Consiliul Fiscal: Scenariul Guvernului de contracţie pare optimist. Vedem un deficit de 9,8% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Fiscal este de părere că scenariul revizuit al Guvernului, ce prevede o contracţie a Produsului Intern Brut (PIB) de 4,2%, pare mai optimist în raport cu evoluţia economiei şi a pandemiei. Instituţia estimează o contracţie cuprinsă între 4 şi 6% şi un deficit de 9,8%, comparativ cu estimarea de 9,1% a Executivului.

Consiliul Fiscal subliniază că valul doi al pandemiei întrerupe/încetineşte revenirea economiilor în trimestrul patru al anului, iar în Uniunea Europeană se profilează o evoluţie în formă de „W” a economiilor din cauza unei probabile contracţii economice în trimestrul IV din acest an, după cum anticipează Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia Europeană (CE). Se prognozează un declin al activităţii economice în UE de 7,4% în acest an.

Consiliul Fiscal (CF) apreciază că scenariul macroeconomic revizuit al Guvernului ce prevede o contracţie economică de 4,2%, deşi mai adecvat în raport cu cel anterior (ce proiecta o contracţie a PIB real de 3,8%), pare mai optimist în raport cu evoluţia economiei şi a pandemiei. CF consideră că intervalul pentru dinamica economică în acest an, al unei contracţii între 4-6%, rămâne valid cu creşterea probabilităţii ca reducerea PIB să se situeze către partea a doua a intervalului.

Cea de-a treia rectificare bugetară majorează proiecţia de deficit bugetar pentru anul 2020 la 9,1% din PIB, respectiv cu 0,5 puncte procentuale peste nivelul avut în vedere la rectificarea bugetară operată în luna august a.c. Această evoluţie are drept cauze principale: impactul nefavorabil şi de amploare asupra încasărilor bugetare al facilităţii de amânare la plată a obligaţiilor bugetare de către agenţii economici; deteriorarea cadrului macroeconomic comparativ cu cel avut în vedere anterior; neajunsuri ale construcţiei bugetare.

Elementul cheie pentru aprecierea proiecţiei de încasări bugetare din cea de-a treia rectificare bugetară este reprezentat de impactul facilităţii de amânare la plată a obligaţiilor către BGC ale agenţilor economici.

Consiliul Fiscal apreciază drept probabilă materializarea unui gol total de venituri fiscale şi din contribuţii de asigurări sociale plus alte venituri la nivelul anului 2020 de aproximativ 6,5-7,5 miliarde lei (circa 0,65%-0,75% din PIB). Acest gol provine, în opinia Consiliului, pe de o parte din evaluarea optimistă a ANAF, a sumelor recuperabile în acest an din obligaţiile amânate la plată de agenţii economici, precum şi din probabilitatea ridicată ca sumele aferente închirierii benzilor de frecvenţă 5G să nu fie încasate în anul curent.

Astfel, Consiliul Fiscal apreciază un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 în jurul valorii de 9,8% din PIB, cu 0,7 pp peste estimarea MFP ca urmare a identificării unui gol probabil de venituri.

„România a pornit lupta contra Covid-19 cu un deficit structural mare, de peste 4% din PIB, cel mai mare în UE, precum şi cu cel mai mare deficit extern (de cont curent) între economiile emergente din UE. Deficitul structural mare a redus spaţiul de manevră al Guvernului. Spaţiul de manevră limitat explică, în largă măsură, de ce recuperarea economică din trimestrul III în România este inferioară multor procese similare din UE. În anul 2021, cele mai multe state UE vor avea deficite bugetare în scădere considerabilă prin reducerea de cheltuieli nepermanente care au fost induse de pandemie şi de criza economică. Se va ajunge, probabil, ca medie aritmetică, la deficite în jur de 5% din PIB şi numai România ar rămâne la un nivel aproape dublu al deficitului, dacă nu s-ar efectua ajustări, şi în condiţiile creşterii punctului de pensie cu 14%”, arată Consiliul Fiscal.

Potrivit instituţiei, în 2022 diferenţa dintre România şi celelalte state din UE privind deficitul bugetar ar fi şi mai izbitoare, subliniază instituţia.

„Pieţele nu ar finanţa ani în şir deficite de peste 8-9% din PIB. Am ajunge în 2022 cu datoria publică la peste 55% din PIB, iar finanţarea ar fi tot mai problematică. De aceea, corecţia macroeconomică trebuie să înceapă în 2021. O corecţie macroeconomică imaginată ca fiind ajutată printr-o scădere drastică a dobânzilor pe piaţă monetară din România, prin injecţii substanţiale de lichiditate de către BNR şi operaţii cu titluri de stat pe piaţa financiară internă, este contraproductivă; s-ar pierde încrederea în moneda naţională, inflaţia ar fi stimulată mult, ar fi un dezastru pentru stabilitatea financiară şi economică. Problema macroeconomică a României trebuie să fie abordată esenţialmente prin reducerea credibilă, fie şi graduală, a deficitului bugetar”, arată Consiliul Fiscal.

Instituţia afirmă că, chiar dacă execuţia bugetară aferentă anului 2020 cuprinde şi elemente de tip one-off (evaluate de CF la circa 1,5-2% din PIB, din care 0,4 pp finanţate prin transferuri UE), măsuri destinate luptei cu efectele pandemiei COVID-19, o mare parte a deficitului bugetar este de natură structurală şi se va manifesta şi în viitor.

„Astfel, considerând măsurile de politică fiscală deja adoptate (majorarea pensiilor, salariilor, alocaţiilor pentru copii potrivit calendarului anunţat de Guvern) şi eliminând măsurile de tip one-off, punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 va fi de circa 8% din PIB. Având în vedere că efectele pandemiei se vor manifesta şi în anul 2021, cel puţin o parte din măsurile one-off vor fi probabil menţinute, ceea ce ar conduce la un punct de plecare al deficitului bugetar pentru 2021 mai ridicat, posibil în jur de 9% din PIB”, potrivit Consiliului.

Totodată, ultimii ani au consemnat o creştere puternică a cheltuielilor de personal şi a celor cu asistenţa socială ca procent în PIB şi venituri fiscale. Această evoluţie, din păcate, se reflectă şi în creşterea puternică a deficitului structural al bugetului public. În 2020 s-a atins un vârf din acest punct de vedere, cheltuielile de personal şi cele cu asistenţa socială reprezentând 92,3% din veniturile fiscale (inclusiv CAS). „Această situaţie nu este sustenabilă în sine şi cu atât mai mult este de judecat din perspectiva necesităţii corecţiei macroeconomice şi bugetare”, arată Consiliul.

În acest context, caracterizat de niveluri foarte înalte ale deficitului bugetar, este obligatorie o corecţie care să conducă pe termen mediu la niveluri mult diminuate ale deficitului bugetar şi care să ancoreze aşteptările creditorilor către o traiectorie sustenabilă a politicii fiscal-bugetare, potrivit CF.

„Anunţarea unui plan multianual credibil de consolidare fiscală/bugetară ar putea să ofere răgazul necesar pentru o abordare graduală, care să afecteze cât mai puţin revenirea economiei. Corecţia macroeconomică (reducerea deficitului bugetar) trebuie să aibă în vedere atât restructurare de cheltuieli, cât şi venituri fiscale/bugetare în creştere. Este falsă teza că nu pot fi mărite venituri fiscale/bugetare, mai ales prin lărgirea bazei de impozitare. Regimul fiscal trebuie să fie transparent şi echitabil; toţi cetăţenii şi firmele să plătească -să se elimine portiţe (loopholes) care fac regimul fiscal inechitabil. Să nu se tolereze evaziunea fiscală, ca şi optimizări fiscale incorecte (tax avoidance), rente necuvenite. O absorbţie intensă de fonduri europene, care să valorifice aproape dublarea volumului de resurse alocate României pentru perioada 2021-2027 (prin apariţia Planului european de Redresare Next Generation EU de 750 miliarde euro, din care România ar beneficia de 33,2 miliarde euro) ar ajuta mult efortul de corecţie macroeconomică în următorii 3-4 ani”, potrivit analizei Consiliului.

Consiliul Fiscal conchide că o corecţie macroeconomică reuşită ar crea premisele pentru ca România să intre în Mecanismul Cursurilor de Schimb 2 (MCS2) la orizontul anului 2025.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite