Concedieri în masă la şantierele Damen Shipyards din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Concedieri în masă vor avea loc în perioada imediat următoare la cel mai mare constructor de nave din România, din cauza pierderilor uriaşe generate de restricţiile impuse de pandemie.

După ce în primăvară, pe fondul pandemiei, a trimis jumătate dintre angajaţii şantierului naval din Galaţi în concediu de odihnă sau şomaj tehnic, constructorul olandez de nave Damen Shipyards a anunţat acum că decşlanşează concedieri în România, urmând să disponizilizeze 870 de angajaţi.

În total, grupul olandez va tăia 1.050 de locuri de muncă în Olanda şi România, argumentând că impactul coranvirusului se resimte în sectorul offshore. Majoritatea locurilor de muncă - 870 - vor fi tăiate în România, restul fiind tranşat la operaţiunile companiei din Gorinchem, Schiedam şi Bergum.

Damen Shipyards Group, o corporaţie globală în domeniul construcţiilor navale, operează 35 de şantiere navale de construcţie şi reparaţie din întreaga lume, dintre care două în România. Şantierul Naval Damen Mangalia a fost preluat în vara anului 2018 şi este considerat printre cele mai mari şantiere din Europa.

„Noua achiziţie face ca România să devină ţara cu cea mai semnificativă producţie din cadrul grupului, în termeni ce vizează facilităţile şi forţa de muncă, înglobând astfel peste 4,500 de angajaţi români la care se adaugă 1,500 de subcontractori, tot români”, informa atunci grupul olandez

Damen şi-a început activitatea în Galaţi în urmă cu 27 de ani, mai întâi ca partener, iar începând cu 1999, ca acţionar majoritar. Peste 400 de nave au fost construite de când şantierul gălăţean s-a alăturat Grupului Damen, pentru diverşi clienţi din 70 de ţări printre care Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Singapore, Suedia şi Marea Britanie. 29 de nave militare au fost construite începând cu anul 2002 în şantierul de la Galaţi, pentru treisprezece marine militare şi autorităţi de pază de coastă de pe întreg mapamondul, inclusiv pentru multe state membre NATO şi UE.

Şantierul a devenit astfel cel mai mare exportator român de nave, şi una dintre cele mai importante unităţi de producţie din industria de apărare din România. In ultimii ani, Şantierul Naval Damen Galaţi a devenit cel mai important şantier de producţie din cadrul Diviziei de Apărare & Securitate al Grupului Damen. 

În vara anului 2018, la sfârşitul celor 7 luni de negocieri cu guvernul României, Damen, singura corporaţie care şi-a manifestat interesul de a prelua participaţia Daewoo Group la Şantierul Naval Mangalia, aflat aproape de faliment, a încheiat un parteneriat cu statul român privind controlul şi operarea acestui obiectiv industrial major din economia românească.

La fel ca şi în cazul şantierului din Galaţi când Damen a preluat compania acum 20 de ani, preluarea administrării companiei din Mangalia nu a fost condiţionată de primirea de comenzi din partea guvernului român.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite