CNAIR ne linişteşte în legătură cu starea podurilor: Nu sunt în pericol să se prăbuşească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea Zilei / Vedere generală asupra podului Morandi care s-a prăbuşit la două zile după dezastrul din Genova Italia FOTO EPA – EFE / Luca Zennaro / 16 aug 2018

Bulgaria a anunţat că va renova simultan toate podurile din ţara sa, pentru a preveni tragedii precum cea din Italia, unde prăbuşirea unui viaduct a dus la moarte a câteva zeci de oameni. În România, CNAIR anunţă că podurile nu sunt în pericol să se prăbuşească.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că, din cele 4.250 de poduri aflate pe reţeaua de Drumuri Naţionale din România, doar 37 se află în clasa tehnică 5, iar majoritatea lor sunt situate pe drumuri secundare, preluate în trecut de la autorităţile locale. De asemenea 680 de poduri sunt în clasa tehnică 4.

„Nici unul dintre  aceste poduri nu prezintă risc iminent de colapsare, deoarece sunt monitorizate permanent, iar acolo unde se constată agravarea situatiei se ia inclusiv măsura închiderii şi devierii circulaţiei pe alte rute”, explică CNAIR.

Potrivit instituţiei, conform normativelor în vigoare, revizia podurilor se face la intervale de 6 luni, dar şi mai devreme, dacă situaţia o cere. Această revizie este efectuată de echipe de specialişti ai CNAIR, iar rezultatele sunt înscrise într-un raport privind starea generală a infrastructurii rutiere din România.

Tot potrivit normativelor, atunci când la revizie se constată că există degradări mai complexe, se comandă, pe bază de contract, o expertiză tehnică efectuată de experţi privaţi.

„Pentru nu se creea confuzii trebuie să precizăm că intervalul pentru lucrări de întreţinere periodică este cuprins între 10 şi 15 ani iar intervalul pentru reabilitarea sau reparaţia capitală este cuprins 35-50 ani, în funcţie de evaluările tehnice. Ca exemplu podul de la Măracineni, reabilitat după inundaţiile din anul 2005, a fost reparat anul acesta în cadrul unui program de întreţinere periodică şi nu a unui program de reabilitare. Trebuie să subliniem că nici la momentul începerii lucrărilor din acest an nu exista un risc iminent de colapsare a podului. Tot pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că de principiu reabilitarea podurilor este cuprinsă în programele de reabilitare a unor sectore de drum mai extinse. Este şi cazul podului care traversează râul Argeş în zona localităţii Adunaţii Copăceni, care face parte din contractul de reabilitare a DN5, dar şi al podurilor aflate pe traseul DN73, sector de drum aflat de asemenea în reabilitare. Sunt însă şi programe individuale de reabilitare a podurilor, cum ar fi Podurile dunărene de pe A2, pentru care contractele de lucrări urmează să fie lansate în scurt timp în licitaţie publică”, explică instituţia.

CNAIR mai menţionează că inclusiv faptul că nu a fost nevoie de contractarea unor expertize pentru perioade lungi de timp demonstrează că situaţia podurilor din Romania nu se află în situaţie gravă, iar problemele apărute pot fi ţinute sub control prin activităţi de reparaţie curentă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite