Rezultatul primului an de guvernare PSD-ALDE

Comisia Europeană a publicat,ieri, analiza economică anuală prin care urmăreşte sa vadă cum reuşesc guvernele ţărilor din blocul european să pună in aplicare recomandările făcute de Bruxelles. Raportul privitor la România este foarte critic. Practic, guvernarea PSD-ALDE nu a respectat aproape nicio recomandare făcută de Comisie in anul de gratie 2017. Dar ne-am ales, în schimb, şi cu un bonus. România a ajuns în situaţia în care Consiliul UE a adoptat o procedură privind devierea semnificativă de la obiectivele bugetare pe termen mediu.

Economia a cunoscut o creştere accelerată în anul 2017, alimentată în principal de consumul intern. Guvernul a adoptat implementarea unei politici expansioniste, pro-ciclice, ceea ce a condus la creşterea deficitului bugetar cu peste 3%. Comisia estimează că PIB-ul real a crescut cu 6.7% anul trecut, după o creştere de 4.8% în anul 2016. Pentru acest an, Bruxelles anticipează ca potenţialul creşterii economice va fi, undeva, la 4.8% şi pentru 2019 la 4%. Numai că economia noastră va trebui să se pregătească de vremuri mai puţin senine. Consumul privat va încetini în acest an din cauza creşterii nivelului inflaţiei iar acest „amănunt” va pune presiune pe venitul real disponibil.

Guvernarea României trebuia să se concentreze în anul 2017 pe trei piloni: creşterea investiţiilor, accelerarea ritmului implementării reformelor structurale şi asigurarea unor politici fiscale responsabile. În schimb, guvernarea PSD-ALDE a preferat să stea la umbra rezultatelor unei economii bazate pe consum, sacrificând la maxim investiţiile şi promovând un model de stat în care lupta împotriva corupţiei este frânată. În prezent, riscul unei aterizări bruşte a economiei devine din ce in ce mai mare.

În loc ca guvernarea PSD-ALDE să implementeze politici bugetar-fiscale care să acţioneze ca tampoane în perioade de criză, aleşii ţării au făcut pe dos. Dacă o vom continua în acest ritm, în anul 2028 vom avea o datorie publică ce va depăşi 60%, pragul maxim stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Veţi spune că şi alte state din UE au un grad ridicat de îndatorare şi mai avem o groază până atunci. Ok, dar una dintre ambiţiile noastre ar fi trebuit să fie accederea la zona euro, ori nimeni nu va primi o ţară care nu mai respectă criteriile de convergenţă. Nu îşi mai doreşte nimeni un nou caz Grecia. 

Dar ce mai remarcă Bruxelles? Guvernarea PSD-ALDE nu a înregistrat niciun progres cu privire la modul în care este stabilit salariul minim pe economie. Nu s-a înregistrat nicio îmbunătăţire la capitolul colectării taxelor şi impozitelor. România stă cel mai prost dintre ţările europene la raportul dintre suma teoretică pe care statul ar trebui să o colecteze la bugetul de stat din TVA şi cea efectivă care ajunge în visterie. Procentul este undeva la 40%.

Într-o lume care se pregăteşte de a patra revoluţie industrială, în România, domeniul cercetării este subfinanţat. Cu toate că infrastructura IT este una solidă iar sectorul ITC se dezvoltă extrem de rapid, ţara noastră punctează foarte prost la capitolul inovaţie.

Cheltuielile publice alocate nu au îmbunătăţit infrastructura iar foarte puţine proiecte mari din domeniul transporturilor şi mediului ajung să fie finanţate prin fonduri europene. Chiar dacă se poate constata o creştere cu 7.8% a sumelor alocate pe 2018 la capitolul investiţii, Comisa se teme de faptul că aceşti bani nu vor fi folosiţi, aşa cum s-a întâmplat şi în 2017. În plus, politicile monetare viitoare (cum ar fi plafonarea dobânzilor, de exemplu) vor pune o presiune fantastică pe investiţiile private.

Mai vreţi? Rezultatele privind combaterea corupţiei în sistemul de sănătate au fost marginale. Modificările aduse la Pilonul 2 vor avea efecte negative asupra pieţei de capital. Reforma administraţiei publice a fost uitată într-un sertar iar mediul de afaceri arată semne de slăbiciune. Rezultatele slabe ale sistemului educaţional limitează şansele de creştere economică pe termen lung.

Piaţa forţei de muncă este departe de cerinţele unei economii moderne

Ajungem să ne întrebam cu toţii, pe bună dreptate, cum putem asista la această contraperformanţă într-o ţară în care guvernul a mărit pensiile şi salariile şi a eliminat taxe şi impozite, promiţând că toate rezultatele bune ale economiei se vor vedea în buzunarele noastre?! Este un paradox greu de înţeles, dar pe care guvernarea PSD-ALDE a reuşit sa îl transpună în realitate. În absenţa reformelor structurale şi a consolidării fiscale, această creştere economică a venit la pachet cu un procent foarte mare din populaţie, 38.8%, care se află în risc de sărăcie. În raport se mai remarcă faptul că există un mare decalaj între populaţia rurală şi cea de la oraş iar accesul celor săraci la educaţie şi servicii de sănătate este din ce în ce mai dificil.

Pe termen scurt, şomajul a ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria recentă, doar că piaţa forţei de muncă se contractă din ce în ce mai tare. De ce? Pentru că nevoile de pe piaţa forţei de muncă se schimbă din ce în ce mai tare, populaţia îmbătrâneşte rapid, sistemul educaţional nu este adaptat la noile realităţi economice iar numărul celor care aleg sa plece în afară creşte de la o zi la alta. Aşa că un blocaj pe piaţa forţei de muncă este inevitabil.

A crescut nivelul sărăciei

În anul 2017, prăpastia dintre bogaţi şi săraci s-a adâncit. Populaţia din zona rurală este defavorizată. Integrarea greoaie a acestor oameni pe piaţa forţei de muncă precum şi accesul limitat la educaţie şi la serviciile sociale i-a deconectat de la şansa de a avea un trai civilizat.

Numărul copiilor care trăiesc în condiţii precare a crescut. Practic, unul din doi copii este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială.  Răspunsul guvernării PSD-ALDE în faţa acestei probleme a fost amânarea pentru anul 2019 a adoptării legii venitului de incluziune socială. Mai mult, există un procent însemnat de populaţie cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani care este inactiv şi care nu mai apare nici în statistica referitoare la şomaj.

Aceste două segmente de populaţie devin vulnerabile şi depind în mare măsură de promisiunile electorale şi de politicile sociale pe care Guvernele le folosesc dar nu pentru bunăstare, ci pentru voturi. Consecinţa? Creşterea inegalităţii sociale şi a sărăciei!

Bruxelles ne spune că nu ar trebui sa ne bucurăm prea tare de creşterile de pensii şi de salarii şi de reducerile de taxe şi impozite. De ce? Pentru că deficitul public a luat-o pe un trend crescător, ceea ce înseamnă că aceste cadouri făcute de guvernarea PSD-ALDE nu au la baza o productivitate economică ci, mai degrabă, criterii politice.

Accesul la instrumentele de protecţie socială este limitat pentru angajaţii care nu au un contract de muncă standard. Cei care beneficiază de instrumentele de asistenţă socială au o educaţie precară şi locuiesc în zonele rurale, acolo unde locurile de muncă şi accesul la aceste servicii sunt limitate.

Peste jumătate din populaţia din provincie lucrează în agricultura de subzistenţă şi nu beneficiază de pensii sau de asigurări de şomaj iar mulţi dintre aceşti oameni nu au nici asigurări medicale. Angajaţii sezonieri nu beneficiază de asigurări de sănătate şi au acces limitat la concediu de maternitate.

Serviciile sociale sunt fragmentate şi finanţarea lor depinde de posibilităţile municipalităţilor. Coordonarea  

Comisia ne atenţionează să fim atenţi la inflaţie

După 2 ani în care s-a consemnat o scădere a preţurilor bunurilor de consum, inflaţia a început să recupereze teren. Inflaţia ajunsese în mai 2016 la -3% datorită reducerilor succesive ale cotei TVA şi a prăbuşirii preţului barilului de petrol. Dar inflaţia a început să crească începând cu a doua jumătate a anului 2017, reintrând în ţinta propusă de BNR de 2.5% +/- 1%. Pe fondul presiunii din ce în ce mai mari a cererii şi a reducerii efectelor cauzate de reducerilor de taxe, inflaţia îşi va continua trendul crescător.

Salariile din sectorul public au crescut mai rapid decât cele din privat

Avem cele mai mici salarii din UE, dar faptul că acestea cresc fără să aibă în spate criterii de performanţă şi de productivitate transformă acest mecanism într-unul nesustenabil. Salariile în sistemul public au crescut cu peste 70% în perioada 2015 – 2017, depăşind ritmul din sectorul public.

O altă remarcă este că, în România, s-a ajuns ca 30% din cetăţeni să trăiască din salariul minim pe economie iar inegalitatea veniturilor înregistrată în România este la unul dintre cele mai mari niveluri din Uniunea Europeană.

Aşadar, România este un stat care merge în direcţia greşită. Se deconectează de la principiile de bună guvernare, iar în loc de bunăstare coaliţia de guvernare creează o societate dependentă de veniturile de la stat, care să fie manevrată pentru voturi şi interese politice. Am ratat nişte ani de creştere economică aruncând banii în mize electorale fără să modernizăm această ţară. Şi o să ne pară rău.