Cîţu, despre plafonarea preţurilor: Nu aş vrea să intervin, ca liberal, în controlul preţurilor, pentru că apare penuria

Cîţu, despre plafonarea preţurilor: Nu aş vrea să intervin, ca liberal, în controlul preţurilor, pentru că apare penuria

Florin Cîţu FOTO gov.ro

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat că a cerut o situaţie privind preţurile la anumite produse, dar a subliniat că nu ar vrea să intervină, ca liberal, în controlul preţurilor pentru că ar putea apărea o altă problemă, respectiv penuria.

"Da, au crescut preţurile şi am sesizat-o şi atunci când plătim facturi pentru Unifarm sau când plătim pentru măşti şi echipamente care vin din străinătate. Şi acolo a crescut preţul. Şi acolo am întrebat dacă acest preţ este preţul de producţie, dacă vin prin intermediari. Încercăm să avem cât mai puţini intermediari. 
 
Ca principiu, vă daţi seama că nu aş vrea să intervin, ca liberal, în controlul preţurilor pentru că după aceea dăm în altă problemă, penuria. Dacă punem şi controlăm preţurile prea jos s-ar putea să nu mai avem nimic. Trebuie să ne uităm la situaţie. Şi aştept întâi, înainte de a lua o decizie, aşa cum am luat la utilităţi, aş vrea să văd şi raportul Consiliului Concurenţei", a explicat Cîţu la Realitatea Plus.
 
El a precizat că autoritatea de concurenţă face o analiză pentru a spune dacă este o situaţie de cartel, sau au crescut preţurile la import.
 
"Am cerut o situaţie privind preţurile. Încă nu am o situaţie clară. Şi aici Consiliul Concurenţei trebuie să ne spună dacă sunt situaţii de cartel, de oligopol, în care se aranjează creşterea preţurilor, sau este doar o situaţie în care, nu spun, poate că aşa este, au crescut preţurile la import.
 
Nu avem o situaţie în acest moment, nu ştiu exact ce se întâmplă, dar Consiliul Concurenţei ştiu că analizează şi se uită exact la preţurile pentru coşul de consum zilnic, cred, şi ne va spune dacă este o situaţie de oligopol în care mai mulţi s-au întâlnit şi au crescut preţurile controlat sau este vorba doar de creşterea costurilor, pentru că nu au oameni şi trebuie să plătească mai mult sau sunt preţurile de import mai mari", a mai spus ministrul Finanţelor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: