Ce spune Blue Air despre Boeing 737 MAX 8, model pe care l-a comandat şi care a fost implicat în două accidente mortale până acum

Ce spune Blue Air despre Boeing 737 MAX 8, model pe care l-a comandat şi care a fost implicat în două accidente mortale până acum

Foto Facbook.com / Blue Air

Compania aeriană privată românească Blue Air, care are în plan să-şi modernizeze flota  achiziţionând mai multe aeronave Boeing 737 MAX 8, a avut marţi o primă reacţie publică privind îngrijorările legate de siguranţa în exploatare a acestui model de avion. Duminică, o aeronavă 737 MAX 8, cu 157 de oameni la bord, aparţinând Ethiopian Airlines, s-a prăbuşit la câteva minute după decolare. Nimeni nu a supravieţuit.

Blue Air a publicat pe pagina de Facebook oficială a companiei un mesaj în care reafirmă prioritatea pe care o acordă siguranţei pasagerilor şi subliniază că aşteaptă concluziile anchetei oficiale condusă de autorităţile etiopiene împreună cu NTSB şi Boeing.

⚠️ANUNŢ IMPORTANT!⚠️
 
Siguranţa pasagerilor noştri este prioritară pentru Blue Air. În acest moment, Blue Air nu operează modelul Boeing 737 Max 8, dar monitorizăm situaţia cu cea mai mare atenţie şi suntem constant în legătura cu reprezentanţii Boeing. În ceea ce priveşte flota actuală, toate avioanele noastre trec constant prin verificări tehnice extrem de riguroase, la cele mai înalte standarde şi în totală conformitate cu recomandările fabricantului şi ale Autorităţii Aeronautice Civile din România.
 
Blue Air, asemenea întregii comunităţi aeronautice mondiale, aşteaptă concluziile anchetei oficiale conduse de autorităţile etiopiene împreună cu NTSB şi Boeing, singurele în măsură să stabilească cauza reală ce a condus la nefericitul eveniment şi, dată fiind complexitatea cauzelor, nu dorim să ne antepronunţăm în această privinţă.
Compania Blue Air  a comandat 12 aeronave tip Boeing 737 MAX 8, iar termenul de livrare începe cu a doua jumătate a acestui an.
 
Şi operatorul aerian de stat, TAROM, a plasat anul trecut o comandă pentru cinci astfel de aeronave, dar termenul de livrare este abia 2023.
 
Modelul Boeing 737 MAX este a patra generaţie a aeronavei Boieng 737, un avion de scurt spre mediu curier, lansat comercial în 1967. 737 MAX urmează variantei Boeing 737 NG (New Generation, generaţia nouă, n.r.).
 
Primul zbor al unui Boeing 737 MAX a avut loc în 29 ianuarie 2016, iar modelul vine în patru variante, putând transporta de la 138 până la 230 de pasageri.
 
Aeronavele MAX 7, MAX 8, MAX 9 au fost proiectate pentru a înlocui variantele 737-700, -800 şi -900. Există şi o variantă cu fuselaj mai lung, MAX 10.  Potrivit datelor oficiale din ianuarie 2019, Boeing primise 5.011 comenzi ferme pentru avioane din gama 737 MAX şi onorase 350 dintre acestea.
 
Mai multe companii aeriene au decis deja să blocheze la sol toate aeronavele Boeing 737 MAX 8, iar în alte cazuri decizia a fost luată de auutorităţile aeronautice. Astfel,  companiile Ethiopian Airlines, Cayman Airways şi Comair au decis să nu mai folosească flota de 737 MAX 8, în timp ce  în China şi în Indonezia, autorităţile aeronautice au suspendat zborurile acestui model de avion.
 
Uniunea Europeană a restricţionat marţi seară zborurile avioanelor Boeing 737 Max 8 în spaţiul său aerian. Interdicţia intră în vigoare inclusiv în România.
 
Pentru a doua oară în câteva luni, un avion Boeing 737 MAX 8 s-a prăbuşit la câteva minute după decolare, duminică, 10 martie. După ce s-a izbit de pământ lângă Addis Abeba, capitala Etiopiei, avionul companiei Ethiopian Airlines a lăsat o groapă adâncă de 10 metri şi lată de 50, care a devenit mormântul a 157 de persoane. Martorii povestesc că aeronava s-a pulverizat, iar fragmente din ea s-au răspândit pe 10.000 de metri pătraţi.
 
Pentru moment se ştie că „pilotul a menţionat că are dificultăţi şi vrea să se întoarcă” iar autorităţile aeroportuare i-au dat undă verde să revină la Addis Abeba, a declarat directorul executiv al Ethiopian Airlines, Tewolde GebreMariam. Din păcate avionul nu a mai reuşit să ajungă la aeroport deşi condiţiile meteorologice erau bune. 
 
Tragedia este trasă parcă la indigo cu cea din urmă cu cinci luni când un alt avion 737 MAX 8 aparţinând companiei Lion Air, cu 189 de oameni la bord, care călătorea de la Jakarta la Pangkal Pinang, în Indonezia, s-a prăbuşit în Marea Java. Tot imediat după decolare şi tot după ce pilotul a raportat probleme.
 
Citeşte şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările