Cîţu îi linişteşte pe bugetari: Anul acesta îşi primesc sporurile, dar reducem locurile în CA. Ne uităm şi la indemnizaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Calin
FOTO Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîţu spune că anul acesta că toţi bugetarii îşi vor primi sporurile, la nivelul din 2020, şi că este absolut normal ca sindicatele să apere interesele angajaţilor.

„Asta fac sindicatele, încearcă să susţină angajaţii. Mesajul, de fiecare dată, pentru sindicate şi angajaţii din sectorul bugetar e acelaşi: în 2020, când economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 de milioane de oameni în şomaj tehnic, oameni care plăteau taxe ca să susţină salariile din sectorul public, sectorul public a primit creşterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară. Anul acesta nu e nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile, îşi primeşte salariul la nivelul din 2020. Nu văd o problemă”, a spus Cîţu.

„Sunt foarte mulţi lideri sindicali - şi aici e o surpriză şi ar trebui să ne gândim ca societate: cum se întâmplă că liderii sindicali sunt aceiaşi de 30 ani? Acolo nu se întâmplă nimic. Peste tot se mai modifică, dar acolo sunt aceiaşi. Ar trebui să ne gândim cum funcţionează lucrurile şi poate în acest dialog social ne gândim cum ajung acolo”, a adăugat premierul, citat de Digi24.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, că va propune ca toate companiile de stat să aibă maxim cinci membri în Consiliul de Administraţie. ”Cu siguranţă locurile vor fi reduse şi ne uităm şi la indemnizaţie”, a declarat Cîţu.

Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, joi, dacă se va reduce numărul de locuri în consiliile de administraţie ale companiilor de stat şi a afirmat: ”Cu siguranţă locurile vor fi reduse şi ne uităm şi la indemnizaţie”.

Prim-ministrul a explicat, răspunzând unor întrebări, că va propune să fie cel mult cinci personane în consiliile de administraţie.

”Voi propune să fie maxim cinci membri în Consiliul de Administraţie pentru toate companiile de stat”, a declarat Cîţu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite