VIDEO Lucian Isar, la Adevărul Live: „Privatizarea CFR Marfă este o glumă proastă. Strategia e similară cu prădarea Oltchim, măcar acolo exista ceva lirism“

Adevărul LIVE cu Lucian Isar: "privatizarea CFR Marfă este o făcătură sinistră"

Lucian Isar, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al CFR SA şi actual membru în CA al Tarom, a vorbit la Adevărul Live despre strategia de prădare a CFR Marfă pe care o pun la cale guvernanţii, despre dedesubturile negocierilor dintre autorităţile române cu instituţiile financiare internaţionale şi despre asemănarea privatăzării CFR Marfă cu cea a combinatului chimic Oltchim.

Isar a spus că privatizarea CFR Marfă este o făcătură sinistră, în care se aplică strategia "doi iepuri", cu multă distracţie şi un sigur obiectiv, pradarea companiei de stat.
 
"În cazul privatizării CFR Marfă este o glumă proastă. Măcar în cazul privatizării Oltchim cu Dan Diaconescu exista ceva lirism, era o melodie în spate, era bună dispoziţie. În cazul CFR Marfă este o făcătură sinistră. Eu am analizat când au cancelat prima dată, am spus că aveau patru moduri de a urma lucrurile, până la urmă le-am nimerit. Primul a fost exact cel ales, am zis că vor reface uşor cu alte condiţii ca să-i califice şi, acum, părerea mea este că iar au două alternative: ori să spună că nu s-a întâmplat nimic, dar va fi tot în favoarea grupurilor private pentru că, practic, bagă în faliment CFR Marfă, o vând la fier vechi şi iau cotă de piaţă, ori se duc la nişte băieţi care nu se calificau", a explicat Isar. 
 
După ce niciunul dintre cei trei investitori interesaţi de privatizarea CFR Marfă nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de vânzare a operatorului feroviar, Ministerul Transporturilor a reluat procedura în numai o săptămână şi a relaxat condiţiile pentru participanţi. 
 
Deşi modificarea criteriilor de participare la privatizarea CFR Marfă ar putea fi interpretată ca o măsură de atragere a mai multor investitori, acest lucru este greu de crezut în condiţiile în care timpul pus la dispoziţie pentru reluarea procedurii a fost unul extrem de scurt, doar o săptămână. Astfel că documentaţia a fost depusă de aceiaşi trei investitori: compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR), controlat de omul de afaceri Gruia 
Stoica, şi asocierea Transferoviar Grup (TFG, firmă deţinută de Călin Mitică) şi fondul de investiţii Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.
 
Pentru a nu fi depăşit termenul final pentru privatizarea transportatorului feroviar de marfă, 20 iunie, agreat cu Fondul Monetar Internaţional, Ministerul Transporturilor a parcurs joia trecută trei etape: depunerea ofertelor, analiza preliminară şi stabilirea listei scurte. Toţi cei trei investitori s-au precalificat în etapele următoare ale privatizării. Următorul termen în proces este 5 iunie, ora 16.00, până când candidaţii trebuie să depună ofertele preliminare şi neangajante.
 
În prima procedură de privatizare, demarată la 8 mai şi eşuată o săptămână mai târziu, Ministerul Transporturilor cerea candidaţilor să aibă o cifră de afaceri medie anuală de minimum 100 de milioane de euro în ultimii trei ani încheiaţi. În cazul persoanelor care participă în cadrul unui grup de investitori, cum este cazul asocierii Transferoviar Grup - Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, membrul grupului care deţine licenţa de transport marfă, adică Transferoviar Grup, trebuie să aibă o cifră de afaceri medie anuală în ultimii trei ani de cel puţin 30 de milioane de euro. 
 
În noul anunţ de privatizare, postat Minister la 16 mai, se cere pentru grupul de investitori (cumulate cu persoanele juridice afiliate sub controlul acestora) o cifră de afaceri medie anuală, atenţie, rezultată din activităţile de transport de marfă, în ultimii trei ani financiari încheiaţi, de minimum 20 de milioane de euro. Astfel, în urma acestei modificări, Ministerul Transporturilor a netezit calea Transferoviar către CFR Marfă.  
 
Lucian Isar a explicat care este strategia pusă la cale de grupurile private interesate să preia CFR Marfă: "Părerea mea este că este vorba despre faimoasa structură care a mai fost folosită de unul dintre liderii acestei privatizări cu doi iepuri. Practic, este un jucător cu doi iepuri, e multă distracţie în jur. Ori respectivul o câştigă şi o ia cu totul, ori, dacă nu, o închid, bineînţeles, şi atunci o lasă grupurilor private să ia toată piaţa CFR Marfă. Strategia este foarte similară cu prădarea Oltchimului". 
 
La nivelul românilor, se merge foarte mult pe tupeu, în sensul în care fac traducerea încât se fac că nu înţeleg cuvintele ori în engleză ori în franceză. - Lucian Isar, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR SA. 
 
Întrebat dacă reprezentanţii Uniunii Europene nu observă neregulile care au loc în acest proces de privatizare, Isar a dezvăluit modul în care se poartă negocierile dintre autorităţile de la Bucureşti şi instituţiile internaţionale. 
 
"Sunt sigur că cei de la Uniunea Europeană văd toate aceste lucruri, însă recomandările sunt într-un limbaj diplomatic, însă presiunile sunt făcute, sunt sigur că există foarte multe discuţii. La nivelul românilor, se merge foarte mult pe tupeu, în sensul în care fac traducerea încât se fac că nu înţeleg cuvintele ori în engleză ori în franceză. De exemplu, am asistat la discuţii cu BERD, ei spuneau că au căzut la pace cu FMI, acesta nu putea să spună pe faţă că minte, respectivul ministru spunea <<nu e adevarat, nu e adevărat>> şi practic o ţinea tot aşa. Apoi se muta la discuţii cu FMI şi spunea <<domnule, am rezolvat-o cu BERD>>, acesta spunea <<dar acum cinci minute am ieşit, nu e adevărat>>. Şi tot aşa, o joacă în forma asta, cu foarte mult tupeu. Până la urmă, probabil se va ajunge tot la punerea în discuţie a MCV-ului, curăţirea instituţiilor statului numai pe forma aceasta se va putea face", a spus Isar. .   
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: