CFR Călători introduce noi trenuri. Care sunt rutele şi reducerile tarifare din noul Mers al Trenurilor

CFR Călători introduce noi trenuri. Care sunt rutele şi reducerile tarifare din noul Mers al Trenurilor

CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulaţie a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.
 
Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1200 de trenuri, în funcţie de perioada din an:
 
Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%.
 
Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
 
*Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.
 
în Trafic intern:
 
 Trenuri noi
 
Este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Braşov (pl. 11.20) – Ploieşti Vest (sos.13.20) – Bucureşti Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate staţiunile montane.
 
Asigurarea legăturii directe între Iaşi şi Constanţa cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărăşeşti, Focşani, Buzău, Ţăndărei). În perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival se asigură legătura directă Iaşi – Constanţa – Mangalia.
 
Suplimentarea numărului de trenuri
 
A fost reconsiderată oferta feroviară între Bucureşti şi Galaţi/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri şi redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău).
 
De asemenea, a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta Bucureşti – Piteşti – Curtea de Argeş prin introducerea în circulaţie a unei perechi de trenuri Regio (9531/9532) pe ruta Piteşti – Curtea de Argeş ce se ataşează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la Bucureşti Nord.
 
A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dorneşti – Rădăuţi – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar în zilele de sâmbătă şi duminică 2 perechi de trenuri.
 
Reluare trafic
 
Pe ruta Timişoara – Remetea Mică şi retur se va relua circulaţia cu trei perechi de trenuri pentru a veni în sprijinul cererii de trafic din zonă.
 
Se reia circulaţia între Bucureşti şi Galaţi pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanţa cu 30 km şi timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute faţă de ruta actuală prin Buzău – Ploieşti. În acest fel se asigură şi conectarea zonelor din sud-est cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi creşterea numărului de legături dintre Bucureşti şi Aeroport.
 
Trenuri către aeroport
 
Zilnic, legătura feroviară Bucureşti – Aeroport şi retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).
 
Transport biciclete
 
Şase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor.
 
La toate trenurile se pot transporta gratuit bicicletele pliabile la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiţia să nu incomodeze pe ceilalţi călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană).
 
La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor.
 
Durate reduse de călătorie
 
Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore şi 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în staţiile principale şi la 1 oră şi 58 de minute pentru trenurile fără oprire.
 
Reduceri tarifare
 
Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători oferă o gamă diversă de oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc). Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Trafic intern.
 
Acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% şi 45% din tariful de transport preţ întreg şi copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.
 
Acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.
 
Distribuţia de bilete se asigură prin următoarele canale: online, staţii şi agenţii CFR, automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi cu care există parteneriate de vânzare bilete.
 
în Trafic internaţional:
 
Legături noi
 
Este introdus în grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic, astfel:
 
-IR 143 Cluj-Napoca (07:35) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21)
 
-IR 144 Viena (10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Cluj-Napoca (22:25).
 
Este creată o nouă legătură directă între Budapesta şi Bucureşti (via Craiova, Timişoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, astfel:
 
-IR 72 Bucureşti Nord (pl. 5.20) – Budapesta Keleti (sos. 18.50 )
 
-IR 73 Budapesta Keleti (pl. 7.10) – Bucureşti Nord (sos. 23.22)
 
Trenuri care revin pe ruta consacrată
 
Trenul Dacia (IR 346/ IR 347) Bucureşti – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighişoara, oraşul Sibiu fiind conectat cu Budapesta prin două perechi de trenuri directe IR 74/IR 75 şi IR 473/IR 472, atât cu parcurs de zi, cât şi cu parcurs de noapte. Pentru călătoria de la Sibiu la Viena cu trenul Dacia este asigurată legătura în Mediaş cu trenul R 2567 (Sibiu pl. 17.12 – Mediaş sos. 18.51).
 
Trenul Harghita (IR 366/ IR 367)  Braşov – Budapesta Keleti revine pe ruta consacrată Braşov – Deda – Dej – Cluj – Budapesta. Legătura cu Târgu Mureş va fi asigurată cu grupa directă de vagoane în perioadele 21.12.2018 – 05.01.2019, 18- 22.04.2019, 01.06 – 07.09.2019 şi 31.10 – 03.11.2019 pentru dus, şi pentru întors 22.12.2018 – 06.01.2019, 19-23.04.2019, 02.06 – 08.09.2019, 2-4.11.2019, iar în restul perioadelor cu trenuri la legătură în Cluj Napoca (trenurile IR 1748/1749 Târgu Mureş – Cluj Napoca).
 
Oferte de călătorie
 
Pasagerii vor putea călători în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 Euro pe sens) şi Budapesta (de la 29 Euro pe sens), Chişinău (de la 19 euro pe sens), iar în sezonul estival către Sofia (de la 30 euro pe sens), Istanbul (de la 54 euro pe sens) şi Salonic (de la 56 euro pe sens). Din Viena există posibilităţi de călătorie către orice destinaţie europeană.
 
De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara (de la 15 Euro pe sens), Cluj Napoca (de la 15 Euro pe sens) şi Braşov (de la 19 Euro pe sens).
 
Foarte avantajoase sunt şi ofertele pentru călătoriile către Austria, Germania, Polonia, Slovacia şi Cehia, cât şi oferta Interrail Pass, care reprezintă un abonament valabil în toată Europa sau într-o anumită ţară din Europa. Detalii pe www.cfrcalatori.ro la secţiunea Trafic internaţional.
 
Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2018-2019” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 17 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.
 
Înainte de efectuarea călătoriei, recomandăm pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
 
 
Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiţii ecologice şi de siguranţă. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament faţă de societate în sensul garantării accesibilităţii pentru toate categoriile de cetăţeni.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: