CNIPMMR: România trebuie să urmeze direcţiile prioritare evidenţiate de Comisia Europeană în raportul de ţară din 2018

CNIPMMR: România trebuie să urmeze direcţiile prioritare
evidenţiate de Comisia Europeană în raportul de ţară din 2018

Florin Jianu, CNIPMMR

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) susţine pe deplin direcţiile prioritare evidenţiate de Comisia Europeană în raportul de ţară din 2018, care solicită statelor membre adoptarea de reforme care să asigure creşterea productivităţii, creşterea economică, îmbunătăţirea mediului de afaceri eliminarea obstacolelor din calea investiţiilor şi favorizarea inovării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Având în vedere că în aprilie statele membre vor prezenta programele naţionale de reformă şi că în luna mai Comisia va emite recomandările sale pentru 2018 specifice ţărilor, pe baza analizelor din rapoartele ţărilor semestriale, CNIPMMR susţine necesitatea următoarelor măsuri de ţară prioritare:

- asigurarea unui cadru legal stabil, predictibil (“investiţiile private sunt afectate de persistenţa incertitudinii juridice”) şi de calitate (“Procesul de consultare publică, planificarea strategică şi bugetară, precum şi utilizarea evaluărilor impactului normativ se menţin la un nivel redus”);

- creşterea investiţiilor publice (astfel cum evidenţiază Raportul de ţară „Firmele consideră investiţiile în infrastructură o prioritate majoră pentru cheltuielile publice”);

- prioritate pe aspectele calitative ale investiţiilor (deoarece astfel cum evidenţiază Raportul de ţară „calitatea investiţiilor publice este marcată în continuare de deficienţe de gestionare, de schimbări frecvente ale priorităţilor şi de dificultăţi în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor UE, iar investiţiile private sunt afectate de persistenţa incertitudinii juridice şi a birocraţiei”);

- reforme care să mărească potenţialul economiei şi care să asigure o creştere sustenabilă (deoarece „consumul privat a reprezentat cea mai importantă componentă a creşterii economice puternice din ultimii ani”);

- lansarea unor proiecte ample de investitii, care sa rezolve problema infrastructurii insuficiente sau de calitate scăzută, ce reprezintă unul dintre factorii cei mai problematici pentru dezvoltarea unei afaceri în România, constituind o barieră în calea schimburilor comerciale şi a dezvoltării economice;

- măsuri pentru o bună utilizare a fondurilor UE şi a altor tipuri de sprijin financiar disponibile, creşterea gradului de absorbţie, simplificarea birocraţiei în domeniu şi eliminarea blocajelor sistemice;

- măsuri active pentru rezolvarea problemelor importante privind deficitul de forţă de muncă cu o calificare/competenţe corespunzătoare cererii pieţei muncii (deoarece “oferta de forţă de muncă nu ţine pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. România se confruntă cu probleme demografice. Populaţia este în scădere de aproape trei decenii şi se preconizează că această tendinţă va continua în viitorul apropiat… Continuarea migraţiei reprezintă o provocare suplimentară”);

- corelarea învăţământului cu cerinţele de pe piaţa forţei de muncă (deoarece “Capitalul uman nu pare să fie suficient adaptat nevoilor unei pieţe a muncii competitive”);

- măsuri specifice pentru dezvoltarea sectorului IMM (“Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a încuraja iniţiativele antreprenoriale ale IMM-urilor. IMM-urile din România ar avea de câştigat de pe urma unei capitalizări mai importante, a simplificării cadrului în materie de insolvenţă şi a mobilizării unor surse private suplimentare de finanţare, susţinute de instrumentele financiare ale UE”);

- simplificarea procedurilor administrative şi generalizarea serviciilor de e-Guvernare pentru întreprinderi (Procedurile administrative împovărătoare pentru firme, progresele lente în ceea ce priveşte furnizarea soluţiilor de e-guvernare, complexitatea procedurilor de insolvabilitate şi modificările frecvente în materie de reglementare, cu o utilizare limitată a procedurilor de evaluare a impactului şi de consultare afectează mediul de afaceri”);

- adoptarea de măsuri pentru reducerea diferenţelor de dezvoltare între zonele urbane şi rurale, care sunt semnificative si care limitează dezvoltarea socioeconomică a zonelor rurale (prin dezvoltarea infrastructurii de transport, susţinerea prin finanţări şi facilităţi fiscale a colectării, valorificării şi promovării produselor agricole şi mesteşugăreşti, inclusiv tradiţionale, din comunităţile rurale, etc.);

- măsuri pentru asigurarea creşterii accesului la finanţare pentru IMM-uri (“IMM-urile se bazează într-o măsură importantă pe finanţarea din partea băncilor, care a rămas lentă”);

- definirea criteriilor obiective pentru stabilirea salariului minim (deoarece, astfel cum evidenţiază Raportul de ţară, “În 2017 nu s-au înregistrat progrese”);

- asigurarea unui dialog social calitativ şi creşterea transparenţei decizionale, deoarece:“Implicarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor este foarte limitat. Au fost instituite structuri instituţionale de dialog social …, dar ele sunt utilizate de către guvern mai ales pentru a furniza informaţii cu privire la iniţiativele planificate, fără să existe un proces solid de implicare şi cooperare (Eurofound, 2018). Opiniile partenerilor sociali cu privire la procesul de elaborare a politicilor sunt adesea ignorate de guvern, chiar şi atunci când acestea converg, cum a fost cazul recentei reforme fiscale şi a iniţiativei de trecere a contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi”.

Constatările principale reţinute pentru România

În data de 7.03.2018, Comisia Europeană a lansat rapoartele de ţară din 2018 şi Comunicarea “Semestrul european 2018: evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce priveşte reformele structurale, prevenirea şi corectarea dezechilibrelor macroeconomice, precum şi rezultatele bilanţurilor aprofundate efectuate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1176/2011”.

Constatări principale cuprinse în Raportul de ţară din 2018 privind România sunt următoarele:

 

În lipsa unor reforme structurale şi a consolidării fiscal-bugetare, creşterea economică dinamică înregistrată de România riscă să creeze cadrul unei „aterizări forţate”. Actuala relansare economică a fost generată în principal de consum, iar investiţiile s-au menţinut la un nivel modest.

Rezultatele unora dintre reformele structurale au fost anulate în 2017, în timp ce alte astfel de reforme au stagnat.

Creşterea PIB-ului real s-a accelerat în 2017, atingând cea mai ridicată valoare de după criză, pe fondul consumului privat aflat în plină expansiune, acesta fiind stimulat de creşterile salariale din sectorul public şi din cel privat şi de reducerile de impozite indirecte. Se preconizează o încetinire a creşterii, însă aceasta se va menţine peste valoarea potenţială. În pofida unor cote de piaţă ale exporturilor mai mari, creşterea importurilor a depăşit-o pe cea a exporturilor, mărindu-se astfel deficitul de cont curent. Inflaţia a ajuns la o valoare pozitivă în 2017 şi se estimează că aceasta se va accentua.

Piaţa forţei de muncă a devenit mai rigidă odată cu creşterea economică puternică. Remunerarea salariaţilor este scăzută faţă de media UE, dar creşterea puternică a salariilor în anul 2017, susţinută şi de majorarea cu 16 % a salariului minim şi de majorările salariale din sectorul public, riscă să exercite presiuni asupra competitivităţii şi inflaţiei dacă nu va fi însoţită de măsuri corespunzătoare de impulsionare a productivităţii.

Din cauza reducerilor fiscale, a creşterii salariilor din sectorul public şi a creşterii pensiilor, deficitul public se află pe o traiectorie ascendentă.

România a realizat progrese limitate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a recomandărilor din 2017 care i-au fost adresate. Nu s-au înregistrat progrese cu privire la asigurarea punerii în aplicare a cadrului fiscal-bugetar naţional şi s-au realizat progrese limitate în ceea ce priveşte consolidarea conformării fiscale şi îmbunătăţirea colectării impozitelor. În schimb, s-au înregistrat unele progrese în privinţa combaterii muncii nedeclarate şi progrese limitate în legătură cu consolidarea măsurilor specifice de activare a forţei de muncă. Nu au existat progrese în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariului minim şi egalizarea vârstei de pensionare pentru bărbaţi şi femei. S-au realizat progrese limitate privind îmbunătăţirea accesului la un învăţământ general de calitate. În cadrul sistemului de sănătate, s-au înregistrat progrese limitate în privinţa trecerii la îngrijirea medicală ambulatorie şi unele progrese privind reducerea plăţilor informale. Au existat progrese limitate în ceea ce priveşte adoptarea legislaţiei menite să asigure un corp al funcţionarilor publici profesionist şi independent şi în ceea ce priveşte prioritizarea investiţiilor publice. În fine, s-au realizat unele progrese privind punerea în aplicare a strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, dar sustenabilitatea măsurilor şi caracterul ireversibil al reformelor ar trebui să facă în continuare obiectul unei monitorizări.

 

România se confruntă cu provocări în ceea ce priveşte mai mulţi indicatori din tabloul de bord social pe care se bazează Pilonul european al drepturilor sociale.

Oferta de forţă de muncă şi de competenţe nu ţine pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei.  Lipsa de personal calificat şi necorelările în materie de competenţe au un efect negativ asupra competitivităţii şi a convergenţei.

Sărăcia s-a extins, iar inegalitatea veniturilor se menţine la un nivel ridicat.

Nu au fost obţinute rezultate concrete privind reformele administraţiei publice, iar mediul de afaceri prezintă puncte slabe. Procesul de consultare publică, planificarea strategică şi bugetară, precum şi utilizarea evaluărilor impactului normativ se menţin la un nivel redus, limitând elaborarea politicilor pe baza unor date concrete. Procedurile administrative împovărătoare pentru firme, progresele lente în ceea ce priveşte furnizarea soluţiilor de e-guvernare, complexitatea procedurilor de insolvabilitate şi modificările frecvente în materie de reglementare, cu o utilizare limitată a procedurilor de evaluare a impactului şi de consultare afectează mediul de afaceri.

Rezultatele slabe ale sistemului de învăţământ reduc perspectivele de creştere pe termen lung.

Rezultatele înregistrate în domeniul cercetării şi inovării rămân modeste. În ciuda unei infrastructuri informatice solide şi a dezvoltării rapide a sectorului TIC, România continuă să obţină un punctaj scăzut la toţi indicatorii Tabloului de bord european privind inovarea şi nu există semne de îmbunătăţire a rezultatelor. Gradul de digitalizare atât al sectorului public, cât şi al celui privat rămâne foarte scăzut.

Cheltuielile publice ridicate nu sunt reflectate în infrastructura României. În pofida ratelor relativ ridicate de investiţii publice, infrastructura pusă la dispoziţie este limitată, calitatea percepută a infrastructurii fiind printre cele mai scăzute din UE. Starea generală şi fiabilitatea infrastructurii rutiere şi feroviare rămân insuficiente, iar reforma sectorului transporturilor avansează într-un ritm foarte lent. Infrastructura din domeniile apei, deşeurilor şi energiei rămâne deficitară. Eficienţa întreprinderilor de stat nu se îmbunătăţeşte, iar cadrul de guvernanţă corporativă este fragilizat. Investiţiile publice prezintă o eficienţă scăzută, în special în ceea ce priveşte pregătirea proiectelor, stabilirea priorităţilor şi achiziţiile publice. Firmele consideră investiţiile în infrastructură o prioritate majoră pentru cheltuielile publice.

România nu a ajuns încă la un dialog social matur, iar provocările persistă în domeniul protecţiei sociale şi incluziunii. Majorările salariului minim sunt stabilite în mod discreţionar, iar participarea partenerilor sociali în procesul de elaborare a politicilor este foarte limitată, neexistând un proces substanţial de implicare şi cooperare.

Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupţiei a fost recent periclitată. Rezultatele bune obţinute în continuare de instituţiile judiciare în lupta împotriva corupţiei au fost în mare parte puse sub semnul întrebării de evenimentele care au avut loc anul trecut. Există riscul ca prin reformele în curs ale legilor justiţiei să fie afectată negativ independenţa sistemului judiciar şi să fie anulate progresele realizate în ultimii 10 ani. În plus, instituţiile judiciare şi cadrul juridic pentru combaterea infracţiunilor de corupţie continuă să fie supuse unor presiuni intense.

Constatările principale privind mediul de afaceri

Mediul de afaceri din România înregistrează o deteriorare. România a coborât nouă trepte în raportul Băncii Mondiale Doing Business 2018, ajungând pe locul 45 (Banca Mondială, 2017a), în timp ce în Raportul privind competitivitatea globală a coborât de pe locul 62 pe locul 68 (Forumul Economic Mondial, 2017). Rezultatele sunt în continuare deosebit de slabe în materie de guvernanţă, calificare a forţei de muncă, infrastructură, sănătate şi educaţie. În acest context, tot mai multe societăţi se aşteaptă mai degrabă la o reducere a activităţii investiţionale decât la o extindere a acesteia în viitorul apropiat (Banca Europeană de Investiţii, 2017).

În ciuda legislaţiei comune şi a recomandărilor formulate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din România, în special în ceea ce priveşte demararea unei afaceri, racordarea permanentă la electricitate şi executarea contractelor, performanţele oraşelor din România sunt destul de inegale. Executarea unui contract durează 15 luni în Timişoara şi 23 de luni în Braşov. Timpul necesar pentru pornirea unei afaceri variază între 12 zile în Bucureşti şi în Oradea şi 25 de zile în Craiova. Racordarea la energie electrică durează 173 de zile în Iaşi şi 209 zile în Constanţa.

Legislaţia şi procedurile în materie de insolvenţă sunt în continuare complexe. În ciuda reformei din 2014 a cadrului privind insolvenţa şi deşi, în majoritatea lor, cazurile pot fi soluţionate în cadrul procedurii simplificate în termen de mai puţin de un an, indicatorul „durata de rezolvare a cazurilor de insolvenţă” a rămas stabil din 2008 până în prezent, fiind, la 3,3 ani, una dintre cele mai îndelungate durate din UE.

IMM-urile se bazează într-o măsură importantă pe finanţarea din partea băncilor, care a rămas lentă. Aproape jumătate din fondurile primite de IMM-uri au fost obţinute prin linii de credit şi împrumuturi bancare în trimestrele 2 şi 3 din 2017. După ce în cursul anilor 2015-2016 au scăzut semnificativ, la sub 2 %, în 2017 ratele de respingere a creditelor au crescut până la 18 %, un nivel care nu mai fusese atins din 2009. În plus, 10 % din IMM-uri au indicat că nu au primit în totalitate împrumutul solicitat (BCE, 2017). Dintre societăţile nefinanciare, în special microîntreprinderile şi IMM-urile înregistrează în continuare un nivel ridicat al creditelor neperformante (BNR, 2017).

Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a încuraja iniţiativele antreprenoriale ale IMM-urilor. IMM-urile din România ar avea de câştigat de pe urma unei capitalizări mai importante, a simplificării cadrului în materie de insolvenţă şi a mobilizării unor surse private suplimentare de finanţare, susţinute de instrumentele financiare ale UE. Se estimează că o iniţiativă semnată cu România de Comisie şi de Banca Europeană de Investiţii va genera aproximativ 500 de milioane EUR sub formă de noi împrumuturi acordate IMM-urilor în condiţii favorabile.

Pentru întreprinderile nou-înfiinţate, având în vedere ecosistemul tot mai dinamic în care îşi desfăşoară activitatea, extinderea rămâne o provocare. În ciuda sporirii sprijinului public prin programul „Start-up Nation”, extinderea societăţilor existente este stânjenită de lipsa unei legislaţii clare, de sarcina administrativă, de lipsa personalului calificat şi de nivelul scăzut de inovare. Procentul întreprinderilor din România cu un ritm accelerat de creştere este printre cele mai scăzute din UE. Întreprinzătorii care şi-au înfiinţat o societate nu au acces la mentorat în afaceri, iar programele şcolare nu sunt aliniate la nevoile viitorilor antreprenori.

Mediul de afaceri în ansamblul său prezintă provocări care afectează investiţiile. Printre provocări se numără nesiguranţa politică susţinută şi imprevizibilitatea politicilor noi.

Principalele bariere în calea investiţiilor şi acţiuni prioritare în curs de desfăşurare:

Ø  Deşi cheltuielile cu investiţiile publice sunt relativ ridicate, calitatea slabă a infrastructurii frânează investiţiile. Dezvoltarea unei infrastructuri de calitate este frânată de:

·                     absorbţia comparativ scăzută a fondurilor UE;

·                     ineficienţele rămase în pregătirea proiectelor, stabilirea priorităţilor şi punerea în aplicare a proiectelor şi

·                     eficienţa limitată şi recenta deteriorare a legislaţiei privind guvernanţa corporativă aplicabilă companiilor de stat. Adoptarea Master Planului General de Transport al României în 2016 a reprezentat un pas important în direcţia îmbunătăţirii investiţiilor strategice în infrastructurile rutiere, însă până în prezent progresele sunt lente.

Ø  Oferta inadecvată de forţă de muncă afectează investiţiile. Emigrarea forţei de muncă şi deficitul de forţă de muncă persistente, lipsa de personal calificat şi necorelarea competenţelor, inovarea redusă în mediul de afaceri, lipsa competenţelor digitale de bază a unei mari părţi a forţei de muncă duc la reducerea ofertei de lucrători calificaţi, ceea ce afectează deciziile de investiţii.

Ø  Guvernanţa slabă şi ineficienţa administraţiei publice continuă să afecteze mediul de afaceri. Este posibil ca investiţiile să fie frânate prin menţinerea sarcinii administrative şi de reglementare, a ineficienţelor din administraţia publică şi din achiziţiile publice, a lipsei de previzibilitate a legislaţiei şi a lipsei consultării în timp util şi eficiente a părţilor interesate. 

citeste totul despre: