Cererea de spatii de birouri creste, oferta ramane redusa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Lipsesc mai ales spatiile de calitate superioara * Deficitul se va mentine pana in 2005

Spatiile de birouri de calitate in Bucuresti sunt prea putine in comparatie cu cererea. Exista o dezvoltare a spatiilor de birouri in Bucuresti care este strict legata de evolutia economica a tarii si de investitiile straine atrase, a declarat, ieri, in cadrul manifestarii "Zilele Biz", Narcis Gorea, reprezentantul Ernst&Young. "Spatiile de birouri sunt sub cerintele de pe piata, iar cele care sunt construite la standarde inalte sunt extrem de limitate. Cu toate acestea, anul 2003 a fost marcat de tranzactii importante, precum Europa House sau Opera Center, care au impregnat standarde inalte in acest domeniu", a mai spus Gorea. La 1 octombrie, rata de neocupare pentru spatiile de birouri de Clasa A a atins 5,90 la suta, nivel similar celui din 2002, in continuare foarte scazut comparativ cu cererea inregistrata. Deficitul actual de spatii de calitate se va mentine pana la sfarsitul anului 2005 cand un numar important de proiecte, acum in constructie, vor fi finalizate. Totusi, pentru urmatorii doi ani, specialistii Colliers preconizeaza o dublare a stocului de clasa A, data fiind intensa activitate in proiectarea si dezvoltarea de cladiri de birouri. In primele 9 luni ale anului, au fost inchiriati 50.000 metri patrati, iar 30.000 se estimeaza ca vor fi inchiriati in ultimul trimestru. Pana la sfarsitul anului se va manifesta in continuare lipsa spatiilor de calitate, doar patru sau cinci cladiri de dimensiuni mai mici urmand a fi livrate si totalizand 20.000 metri patrati. In acelasi timp, datorita tendintei generale a companiilor multinationale de relocare in spatii de clasa A, o mare parte din proiectele anuntate vor furniza spatii de calitate superioara. In ceea ce priveste nivelul chiriilor, acesta a fost stabil in 2003 si s-a situat in jurul a 16 euro pe metru patrat pe luna pentru spatii de clasa A si 12-14 euro pe metru patrat pe luna pentru clasa B. Desi cererea depaseste oferta existenta, reprezentantii Colliers sunt de parere ca cei care inchiriaza nu sunt inca pregatiti sa plateasca chirii mai mari si prefera sa astepte aparitia unor noi proiecte in speranta obtinerii unor spatii si conditii mai bune. In acest moment, mai mult de zece proiecte noi se afla in diverse stadii de dezvoltare si pentru multe dintre ele se cauta contracte de preinchiriere in scopul asigurarii finantarii si inceperii constructiei. In aceste conditii, competitia dintre dezvoltatorii imobiliari poate avea ca rezultat o usoara scadere a chiriei pana la 14-15 euro pe metru patrat pe luna. Cu toate acestea, aceasta scadere a chiriilor ar putea avea un caracter temporar, tinand cont de posibila crestere viitoare a cererii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite