Cîţu anunţă reorganizarea Ministerului Finanţelor, pe criterii de competenţă

Cîţu anunţă reorganizarea Ministerului Finanţelor, pe criterii de competenţă

Foto Gov.ro

Ministerul Finanţelor va fi reorganizat şi va avea un departament de economist şef, a anunţat joi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, preciz\nd că reorganizarea vizează, de altfel, toate instituţiile subordonate, criteriul principal fiind competenţa angajaţilor.

"Deocamdată nu am făcut reorganizarea ministerului, dar va exista o reorganizare a ministerului, cred eu un minister mai modern. De exemplu nu are un departament de economist şef, aşa cum au toate ministerele de finanţe din lume. E doar un exemplu. Dar urmează o reorganizare, ca să fie un minister modern care să răspundă cerinţelor şi partenerilor noştri în Comisia Europeană", a spus Florin Cîţu.
 
Întrebat despre conducerea ANAF şi dacă plănuieşte să facă schimbări, el a menţionat că în această săptămână s-a uitat mai mult la situaţia moştenită, iar în ceea ce priveşte instituţiile din subordinea MFP va fi efectuată o analiză.
 
"O să cer doamnei preşedinte ANAF (preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Mirela Călugăreanu - n.r.) o situaţie cu planul pe care trebuia să-l îndeplinească şi vom vedea, după aceea vom lua decizii. Dar vor fi luate decizii în toate instituţiile, decizii pe criterii de competenţă", a afirmat Florin Cîţu.
 
Fiscul a anunţat săptămâna trecută suspendarea concursurilor pe care voia să le organizeze pe data de 8 noiembrie pentru promovarea a 66 de şefi în cadrul Direcţiilor regionale. Ulterior, Florin Cîţu, noul ministru al Finanţelor, a declarat că a semnat un ordin în acest sens.
 
"ANAF suspendă organizarea concursurilor de promovare în funcţiile publice de conducere vacante în cadrul aparatului propriu al Agenţiei, precum şi de la nivelul direcţiilor regionale ale finanţelor publice organizate în data de 18 noiembrie (proba scrisă) în contextul măsurilor care vor fi dispuse cu privire la reorganizarea instituţiei. Reluarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante va fi reluată conform procedurilor", a anunţat  ANAF.
 
"Am semnat deja un ordin pentru a amâna până în martie concursurile din ANAF. Vom vedea şi procedura prin care se fac aceste concursuri în viitor. Mai multe detalii vor fi prezentate săptămâna viitoare", a spus ulterior Florin Cîţu.
 
La rândul său, premierul Ludovic Orban, a spus că vrea să schimbe modalitatea de organizare a concursurilor.
 
"Nu putem accepta ca conducători de instituţii publice la final de mandat să declanşeze concursuri pe scară largă, viciate, prin care nu s-a făcut publicitate, la care nu pot să participe toţi aceia care ar dori poziţiile scoase la concurs şi mai ales nu acceptă ca modul în care se organizează concursul. Intenţionăm să modificăm regulile privind organizarea concursurilor publice. Intenţia noastră este să asigurăm transparenţă totală. Criterii foarte clare de evaluare. Transparenţă integrală, inclusiv faza interviurilor", a spus Orban.
 
Potrivit acestuia, în comisiile de selecţie vor să introducă, pe lângă reprezentanţii conducerii politice a ministerului, şi reprezentanţi ai mediului academic, oameni care să poată face evaluare obiectivă.
 
"Trebuie să depăşim această perioadă în care angajările se făceau pe uşa din dos, pe pilăraie, pe nepotism sau pe bază de carnet de partid. Trebuie deschis concursul către toate competenţele din societate, astfel încât cei mai valoroşi oameni să ajungă să deţină funcţiile publice de conducere şi posturile de execuţie", a afirmat premierul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: