Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea lui Gheţea de la conducerea CEC Bank: Este decizia lui Chiţoiu, susţin propunerea sa

Ponta, întrebat dacă se impune schimbarea lui Gheţea de la conducerea CEC Bank: Este decizia lui Chiţoiu, susţin propunerea sa

Premierul Victor Ponta a declarat că va susţine propunerea lui Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, în ceea ce priveşte conducerea CEC Bank, instituţia care i-a acordat Ioanei Băsescu un credit de un milion de euro

Întrebat dacă se impune schimbarea lui Radu Graţian Gheţea de la conducerea băncii de stat CEC Bank, premierul Victor Ponta a declarat că decizia îi aparţine lui Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor, şi că va susţine propunerea acestuia.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Este decizia domnului Chiţoiu. Ministrul de Finanţe este cel care poate să ia o asemenea decizie şi, evident, propunerea domniei sale o voi susţine“, a spus Victor Ponta.
 
El a arătat că din datele puse la dispoziţie de către comisia senatorială a reieşit că nimeni, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nu a beneficiat în România, cu atât mai puţin de la o bancă de stat, cum este CEC, de un asemenea credit. „Deci este un credit pentru o singură persoană“, a spus Ponta.
 
Fiica cea mare a preşedintelui a cumpărat, în luna septembrie, un teren agricol de 290,4 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar de la CEC Bank pe 30 de ani de peste 1 milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.
 
Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
 
Raportul comisiei senatoriale de buget privind activitatea CEC Bank, condusă de Radu Gheţea, a fost depus, în 18 decembrie, la Biroul Permanent al Senatului, documentul nefiind dat publicităţii.
 
Preşedintele Comisiei de buget din Senat, care a făcut ancheta privind activitatea CEC Bank, a declarat, atunci, despre creditul luat de Ioana Băsescu, că a respectat procedurile bancare, dar că poate fi discutat la nivel de moralitate.
 
Întrebat dacă în urma anchetei se poate spune că fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, a luat un credit preferenţial de la CEC, Cosmin Nicula a declarat că acest lucru poate fi discutat la nivel de moralitate.
 
„În rest, acel contract a fost luat în condiţii de respectare a procedurilor bancare, discuţiile politice pot duce în direcţia de moralitate“, a comentat Cosmin Nicula.

Articole pe aceeaşi temă:

Victor Ponta: Cred că Băsescu avea terenul din Călăraşi, acum a vrut să-l albească  Premierul Victor Ponta consideră că Traian Băsescu era în posesia terenului din judeţul Călăraşi de mai mult timp, însă doar acum, spre finalul mandatului, a dorit să-l „albească” trecându-l pe numele unor rude, a precizat prim-ministrul, duminică seară, la postul de televiziune România TV.

Prima reacţie a şefului CEC Bank despre creditul Ioanei Băsescu: Nu s-au încălcat nici legea, nici reglementările BNR şi cu atât mai puţin normele interne ale băncii  Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a declarat, în prima sa reacţie de la izbucnirea scandalului privind creditul acordat de bancă Ioanei Băsescu, fiica cea mare a şefului statului, că nu s-au încălcat nici legile, nici normele Băncii Naţionale şi nici reglementările interne ale băncii.

Banca Naţională începe un control la CEC privind creditul Ioanei Băsescu. Şefii BNR despre „ilegalităţile“ de la CEC:  Astfel de declaraţii sunt periculoase  Banca Naţională a României (BNR) va iniţia, la solicitarea Ministerului Finanţelor, un control de conformitate la CEC Bank privind creditul acordat Ioanei Băsescu, control care va fi început săptămâna viitoare şi finalizat până la 9 decembrie, a anunţat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Liberalii au decis: susţin înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi, cerută de PSD  Liderii PNL au decis luni, într-o şedinţă a conducerii partidului, să accepte propunerea PSD pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în „cazul Călăraşi“ şi au anunţat numele membrilor forului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările