China preferă euro în locul dolarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsurile adiţionale de stimulare a economiei anunţate de SUA sperie potenţialii investitori, determinându-i să se ferească de dolar. Decizia Chinei de a renunţa la obligaţiunile deţinute în dolari, îndreptându-se către cele denominate în euro, ar putea duce la deprecierea monedei americane.

În 2009, China deţinea obligaţiuni americane în valoare de 939,9 miliarde de dolari. Ieşirea Statelor Unite ale Americii din recesiune, incertitudinile legate de viitorul monedei euro şi preferinţa tradiţională pentru dolari explicau ponderea imensă a monedei americane în structura portofoliului rezervelor valutare.

Chinezii au încredere în moneda unică

Acum, oficialii de la Beijing au decis să-şi reorganizeze portofoliul de titluri guvernamentale deţinute, scăzând ponderea celor denominate în dolari cu 7,7%, adică 72,2 miliarde de dolari, informează Bloomberg. Rezervele valutare ale Chinei au o valoare echivalentă cu 2.450 de miliarde de dolari, fiind cele mai mari din lume, potrivit datelor oficiale ale Trezoreriei din SUA.

Structura portofoliului este clasificată ca secret de stat, însă cu toate acestea specialiştii estimează că aproximativ 60% din valoarea totală este denominată în dolari, yenul japonez ocupând o pondere de 10%, iar restul fiind exprimat în euro şi lire sterline.

În ultima perioadă, China a cumpărat „destul de multe" obligaţiuni denominate în euro, a declarat Yu Yongding, fost consilier al People's Bank of China (banca centrală a statului), citat de Bloomberg. Acesta a adăugat că „nu am vândut obligaţiuni sau active europene, în schimb am cumpărat destul de multe".

Această tendinţă a putut fi observată pe majoritatea pieţelor asiatice, care deţin aproximativ 60% din rezervele valutare mondiale. Pe fondul încetinirii creşterii economice din SUA, Coreea de Sud, India şi Malaezia au redus numărul bonurilor de trezorerie americane deţinute.

Astfel, ponderea monedei americane în rezervele valutare mondiale a scăzut la 61,5% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu 62,2% în ultimul trimestru din 2009, potrivit datelor oficiale ale Fondului Monetar Internaţional publicate la sfârşitul lunii iunie 2010.

În ciuda deprecierii de 5,7% în raport cu dolarul, suferită în primul trimestru din 2010, moneda unică europenă şi-a menţinut cota de 27% în rezervele valutare mondiale în intervalul ianuarie-martie 2010, iar ponderea yenului a ajuns la 3,1% în acelaşi interval, în creştere faţă de ultimul trimestru din 2009.

Săptămâna trecută, Rezerva Federală a hotărât adoptarea unor noi măsuri de stimulare a economiei americane, considerând că încetinirea ritmului de creştere la 2,4% în cel de-al doilea trimestru al anului ar putea devia planurile anuale. Astfel, oficialii au decis reinvestirea câştigurilor obţinute din active bazate pe ipoteci pentru a asigura lichidităţi în circulaţie.

China, a doua economie a lumii

Statul chinez a lăsat în urmă Japonia, devenind cea de-a doua mare economie a lumii, fiind depăşită numai de SUA. Astfel, după trei decenii de creştere constantă a Produsului Intern Brut, oficialii de la Beijing anticipează un avans al economiei de 10%-11% în 2010.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite