Comisia Europeană impune noi reguli pentru aprovizionarea statelor membre. Cum se vor face controalele la frontiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tiruri

Pentru a se asigura că lanţurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcţioneze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul reţelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru „culoarele verzi”.

Punctele de trecere a frontierei pentru culoarele verzi trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor de marfă, indiferent de natura mărfurilor pe care le transportă. Trecerea frontierei, inclusiv toate verificările şi controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute.

Comisarul pentru transporturi Adina Vălean a declarat: „Reţeaua UE de transport conectează întreaga UE. Documentul nostru de orientare are drept scop să contribuie la protejarea lanţurilor de aprovizionare ale UE în aceste condiţii dificile şi să asigure că mărfurile şi lucrătorii din sectorul transporturilor pot continua să circule peste tot unde este necesar, şi asta fără întârziere.

Acum este importantă mai mult decât oricând o abordare colectivă şi coordonată în privinţa transportului transfrontalier. Culoarele verzi sunt de asemenea concepute special pentru a-i proteja pe lucrătorii din sectorul transporturilor aflaţi în prima linie a acestei crize. Acest set de recomandări le va facilita misiunea deja stresantă şi va conferi muncii lor mai multă siguranţă şi previzibilitate.”

Puncte de trecere a frontierei pentru culoarele verzi

Procedurile de la punctele de trecere a frontierei pentru culoarele verzi trebuie reduse la minimum şi simplificate, menţinându-se un nivel strict necesar. Verificările şi controalele medicale trebuie efectuate fără ca conducătorii auto să trebuiască să iasă din vehicule, iar conducătorii înşişi trebuie supuşi doar unor controale minime.

Nu trebuie să li se solicite conducătorilor vehiculelor de transport de mărfuri să prezinte niciun alt document în afara documentului de identitate, a permisului de conducere şi, dacă este necesar, a unei scrisori din partea angajatorului. Trebuie acceptată prezentarea/depunerea documentelor pe cale electronică.

Niciun vehicul şi niciun conducător al vreunui vehicul de transport de mărfuri nu trebuie să fie discriminaţi, indiferent de originea şi destinaţia lor, de naţionalitatea conducătorului auto sau de ţara de înmatriculare a vehiculului.

În contextul actualei situaţii, se solicită totodată insistent statelor membre să suspende temporar toate interdicţiile de acces rutier valabile actualmente pe teritoriul lor, cum ar fi condusul la sfârşit de săptămână, pe timp de noapte şi interdicţiile de la nivel sectorial.

Comisia încurajează statele membre să creeze coridoare sigure de tranzit care să le permită conducătorilor auto particulari şi pasagerilor lor, cum ar fi lucrătorii din sectorul sănătăţii şi din cel al transporturilor, precum şi cetăţenilor UE care sunt repatriaţi, indiferent de naţionalitatea lor, să tranziteze ţara direct, cu prioritate, în toate direcţiile necesare de-a lungul Reţelei TEN-T.

Acest lucru trebuie făcut menţinându-se cu stricteţe pe ruta desemnată şi luându-şi pauzele necesare minime. Statele membre ar trebui să se asigure că dispun de cel puţin un aeroport funcţional pentru zboruri în scopuri de repatriere şi în scopuri umanitare şi de ajutorare.

Cooperare consolidată între statele membre ale UE şi dincolo de graniţele lor

În urma videoconferinţei din 18 martie dintre miniştrii transporturilor din UE, Comisia a înfiinţat o reţea de puncte naţionale de contact şi o platformăCăutaţi traducerile disponibile pentru linkul precedentEN••• prin care să furnizeze informaţii privind măsurile naţionale în domeniul transporturilor luate de statele membre ca răspuns la coronavirus.

Punctele naţionale de contact ar trebui să sprijine funcţionarea eficace a punctelor de trecere a frontierei pentru culoarele verzi. Ţările terţe învecinate sunt invitate să coopereze îndeaproape cu această reţea pentru a asigura fluxul de mărfuri în toate direcţiile.

Aplicarea unor norme pentru lucrătorii din sectorul transporturilor

Pentru a menţine fluxul transporturilor, Comisia recomandă ca statele membre să ia măsuri pentru a asigura libera circulaţie a tuturor lucrătorilor implicaţi în transportul internaţional, indiferent de modul de transport.

În special, ar trebui să se renunţe la norme precum restricţiile de călătorie şi carantina obligatorie a lucrătorilor din sectorul transporturilor care nu prezintă simptome. De exemplu, statele membre nu ar trebui să solicite ca lucrătorii din sectorul transporturilor să deţină un certificat medical care să dovedească faptul că sunt în stare bună de sănătate.

Pentru a se garanta siguranţa lucrătorilor din sectorul transporturilor, este necesar un nivel ridicat în ceea ce priveşte igiena şi măsurile operaţionale în aeroporturi, porturi, gări şi alte noduri de transport terestru. Comunicarea de astăzi a Comisiei include o listă completă de recomandări pentru a proteja conducătorii auto de coronavirus.

Ar trebui să se considere că certificatele de competenţă profesională recunoscute la nivel internaţional dovedesc într-o măsură suficientă că lucrătorul îşi desfăşoară activitatea în domeniul transporturilor internaţionale. În lipsa acestor certificate (nu toţi conducătorii auto internaţionali deţin un astfel de document) ar trebui acceptată o scrisoare semnată de angajator (anexa 3).

Toate aceste principii ar trebui să se aplice şi resortisanţilor ţărilor terţe dacă aceştia sunt esenţiali pentru a asigura circulaţia liberă a mărfurilor în interiorul UE şi cu destinaţia UE.

Pandemia de coronavirus are un impact perturbator major asupra transporturilor şi a mobilităţii din UE. Lanţul de aprovizionare european este menţinut prin intermediul unei reţele extinse de servicii de transport de mărfuri, care include toate modurile de transport. Serviciile continue şi neîntrerupte de transport de mărfuri terestru, pe căi navigabile şi pe cale aeriană sunt de importanţă vitală pentru funcţionarea pieţei interne a UE şi pentru răspunsul eficace al acesteia la actuala criză de sănătate publică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite