Chiţoiu: Preţul la combustibil creşte cu 0,3 - 0,4 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, estimează o creştere a preţului carburantului la pompă de 0,3-0,4 lei pe litru, după ce Guvernul a stabilit o majorare a accizei de 7 eurocenţi pe litru.

"În 2010 preţul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, în 2011 preţul petrolului a crescut cu 31,1%, iar preţul carburanţilor la pompă s-au majorat în România în 2010 cu 13% şi în 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumătate din creşterea netă a preţului carburantului. Creştere accizei cu 7 cenţi nu are ca impact direct la preţul la pompă aceeaşi creştere. Creşterea estimată de noi este undeva la 0,3 - 0,4 lei în funcţie de tipul carburantului, dacă este benzină sau motorină, dar aceasta este o estimare pesimistă, adică maximă. Noi credem că preţul în produsul final este mult mai mic pentru că preţul este raportul dintre cerere şi ofertă", a precizat Chiţoiu, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe anul viitor din Comisiile parlamentare pentru buget-finanţe.

Pe 15 noiembrie, Guvernul a modificat Codul Fiscal printr-o ordonanţă de urgenţă şi, printre altele, a modificat şi anexele care stabilesc nivelul accizelor la diferite tipuri de combustibili – benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină şi kerosen. Noile valori sunt mai mari cu 70 de euro la mia de litri faţă de valorile precedente, astfel încât cei 7 eurocenţi pe litru nu reprezintă altceva decât o mărire a accizelor. Această scumpire se face în avans faţă de calendarul convenit cu Uniunea Europeană de majorare a accizelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite