Codul Fiscal va fi rediscutat în Parlament pe 24 şi 25 august, într-o sesiune extraordinară

Codul Fiscal va fi rediscutat în Parlament pe 24 şi 25 august, într-o sesiune extraordinară

Senatorii vor reanaliza Codul Fiscal pe 24 august, iar deputaţii - pe 25 august

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis luni să propună organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, în perioada 24-25 august, pentru reexaminarea Codului Fiscal, potrivit unor surse social-democrate citate de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatul ar urma să discute reexaminarea Codului Fiscal pe 24 august, iar Camera Deputaţilor pe 25 august.

Victor Ponta anunţase că Parlamentul se va reuni în sesiune extraordinară, probabil după 15 august, pentru a rediscuta Codul Fiscal.

Ponta: „Doar nu suntem duşi cu capul să votăm contra“

"Am stabilit că în luna august, probabil după 15 august, vom avea sesiune extraordinară întâi la Senat, pentru că e prima Cameră, şi după aceea la Camera Deputaţilor. Evident că noi vom vota «pentru» Codul Fiscal, că doar nu suntem total duşi cu capul să fi votat acum trei săptămâni «pentru» şi după aia să votăm «contra». Chiar suntem normali la cap şi mai avem un pic de ruşine măcar. Deci noi votăm «pentru» şi eu cred că la 1 septembrie Codul Fiscal va fi promulgat", a spus Ponta, joi seara, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Săptămâna trecută, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea Codului Fiscal, Legislativul aflându-se în vacanţă până la 1 septembrie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: