Consiliul UE a aprobat noile norme de pescuit, fără nicio referire la cormorani: se va interzice pescuitul cu impulsuri electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
daea bruxelles

Consiliul UE a aprobat astăzi acordul privind  noile norme referitoare la conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine. Aceste măsuri includ specificaţii privind uneltele de pescuit şi dimensiunile ochiurilor de plasă, zonele închise şi sezoanele închise, precum şi măsuri prin care să se reducă la minimum impactul pescuitului asupra ecosistemelor marine şi asupra mediului marin.

„Acest acord privind măsuri tehnice mai simple şi mai bune constituie o piatră de hotar pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului, precum şi pentru sustenabilitatea mărilor noastre. Normele vor face mai uşoară viaţa pescarilor şi vor permite statelor membre şi sectorului pescuitului să aibă un cuvânt mai greu de spus atunci când se iau decizii privitoare la ceea ce este adecvat pentru diferite bazine maritime şi decizii privitoare la caracteristicile locale”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale din România şi preşedinte al Consiliului

Regulamentul privind măsurile tehnice va aduce UE cu un pas mai aproape de atingerea obiectivelor şi a ţintelor stabilite în politica comună reformată în domeniul pescuitului (PCP), printre acestea numărându-se reducerea capturilor neintenţionate şi a capturilor accidentale de specii sensibile. În mod deosebit, noile norme vor contribui la reducerea, în măsura posibilului, a capturilor de puieţi de peşte şi la minimizarea impactului activităţilor de pescuit asupra fundului mării.

În conformitate cu PCP, noile norme stabilesc un cadru pentru regionalizarea măsurilor tehnice. Acest lucru este realizat printr-o abordare de jos în sus prin care statele membre, în strânsă cooperare cu industria de profil la nivelul consiliilor consultative locale, vor avea posibilitatea să prezinte recomandări comune referitoare la aspecte de importanţă vitală. Ulterior, aceste recomandări comune vor fi avute în vedere de Comisie la adoptarea legislaţiei secundare.

Regionalizarea va contribui la îmbunătăţirea amprentei de mediu a activităţilor de pescuit. De pildă, grupuri regionale de state membre vor putea să elaboreze, în recomandările lor comune, măsuri suplimentare de atenuare, pentru a reduce impactul pescuitului asupra speciilor şi habitatelor sensibile. În mod similar, statele membre vor avea la dispoziţie şi alte instrumente, precum închideri în timp real şi restricţii privind construirea şi utilizarea anumitor unelte de pescuit, pentru a îmbunătăţi selectivitatea acestora şi protecţia mediului în anumite condiţii. Totodată, este stabilită o listă cu speciile interzise pe care pescarii nu vor avea voie să le pescuiască.

După 30 iunie 2021, pescuitul cu impulsuri electrice va fi interzis. Totuşi, este prevăzută o perioadă de eliminare progresivă, în timpul căreia nu vor mai fi emise licenţe noi, pentru a permite industriei să se adapteze la noile condiţii.

Cercetarea ştiinţifică va continua, însă aceasta va trebui să se desfăşoare în condiţii stricte. Pentru a nu submina inovarea în acest sector, regulamentul prevede obligativitatea elaborării unui viitor raport al Comisiei care să includă avize ale ICES – Consiliul Internaţional pentru Explorarea Apelor Maritime – cu privire la impactul uneltelor de pescuit inovatoare asupra ecosistemelor marine, asupra habitatelor sensibile şi asupra selectivităţii.

Următoarele etape

În continuare, textul va face obiectul verificării de către experţii jurişti-lingvişti. Parlamentul şi Consiliul vor fi invitate să adopte textul final la un moment ulterior.

Noile norme se vor aplica din ziua următoare publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (mijlocul anului 2019).

Citeşte şi: 

Daea nu renunţă la lupta cu cormoranii: Vreţi să alegem între cormorani şi români?

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite