadrul unităţii de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ au dreptul la zile libere plătite pe toată perioada în care unităţile de învăţământ sunt închise de către autorităţile competente. Are dreptul la aceste zile libere plătite doar unul dintre părinţi sau părintele singur dacă nu se poate organiza telemunca sau munca la domiciliul.
 
Pentru salariaţii din domeniul energetic din sectoarele nucleare, foc continuu, unităţi sanitare şi asistenţă socială, telecomunicaţii, televiziuni publice, salubrizare şi alte servicii de utilităţi publice acordarea zilelor libere se face doar cu acordul angajatorului.
 
Indemnizaţia pentru zile libere este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, fără a depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. Legea precizează că indemnizaţia se plăteşte din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului.
 
Indemnizaţia plătită sub această formă se decontează din fondul de garantare a creanţelor salariale, constituit conform Legii nr. 200/2006, şi doar pentru perioada zilelor libere plătite.
 
Sumele utilizate din acest fond vor fi restituite fondului pentru garantare a creanţelor salariale până la finele exerciţiului fiscal. Numărul de zile libere acordate potrivit acestei legi va fi stabilit prin Hotărâre de Guvern. Guvernul are termen de 30 de zile să adopte prezenta hotărâre.
 
Câteva aspecte ce ţin de aplicarea acestei legi:
 
Angajatorii nu plătesc în mod distinct fondul de garantare a creanţelor salariale. Aceştia achită contribuţia asiguratorie de muncă CAM în procent de 2,25% din salariul brut realizat;
 
Fondul de garantare a creanţelor salariale este în procent de 15% din CAM, conform art. 220^7 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Acest lucru înseamnă că doar acest procent poate fi utilizat din CAM. În lipsa altor elemente normative apreciem că angajatorii vor achita întreaga contribuţie CAM şi la cerere se va deconta indemnizaţia de la fondul de garantare a creanţelor salariale;
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările