CFR Călători suplimentează cele mai solicitate rute pe perioada sărbătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tren prahova predeal Foto CFR Calatori

CFR Călători suplimentează trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, până la sfârşitul anului garniturile circulă cu un număr şi mai mare de vagoane.

Peste 110 trenuri circulă în această perioadă din Bucureşti spre/dinspre Baia Mare, Suceava, Iaşi, Braşov, Cluj Napoca, Oradea, Constanţa, Galaţi, Sighetu Marmaţiei, Craiova, Timişoara Nord, cu peste 17.500 de locuri suplimentate şi 230 de vagoane în plus. Aceasta este doar prima etapă, urmând ca până la 31 decembrie 2020 capacitatea trenurilor să mai fie suplimentată în funcţie de cererea călătorilor, potrivit companiei.

Spre exemplu:

  • IR 1746 Braşov – Bucureşti Nord circulă astăzi, 24 decembrie cu 11 vagoane şi cu 820 de locuri, faţă de 580 într-o zi obişnuită;
  • IR 1642 Sighetu Marmaţiei – Bucureşti Nord are 13 vagoane, dintre care 5 vagoane de dormit şi 4 vagoane cuşetă;
  • Pentru IR 1773 Bucureşti Nord – Galaţi creşterea capacităţii de transport ajunge la aproape 400% faţă de o zi obişnuită, iar IR 1572 pe aceeaşi rută asigură 682 de locuri;
  • IR 1623 Bucureşti Nord – Braşov circulă cu 545 locuri faţă de 323 într-o zi obişnuită, cu 3 vagoane în plus.
  • IR 1587 Bucureşti Nord – Constanţa are o creştere a capacităţii de transport la 143% faţă de o zi obişnuită, iar IR 1584 pe aceeaşi rută asigură peste 600 de locuri;
  • IR 1594 Craiova -Bucureşti Nord are o suplimentare care ajunge la 574 locuri;
  • IR 1655 Bucureşti-Suceava circulă suplimentat la 217% faţă de capacitatea sa zilnică, asigurând aproape 500 de locuri.

CFR Călători transmite că poate dimensiona mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, dacă sunt făcute rezervări din timp. Mai mult, la cumpărarea cu anticipaţie se acordă o reducere de 5 până la 10%, iar pentru biletul dus-întors reducerea este de 10%.

Pentru a evita aglomeraţia, CFR Călători roagă călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, compania roagă călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii.

Atenţie! Purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite