Cea mai pesimistă prognoză pentru România: Euro va ajunge peste 5,1 lei până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crestere economica FOTO 123 RF

Creşterea economică a României va fi de numai 2,3%, în 2019, în timp ce euro va ajunge la 5,15 lei până la finalul anului, prognozează analiştii de la Capital Economics, care au emis cele mai pesimiste estimări privind performanţele economiei româneşti în 2019.

Până acum, cele mai reduse estimări privind creşterea PIB în 2019 aparţineau analiştilor de la Banca Transilvania şi de la Erste Group Research – BCR, cu 2,8%, respectiv 3,1%. Nimeni până acum, nici chiar cei mai severi analişti nu au avansat oficial un curs valutar pentru sfârşitul anului de peste 5 lei/euro, chiar dacă ideea a fost vehiculată, potrivit cursdeguvernare.ro. ING estima că cursul ar urma să fie la sfârşitul anului de 4,8 lei/euro, iar BCR estima 4,77 lei / euro. Banca Transilvania propune o medie pe tot anul de 4,78 lei/ euro.

Potrivit sursei citate, estimările severe ale analiştilor de la Capital Economics sunt o urmare a Ordonanţei 114. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite