Ce variante are statul în marea renegociere a redevenţelor la petrol şi gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul viitor expiră perioada de zece ani în care statul român se obliga să nu majoreze redevenţele la petrol şi gaze. Specialiştii analizează patru scenarii de creştere a acestor taxe.

În căutare de resurse pentru finanţarea bugetului, statul român a impus „taxa pe stâlp“ şi o acciză suplimentară de 7 eurocenţi la fiecare litru de carburant cumpărat, însă de anul viitor va avea la dispoziţie un instrument şi mai puternic: majorarea redevenţelor la petrol şi gaze. Nivelul scăzut al acestora a fost ani la rând permanent subiect de scandaluri. 

Redevenţele plătite de către Petrom statului român s-ar putea tripla începând cu anul 2015, de la un nivel mediu de 7,5% din valoarea producţiei până la o medie de 22,5%, potrivit unui raport ]ntocmit de Erste Research. „OMV şi Guvernul României au semnat o înţelegere pe zece ani în 2004 privind taxarea industriei de petrol şi gaze. Acest acord, care fixează redevenţa între 3,5% şi 13%, în funcţie de producţia fiecărui zăcământ, va expira la finele anului 2014. (...) În estimările noastre ne aşteptăm la o triplare a redevenţei, ceea ce înseamnă că, pentru Petrom, nivelul mediu actual de 7,5% se va tripla până la 22,5% de la finele anului 2014“, se arată în raport. 

Potrivit analiştilor Erste, odată cu finele anului 2014 va expira şi taxa pe veniturile suplimentare obţinute din liberalizarea preţurilor la gaze. Petrom ar urma să înregistreze în 2015 venituri de 30,7 miliarde de lei, în urcare faţă de cele 26,2 miliarde de lei din 2012. Profitul net ar urma să scadă, însă, de la 3,95 miliarde de lei la 3,4 miliarde de lei.

Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, declara la începutul anului că este necesar ca redevenţele pentru producţia de petrol şi gaze să crească şi să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, „undeva la 20-30%, cel puţin“.

Varianta Romgaz: majorări de 25-40%

O altă variantă, menţionată în prospectul de listare al Romgaz, ar fi creşterea redevenţelor la petrol şi gaze cu 25-40%. Romgaz a plătit în 2012 la bugetul de stat redevenţe de 212 milioane de lei. Petrom a achitat anul trecut 814 milioane de lei, potrvit declaraţiilor din septembrie ale lui Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM). 

„Regim stimulativ“ şi fond suveran

Un al treilea scenariu îl constituie majorarea redevenţelor pentru zăcămintele aflate acum în producţie, dar păstrarea unui „regim stimulativ“ pentru exploatările din Marea Neagră. 

Concomitent, premierul Victor Ponta anunţa în luna iunie intenţia înfiinţării unui fond special în care să fie vărsate toate redevenţele ce vor fi încasate din exploatări noi, pe modelul Norvegiei.

Petrom şi ExxonMobil au anunţat anul trecut o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.

Decizia de majorare a redevenţelor va afecta şi alte companii, precum Chevron – care vrea să extragă gaze de şist, Lukoil – care a concesionat perimetre în Marea Neagră, dar şi MOL şi Gazprom Neft, care caută hidrocarburi în vestul ţării.


Mai puteţi citi: 

Cum va taxa statul exploatările viitoare. Bâlbele Guvernului pot afecta renegocierea cu Petrom. Redevenţele devin un nou călcâi al lui Ahile pentru Guvern, în condiţiile în care majorarea acestora a fost prezentată iniţial ca sursă de creştere a veniturilor la bugetul de stat, dar acum Executivul se vede în imposibilitatea de a aplica noile niveluri pentru acordurile deja aflate în vigoare.

Redevenţele plătite de Romgaz şi Petrom ar putea creşte cu 24-40% pentru concesiunile noi. Redevenţele plătite statului român de către companiile care extrag petrol şi gaze ar putea creşte de anul viitor cu procente situate între 25% şi 40%, se arată în prospectul pregătit pentru listarea  Romgaz.

Adrian Vasilescu: Lumea merge spre taxarea mare a resurselor şi a materiilor prime şi neimpozitarea muncii. Următorul model economic post criză nu se va mai baza pe creditare şi se va migra de la vânzare directă la leasing, iar statele vor pune taxe foarte înalte pentru materii prime şi materiale şi vor impozita minim munca, sistem care ar putea fi preluat şi de România, afirmă Adrian Vasilescu.

Care este nivelul corect al redevenţelor la petrol şi gaze. Nivelul încasărilor statului din exploatări este unul dintre motivele pentru care de două săptămâni se protestează faţă de proiectul de la Roşia Montană. Anul viitor însă se prefigurează un scandal şi mai mare, în condiţiile în care în 2014 expiră termenul până la care nivelul redevenţelor la petrol şi gaze nu poate fi modificat. Statul român vrea să le crească „la media europeană”. „Adevărul” vă prezintă care sunt sistemele de taxare în lume.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite