Conducerea Hidroelectrica se spală pe mâini pentru greşelile viitoare: Asigurătorul va plăti prejudiciile provocate de directori

Conducerea Hidroelectrica se spală pe mâini pentru greşelile viitoare: Asigurătorul va plăti prejudiciile provocate de directori

Scăpat de insolvenţă de vreo doi ani, producătorul de energie hidro îşi ia toate măsurile de siguranţă necesare astfel încât conducerea sa să nu poată fi trasă la răspundere în cazul în care încheie contracte păguboase companiei, aşa cum s-a întâmplat în trecut. Hidroelectrica va încheia un contract de achiziţii publice pentru asigurarea de răspundere profesională.

Hidroelectrica, companie cu grave probleme de management din cauza cărora a şi intrat în insolvenţă, a publicat vineri în SEAP un anunţ pentru atribuirea unui contract de asigurare de răspundere civilă profesională a celor 12 membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului (inclusiv presedinţi). 
Potrivit anunţului de achiziţie publică, valoarea poliţei de asigurare – care va fi încheiată pe o perioadă de 4 ani – este de 3,6 milioane lei, plus TVA, valoarea despăgubirilor ce pot fi acordate de asigurător în cazul managementului defectuos fiind de cel puţin 50 milioane de euro/eveniment.
 
Care sunt funcţiile asigurate 
 
În ce priveşte obiectul asigurării pentru răspundere profesională, acesta priveşte „persoanele care deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante cu privire la organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, respectiv, toate persoanele care aprobă/semnează documente emise în legatură cu/sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractului de achiziţie publică”.
 
Persoanele asigurate sunt Andreea Lambru, Preşedinte CS (Consiliu de Suraveghere), Oana Truţă - membru CS,  Andreea Negru Ciobanu, membru CS,  Karoly Borbely, membru CS,  Gabriel Andronache, membru CS,  Dorin Liviu Nistoran, Bogdan Nicolae Badea - preşedinte Directorat, Marian Bratu – membru Directorat, Bogdan Şoşoacă – membru Directorat.
 
Dacă unui şef îi expiră mandatul, va fi asigurat înlocuitorul
 
În cazul în care structura managementului Hidroelectrica se va modifica, în locul celor excluşi vor beneficia de asigurarea de răspundere profesională cei care îi vor înlocui.
 
„Persoanele asigurate vor putea varia în funcţie de mandatele membrilor din SC şi membrilor Directoratului pe toată durata perioadei de asigurare. Atât suma asigurată, cât şi prima de asigurare vor rămâne neschimbate chiar şi în cazul în care componenta nominală şi numerică a CS sau a Directoratului va suferi modificări. Actualizarea persoanelor asigurate se va face prin anexă la poliţa de asigurare în mod automat pe baza mandatelor de numire a noilor persoane asigurate”, se arată în anunţ.
 
Asigurătorul va plăti pentru orice prejudicii provocate de conducere 
 
Anunţul precizează în mod extrem de clar că „asigurătorul va acoperi orice pierderi financiare şi/sau prejudiciile provocate companiei de persoanele asigurate ca urmare a faptelor/actelor de conducere a companiei, erori sau omisiuni în actele de conducere a companiei, inclusiv în strategii sau predicţii, realizate în timpul perioadei asigurate sau în timpul perioadei de anterioritate”.
 
Acelaşi document arată că asigurătorul va rambursa companiei toate sumele achitate de acesta în legătură cu faptele persoanelor asigurate. Spre exemplu, dacă vreun director asigurat achită vreo despăgubire, acesta îşi va primi banii înapoi de la asigurător. 
 
„În măsura în care compania achită în prealabil pierderile financiare suferite de o persoană asigurată în legătură cu cereri de despăgubire atunci asigurătorul va rambursa companiei toate sumele achitate de acesta ca avans din despăgubire sau ca indemnizaţie de asigurare”, se arată în anunţ.
 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 8 martie 2018, data limită de evaluare a ofertelor fiind 16 aprilie a.c.
 
 
Legea cere încheirea asigurării pentru răspundere civilă: Art. 153^12 din Legea societăţilor prevede, la alin (3)  că "pentru ca numirea unui administrator, respectiv a unui membru al directoratului sau al consiliului de supraveghere, să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres", iar la alin (4) că "persoana numită în una dintre funcţiile prevăzute la alin. (3) trebuie să fie asigurată pentru răspundere profesională".
 
 
4 ani de insolvenţă din cauza managementului defectuos
 
Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la 20 iunie 2012 şi a ieşit complet din această procedură la data de 21 iunie 2016, cu o pauză de 8 luni în perioada iunie 2013 – februarie 2014, când a ieşit din procedura judiciară. 
 
Motivul intrării Hidroelectrica a fost managementul defectuos, respectiv încheierea unor contrace păguboase companiei cu traderii de energie. În timpul insolvenţei, administratorul judiciar EuroInsol a dispus rezilierea mai multor contracte încheiate cu traderi de energie pe perioade lungi, la preţuri mult mai mici decât cele din piaţă. 
 
La data deschiderii procedurii insolvenţei, Hidrolectrica era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, care au generat în perioada 2006-2012 pierderi financiare de aproximativ 1,1 miliarde euro, după cum afirma atunci Remus Borza, fondatorul EuroInsol.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: