Circa 25 de trenuri vor fi anulate definitiv de la 1 martie

Circa 25 de trenuri vor fi anulate definitiv de la 1 martie

CFR Călători va reduce serviciile de transport prin anularea unor garnituri la care traficul de pasageri este foarte mic, în medie sub 10 pasageri/tren, şi a căror circulaţie nu se justifică financiar, susţin reprezentanţii companiei, precizând că lista trenurilor va fi publicată săptămâna viitoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Reprezentanţii CFR Călători au anunţat că vor anula, de la 1 martie, circa 50 de trenuri, din care 20 - 25 vor fi anulate permanent, fiind vorba despre trenuri folosite de mai puţin de 10 călători, scrie hotnews.ro.
 
Potrivit acestora, compania nu a decis încă lista exactă a trenurilor care vor fi anulate. CFR Călători a anunţat că la o serie de alte trenuri va fi scurtat parcursul ori va fi limitată circulaţia în week-end, când navetiştii nu merg la serviciu. Lista finală cu trenurile care vor fi scoase permanent sau în anumite zile ar trebui să fie publicată săptămâna viitoare. 
  
 Dintre cele 1.200 de trenuri CFR care circulă zilnic, în jur de 25 vor fi anulate, unul dintre motive fiind că bugetul de subvenţii este cu 10% mai mic în acest an, în condiţiile în care capacitatea de transport este în scădere şi pe unele rute este cerere tot mai mare. 
  
„Sunt propuse spre anulare în acest moment aproximativ 2% dintre trenurile prevăzute în  Mersul Trenurilor. De asemenea, alte câteva trenuri îşi vor reduce traseul, iar unele vor fi anulate doar în zilele fără trafic: 1 ianuarie, Zi de Paşte, Rusalii, Crăciun etc, trenurile de navetă în zilele de sâmbătă şi duminică”, spun cei de la CFR Călători, într-un răspuns remis HotNews.ro. 
  
Compania a precizat că, din reducerea serviciilor de transport vor rezulta vagoane care pot fi redistribuite în compunerea trenurilor care circulă pe rute solicitate de pasageri, ca de exemplu zone turistice şi zone cu trafic crescut de navetă.  
  
CFR Călători are 850 de vagoane de clasă I şi II şi 120 de vagoane speciale (cuşetă, dormit, restaurnat). În condiţiile în care numărul de pasageri transportaţi a crescut anul trecut cu 1,5 milioane anul trecut, datorită gratuităţii oferită studenţilor, este mare nevoie de 350-400 de vagoane noi. Numărul de vagoane este la jumătate faţă de acum 10-15 ani şi de peste trei ori mai mic faţă de 1990.  Din 2011, compania nu a mai primit de la stat fonduri pentru achiziţia de material rulant nou.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: