Concediere colectivă la Fostele Uzine Sodice Govora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uzinele sodice Govora Chieh România - platforma chimică vâlceană
Uzinele sodice Govora Chieh România - platforma chimică vâlceană

Acţionarii singurului producător de sodă calcinată din ţară, CIECH Soda România (Fostele Uzine Sodice Govora), parte a grupului polonez omonim controlat de familia Kulczyk, una dintre cele mai bogate din Polonia, au ratificat planul de concediere colectivă în cadrul companiei, prin care vor fi desfiinţate efectiv peste 500 de locuri de muncă, scrie profit.ro.

În ultima parte a lunii martie, CIECH Soda anunţa că, în contextul incertitudinilor economice provocate de pandemia COVID-19 şi al negocierilor fără rezultat cu privire la reluarea furnizării aburului industrial către fabrică, este nevoită să finalizeze la 1 aprilie programul de plecări voluntare, la cerere, din companie, demarat încă din toamna lui 2019. Potrivit celor de la CIECH, peste 72% dintre cei peste 600 de angajaţi urmau să beneficieze de acest program. CIECH Soda mai spunea că va păstra o parte din angajaţi, cei responsabili pentru producţia de silicaţi de sodiu, precum şi pentru mentenanţa instalaţiei de producţie a sodei calcinate, potrivit profit.ro.

Compania a oprit producţia la uzina sa din Râmnicu Vâlcea începând cu 18 septembrie 2019. Motivul a fost imposibilitatea de a obţine cantităţile de abur industrial necesare la un preţ sustenabil. Potrivit CIECH Soda, în cursul anului 2019, preţul la abur solicitat de singurul furnizor pe plan local, CET Govora, a crescut cu 75%, în pofida unor majorări anterioare succesive, care deja aduseseră preţul la cel mai ridicat nivel sustenabil, de 122 lei/Gcal (fără costurile certificatelor CO2, care sunt plătite separat de către CIECH Soda România către CET Govora).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite