Cine este Daniel Chițoiu, noul președintele al PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu (45 de ani), a fost numit președinte interimar al PNL, în locul lui Crin Antonescu, care s-a autosuspendat, pentru a prelua interimatul preşedinţiei României, conform unor surse din partid, citate de Mediafax.

Daniel Chițoiu a condus Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) timp de 4 ani, în perioada Guvernului Tăriceanu. A fost unul din co-autorii Programului de Guvernare al Alianței DA pentru alegerile prezidențiale din 2004, program de guvernare care a impus cota unica de impozitare de 16%.

Este doctor în economie la ASE și a absolvit cursuri la Institute of Charted Accountants of Scotland și la Colegiul Național de Apărare.

Activitate profesională

În perioada 04.04.2004 - 22.12.2008, Chițoiu a ocupat funcția de președinte (cu rang de secretar de stat) în cadrul Agenției Naţionale de Administrare Fiscală.

În intervalul 23.01.2007 - 04.04.2007, Daniel Chițoiu a fost președinte interimar al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În perioada 03.02.2005 - 04.04.2007, Chițoiu a ocupat funcția de vicepreședinte (cu rang de subsecretar de stat) în cadrul Agenției Naţionale de Administrare Fiscală, în calitate de coordonator al departamentului de administrare al veniturilor statului.

În intervalul 15.03.2001 - 02.03.2005, actualul ministrul al Economiei a fost controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.

Daniel Chițoiu a ocupat postul de director general a Finanțelor Publice și Controlul Financiar de Stat București, în perioada 03.08.1998 - 14.03.2001.

Din data de 14.01.1994 și până pe data de 03.08.1998, Daniel Chițoiu a fost controlor financiar în cadrul Direcției de Control Financiar București.

În perioada 15.10.1990 - 14.01.1994, nou președinte PNL a ocupat funcția de Inspector de Specialitate, Direcția Generală a Controlului Financiar de Stat București, Ministerul Finanțelor.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite