Chiriţoiu: Cei care şi-au înşelat clienţii de Black Friday pot fi amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele online care nu şi-au respectat promoţiile de Black Friday, afişând de fapt preţuri mai mari, nu mai mici decât înainte, ar putea fi amendate de ANPC. Măsura survine obligativităţii impuse acestora de a afişa istoricul preţurilor la produsele cuprinse în oferte.

Rezultatele investigaţiei derulate de Consiliiul Concurenţei pe piaţa comercializării online, în special aspectul legat de micşorarea preţurilor în timpul promoţiilor, au fost trimis Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor, instituţie care va aplica şi amenzile.

"Datele le-am trimis la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care poate aplica sancţiuni acestor companii", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"Oamenii ar trebui să-şi facă temele, să verifice preţurile care au fost înainte, pentru că online poţi să vezi şi preţuri mai vechi. Trebuie să se informeze mai bine. Companiile în primul rând au interesul să fie corecte, pentru că altfel riscă să distrugă încrederea consumatorilor şi oamenii vor evita şi nu vor mai dori să cumpere, iar atunci companiile pot suferi", a arătat Chiriţoiu.

El a adăugat că preţurile online pot fi mai bune decât cele din comerţul tradiţional, însă magazinele induc consumatorilor percepţia eronată că produsele sunt mai ieftine în timpul promoţiilor.

Recent, într-o anchetă pe piaţa comercializării produselor online, în special a celor vţndute de Black Friday, inspectorii de concurenţă au descoperit incidental (după cum a afirmat Chiriţoiu – n. red.) că unii operatori îşi privilegiază produsele proprii în dauna produselor unor terţi, în sensul că le poziţionează mai atractiv pentru consumatori. Astfel, au fost găsite nereguli la promoţiile Black Friday în majoritatea cazurilor, iar la 20% din cazuri preţurile erau chiar mai mari decât în mod obişnuit.

Consiliul Concurenţei a constatat că în cazul a aproximativ 29% din produsele monitorizate, de Black Friday 2017, preţul tăiat a fost mai mare chiar decât preţul maxim practicat în ultimele 30 de zile. Acest fapt indică o creştere/menţinere artificială a preţului de referinţă de  Black Friday.

Astfel, din datele analizate de autoritatea de concurenţă, există un comportament generalizat de nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de preţuri. În aceste condiţii, mecanismele de manifestare a concurenţei prin preţ în cadrul promoţiilor sunt distorsionate, percepţia clienţilor cu privire la preţul real (preţul de referinţă) fiind deformată.

“Această practică, de a creşte sau de a menţine artificial preţul de referinţă în cadrul promoţiilor (ex. Black Friday), creează consumatorilor impresia că beneficiază de o reducere mai mare decât este în realitate. De fapt, consumatorii plătesc un preţ apropiat celui din afara campaniei, ceea ce poate constitui o încălcare a legislaţiei în domeniu”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele Consiliului Concurenţei.

Ancheta sectorială a reliefat faptul că, în general, mai mult de jumătate din volumul vânzărilor principalilor retaileri sunt la preţuri promoţionale. Astfel, o mare parte din produsele comercializate de toate platformele online importante şi care au fost monitorizate au avut preţuri reduse durate lungi de timp (chiar peste 75% din timp).

Astfel, preţurile practicate de de comercianţii online cu ocazia campaniei Black Friday sunt comparabile cu cele din cadrul altor campanii. Ca urmare, Black Friday se individualizează mai degrabă ca o campanie de volum, decât de reducere a preţurilor.

Din datele analizate, reiese faptul că sursa principală a reducerilor de preţuri constă în negocierea unor discount-uri importante cu furnizorii. Acest lucru adânceşte şi mai mult barierele existente între retailerii mari şi cei cu o poziţie de piaţă nesemnificativă.

Sectorul comerţului electronic prezintă încă caracteristicile unei pieţe naţionale izolate (tranzacţiile transfrontaliere sunt încă reduse). De asemenea, piaţa românească este insuficient de matură (atât din perspectiva cererii, cât şi a ofertei), existând, totuşi, un potenţial de dezvoltare şi de diminuare a barierelor geografice.

Reamintim că în decembrie 2017, autoritatea de concurenţă a declanşat o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de intermediere prin platformele online din România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite