Cine este Mişu Negriţoiu, propus la şefia ASF: bancher, fost ministru, fost profesor universitar. „Sunt conservator faţă de risc, nu joc la bursă, nu am afaceri“
Mişu Negriţoiu, preşedinte al ING, propus de premierul Victor Ponta la şefia ASF FOTO Mediafax
Mişu Negriţoiu (63 de ani), propus astăzi de premierul Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), este economist, fost ministru în guvernarea Văcăroiu, fost deputat şi profesor universitar. Acum, el este propus pentru a prelua şefia unei instituţii care controlează o piaţă de aproape 30 de miliarde de euro.
„M-am născut în 26 mai 1950 în comuna Dăbuleni (judeţul Dolj). Da, este locul unde cresc pepeni grozavi! Din 1969 trăiesc în Bucureşti, unde m-am format, m-am realizat profesional şi m-am împlinit familial“, scrie Negriţoiu pe blogul personal.
Negriţoiu este economist, fost ministru de stat pentru coordonare, strategie şi reformă (1992-1993). El a fost deputat în legislatura 1996 - 2000.
În mai 1997, demisionează din Parlament şi trece în sectorul privat, la banca anglo-olandeză ING Barings, cu funcţia de corporate finance manager. În anul 1999 este promovat ca vicepreşedinte şi director general adjunct al băncii ING România.
La 1 august 2006, Mişu Negriţoiu a preluat poziţia de director general al ING Bank România şi de preşedinte al Comitetului pe Ţară al ING România, grup financiar care include banca ING Bank România, compania de asigurări de viaţă şi pensii ING Asigurări de Viaţă (Nederlanden), societatea de factoring ING Commercial Finance, societatea de leasing ING Lease şi societatea de investiţii imobiliare ING Real Estate Investment Management.
Negriţoiu devine astfel primul bancher autohton care preia conducerea executivă a unei mari bănci cu acţionar majoritar străin. În acel moment, ING era a patra bancă de pe piaţa din România după valoarea activelor.
În 2012 a fost numit preşedinte al băncii, funcţie neexecutivă. „După o carieră de 15 ani în ING Bank România, din care şase ani Director General (2006 – 2012), am «avansat» la poziţia de Chairman (preşedinte –n.r.) ING România (non-executive) şi Chairman Advisory Board (preşedinte al Consiliului Consultativ – n.r.)“, scrie Negriţoiu pe blog.
Tot el scrie pe blog că „sunt familiarizat cu munca de «consultanţă» – am mai fost consilier pe probleme economico-sociale şi de reformă al preşedintelui României (1993 – 1996) – şi mă simt bine în postura de «înţelept» (în consonanţă şi cu părul meu grizonat) pe lângă colegii mei din echipa băncii, mult mai tineri“.
În paralel cu activitatea profesională, el desfăşoară şi o activitate didactică fiind profesor universitar asociat al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti.
A absolvit cursurile Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1973) şi apoi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1980). A obţinut titlul de doctor în ştiinţe economice la ASE Bucureşti în anul 1995, cu teza „Investiţiile străine şi tranziţia la economia de piaţă“. I s-a decernat titlul academic de Doctor honoris causa al Universităţii Hertdforshire (Anglia).
Negriţoiu mai scrie pe blog că este conservator faţă de risc, că nu joacă la bursă şi nu are afaceri. „Am avut o tentativă – mai degrabă din pasiune – cu o mică fermă de albine, Apicornu, în care am investit cam 10.000 dolari, dar pe care am lichidat-o fiindcă nu a găsit clienţi. Sau nu am dedicat suficient timp acestei activităţi… Probabil, ca în orice, succesul vine la pachet cu multă sudoare…“
„Trebuie să facem cât mai rapid o numire la conducerea ASF şi am discutat de mai multe ori astăzi şi cu guvernatorul Mugur Isărescu, încercăm să găsim o persoană evident nepolitică, cu suficientă experienţă şi prestigiu în domeniu, care să asigure conducerea unei instituţii care a fost extrem de afectată în ultima vreme“, a precizat Ponta, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă este luat în discuţie şi numele lui Nicolae Dănilă pentru a ocupa funcţia de preşedinte al ASF, Ponta a răspuns: „Mi-aş dori, dânsul este membru în board-ul Băncii Naţionale, trebuie să şi vrea oamenii pe care-i propunem“.
Victor Ponta a adăugat că a discutat cu Isărescu câteva nume de oameni capabili să conducă ASF, însă nu a fost luată o decizie, deoarece acei oameni trebuie să şi accepte.
„Am discutat împreună cu domnul Isărescu câteva nume pe care le-am considerat capabile să condusă ASF, însă până în acest moment nu am luat nicio decizie, pentru că trebuie să discutăm cu acei oameni, trebuie să şi accepte“, a adăugat Ponta.
Fostul preşedinte al ASF, Dan Radu Ruşanu, şi-a dat demisia în urmă cu două săptămâni, el fiind urmărit penal în dosarul „Carpatica“. În prezent, interimatul este asigurat de Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte al ASF.
Întrebat dacă toţi membrii Consiliului ASF ar trebui să-şi dea demisia, Ponta a răspuns că doar cei vinovaţi ar trebui să demisioneze, iar ceilalţi ar trebui să meargă mai departe "cu dosarul Astra şi domnul Adamescu".
"Marea bombă acolo şi am înţeles că sute de milioane de euro fraudaţi sunt la Astra şi la domnul Adamescu. Şi acum probabil au interpretat că ce i se întâmplă lui Ruşanu are legătură cu asta. Important că acolo trebuie aplicată legea, dacă e adevărat tot ce am fost noi informaţi despre acele uriaşe fraude trebuie în mod sigur făcută curăţenie la sânge în domeniul asigurărilor", a adăugat Ponta.
El a mai spus că aceste informaţii le are în mod oficial în urma întrunirii la care au luat parte reprezetanţi ai BNR, ai Guvernului şi ASF, în comitetul de stabilitate macroeconomică.
Mai puteţi citi:
Mişu Negriţoiu: „Mi-am cumpărat primele haine cu o damigeană de ţuică“. Mişu Negriţoiu, 63 de ani, rememorează etapele unei vieţi începute în sărăcia lucie din Dăbuleni, continuată în comerţul exterior socialist şi în politica post-decembristă şi oprită, momentan, pe scaunul de preşedinte al uneia dintre cele mai mari bănci din România.
EXCLUSIV Lucian Croitoru, Nicolae Dănilă şi Mişu Negriţoiu, pe lista cu propuneri pentru şefia ASF. Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), şi Nicolae Dănilă, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, sunt primele nume de pe lista cu propuneri pentru conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), au declarat, pentru Adevărul, surse apropiate negocierilor.
Un service auto din Timişoara a cerut la ASF falimentul Astra Asigurări. Paint System Service SRL, un service auto din Timişoara, a cerut falimentul Astra Asigurări, cel mai mare asigurator din România, pentru o sumă de 65.643 de lei, solicitarea fiind înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Ponta susţine că OU privind ASF a fost "solicitată în mod expres" de CE şi FMI. Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a redus numărul membrilor board-ului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi a impus o serie de criterii profesionale a fost negociată şi solicitată în mod expres de Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, susţine premierul Victor Ponta.
Cine sunt „greii“ reţelei Carabulea, implicaţi în dosarul de corupţie deschis de DNA. Procurorii DNA au făcut marţi 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, într-un dosar în care sunt suspectate 11 persoane de fapte de corupţie, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influenţă, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. „Adevărul“ vă prezintă cine sunt „greii“ lotului Carabulea, care au pus la cale „o numire cu cântec“ la şefia Carpatica Asig.
STENOGRAME Omul de afaceri Ilie Carabulea, ridicat de procurorii DNA într-un dosar de corupţie. În dosar este cercetată şi soţia lui Daniel Chiţoiu. Procurorii anticorupţie fac, marţi, 17 percheziţii în Bucureşti şi Sibiu, fiind vizate mai multe persoane suspectate de dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals şi instigare la fals. În timpul acţiunii, omul de afaceri Ilie Carabulea a fost ridicat de procurorii anticorupţie. Acesta va fi şi dus la sediul DNA din Capitală pentru a fi audiat. În acelaşi dosar este urmărită penal şi soţia ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu.
Gigi Becali şi Ilie Carabulea, patronul Carpatica, implicaţi într-o inginerie bancară ce le-ar putea aduce noi dosare penale. Cotidianul local „Ziarul de Iaşi“ a publicat o investigaţie conform căreia Gigi Becali şi proprietarul Băncii Carpatica, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, ar fi fost implicaţi în acodarea unui credit de 50 de miliarde de lei vechi către Avicola SA Iaşi prin încălcarea unor norme bancare şi legale. Ar fi fost implicat şi un fost inspector de la BNR, actual director la ANP.
Folosim cookie-uri și tehnologii asemănătoare pentru a-ți îmbunătăți experiența pe acest website, pentru a-ți oferi conținut și reclame personalizate și pentru a analiza traficul și audiența website-ului. Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie și al Politicii de Confidențialitate.
Prin continuarea navigării pe website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.