„Cititorul de gânduri” de la ASE: Proiect inteligent pentru studii de marketing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu ajutorul unor ochelari speciali specialiştii în marketing pot observa ce anume vede şi ce îl interesează pe un cumpărător la o reclamă FOTO: Adevărul Financiar
Cu ajutorul unor ochelari speciali specialiştii în marketing pot observa ce anume vede şi ce îl interesează pe un cumpărător la o reclamă FOTO: Adevărul Financiar

Studenţii Facultăţii de Marketing din Academia de Studii Economice vor putea studia comportamentul consumatorilor de publicitate cu un echipament care le „citeşte gândurile” consumatorilor.

Facultatea de Marketing de la ASE a prezentat o simulare de studiere a comportamentului consumatorilor de publicitate. Este vorba de un echipament care se numeşte „Eye Tracking” şi care urmăreşte retina consumatorului atunci când citeşte un produs publicitar.

Echipamentul, care costă 50.000 de euro a fost obţinut cu ajutorul Agenţiei de Cooperare şi Coordonare Turcă (TICA), care a contribuit astfel la înfiinţarea unui laborator de Neuromarketing. „Cercetarea ştiinţifică nu se poate face fără un suport real susţinut de echipamente şi tehnologii noi”, a declarat Pavel Năstase, preşedintele Senatului ASE.

Echipamentul de urmărire a retinei (Eye Tracking) are rolul de a analiza informaţia captată şi de a o transforma în date concrete prin intermediul unui soft modern, utilizat în cercetare de către companiile internaţionale pentru obţinerea de dat în industria publicităţii. De exemplu, cu ajutorul unor ochelari speciali oferiţi subiecţilor, se poate investiga cum funcţionează mintea unui posibil cumpărător, observând cu precizie la ce se uită şi ce a anume îl interesează din ceea ce vede.

„Proiectul desfăşurat în colaborare cu Academia de Studii Economice va oferi celor câteva sute de studenţi ai Facultăţii de Marketing posibilitatea de arealiza studii în domeniu, folosind aparatură modernă prin care vor putea pune înpractică informaţiile primite la cursuri”, a precizat Haci Ahmet Daştan, coordonatorul oficiului TIKA Bucureşti.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite