CNADNR avertizează constructorii de pe autostrada Suplacu de Barcău-Borş să-şi rezolve problemele, pentru a termina lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atenţionat constructorii care realizează secţiunea de autostradă Suplacu de Barcău - Borş şi le cere să rezolve problema apărută în cadrul asocierii, pentru ca tronsonul să fie finalizat.

Contractul pentru tronsonul în cauză a fost semnat în data de 14 mai 2015 cu asocierea dintre firmele Corsan - Corviam Construccion SA, SC Consinit SRL, SC Road Consulting & Design Solution SRL şi SC Via Design SRL.

CNADNR SA precizează că problema asocierii nu a fost rezolvată nici până la această dată şi că a solicitat antreprenorului „să prezinte soluţia unanim stabilită de către toţi membrii asocierii în ceea ce priveşte neînţelegerile apărute între membrii“.

Reprezentannţii consorţiului au dat asigurări că vor schimba atitudinea faţă de desfăşurarea contractului şi că vor schimba totodată echipa de management a proiectului, urmând a propune o soluţie pentru continuarea şi finalizarea contractului.

CNADNR arată că, potrivit legii, membrii asocierii nu au voie să-şi cesioneze cotele de participare altor membri ai asocierii, deşi constructorul propusese această variantă.

Pe 7 octombrie 2015, CNADNR a primit răspunsul solicitat privind modalitatea de rezolvare a situaţiei existente, acesta fiind transmis sub semnătura tuturor membrilor asocierii, informează CNADNR.

„În urma propunerii Antreprenorului, CNADNR a concluzionat faptul că nu poate fi de acord ca cei doi membri în asociere SC Road Consulting & Design Solution SRL şi SC Via Design SRL să cesioneze cotele lor de participare celorlalţi doi membri ai asocierii Corsan - Corviam Construccion SA şi SC Consinit SRL. Conform prevederilor Art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, «într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial». Astfel, CNADNR SA consideră că cesionarea obligaţiilor între membrii asocierii, aşa cum acestea au fost stipulate şi asumate iniţial, cade sub incidenţa prevederilor Art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare. În fapt, cesiunea cotelor de participare presupune şi o cesiune a obligaţiilor care este interzisă de lege“, se arată în comunicatul companiei de stat.

Totodată, CNADNR afirmă că a solicitat antreprenorului ca în termen de 20 de zile de la primirea adresei să prezinte o modalitate de rezolvare a problemei apărută în cadrul asocierii, care să corespundă prevederilor legale incidente contractelor de achiziţie publică.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite