Ce schimbări aduce 2015 în economia românească: creştere pe hârtie, incertitudine în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La ce schimbări să ne aşteptăm, din punct de vedere economic, în anul 2015? Pentru a răspunde la o astfel de întrebare, „Adevărul“ vă propune o trecere în revistă a principalelor prognoze anunţate, a măsurilor adoptate în 2014 cu aplicare în 2015, dar şi a normativelor care intră în vigoare, chiar din prima zi a anului viitor.

Per ansamblu, economia ar putea creşte, în medie, cu 2,5% faţă de 2014, Produsul Intern Brut (PIB) depăşind, în premieră postdecembristă, pragul de 160 de miliarde de euro. Această performanţă (care pentru o ţară cu necesităţile şi cu potenţialul României este, totuşi, destul de slabă) ar putea fi atinsă, în primul rând, datorită creşterii consumului şi a investiţiilor, după cum apreciază Guvernul.  Ca domenii promiţătoare s-ar remarca industria, construcţiile şi serviciile, apreciază Comisia Naţională de Prognoză.

Veniturile mici vor creşte cel mai mult

Pentru a încuraja creşterea consumului, Guvernul a decis să mărească atât salariul minim pe economie, de la 900 la 975 de lei şi apoi la 1.050 de lei, cât şi pensiile, cu 5%, şi chiar să dubleze alocaţiile pentru copiii din familiile defavorizate, de la 42 la 84 de lei.

De asemenea, este preconizată o creştere cu aproape 6% a salariului mediu net, care acum este de 1.705 lei. Astfel, ajunge până la 1.758 de lei şi, având în vedere o rată a inflaţiei de doar 2,2%, este de aşteptat ca puterea de cumpărare să avanseze sensibil.

Revirimentul anului: construcţiile

Pentru creşterea investiţiilor publice în 2015, tot Guvernul a decis o alocare totală de 44 de miliarde de lei, cu 24% în plus faţă de alocarea din 2014. Iar asta se vede şi în estimările Comisiei Naţionale de Prognoză, care arată un avans de 5,4% în sectorul construcţiilor, faţă de minusul de 1,7% înregistrat în 2014.

Dacă lucrurile chiar se vor întâmpla după cum socotesc azi oficialii, atunci anul 2015 ar trebui să semene cu anii de boom 2006-2008, când construcţiile trăgeau în sus toate celelalte sectoare. Diferenţa faţă de acea perioadă ar consta, însă, într-o creditare mult mai prudentă decât atunci, bancherii fiind încă rezervaţi în aşteptările privind relansarea împrumuturilor.

Chiar şi aşa, se ştie că investiţiile publice au un grad ridicat de angrenare economică, deci – aşa cum se aşteaptă şi Comisia de Prognoză – industria şi serviciile ar putea fi tractate datorită creşterilor din construcţii.

Adio, FMI!, dar rămân cu tine

2015 este şi anul în care expiră – în luna martie – cel de-al doilea acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă Guvernul dă semne că n-ar vrea să renunţe definitiv la relaţia cu finanţatorii internaţionali. Premierul Victor Ponta a precizat, recent, că România ar putea obţine anul viitor de la FMI o Linie de Credit Flexibilă, aşa cum are Polonia.

„Este important să explic ce ne dorim de la relaţia cu FMI începând cu anul viitor. Dacă Guvernul va negocia bine cu partenerii noştri internaţionali, vom putea obţine o Linie de Credit Flexibilă (FCL – aşa cum are Polonia din 2009). Dacă nu, este posibil să mergem pe o linie de tip preventiv (PLL)“, a postat prim-ministrul pe contul său de Facebook.

„Diferenţa dintre cele două este că pentru acordul flexibil România trebuie să demonstreze că are fundamente economice foarte puternice, iar pentru FCL nu există «Prior Actions» şi criterii de performanţă (în timp ce la PLL existau condiţii aproape la fel ca la acordul Stand-By)“, a susţinut premierul.

Taxele îngheaţă, dar preţurile tot cresc 

Dacă ne uităm la reglementările fiscale stabilite pentru 2015, observăm că, aşa cum au promis oficialii de la Palatul Victoria, nu va creşte nicio taxă. Inclusiv accizele vor rămâne la nivelul de paritate 4,7 lei/euro, existent şi în 2014. Cu toate acestea, producătorii de sortimente accizabile – în special tutun şi alcool – preconizează scumpiri în 2015, cauzate tocmai de această paritate, dar şi de schimbarea modului de aplicare a accizelor. Cât despre carburanţi, motorina şi benzina ar trebui să se ieftinească simţitor, având în vedere scăderea abruptă a cotaţiilor ţiţeiului pe pieţele internaţionale.

Una peste alta, ne putem aştepta la un an cu creşteri la fel de lente, dar sustenabile, ca în 2014, cu condiţia ca Guvernul să-şi respecte promisiunile şi să nu mai vină cu neplăcutele „surprize“ din anul care se va încheia mâine. ;

ABSORBŢIA FONDURILOR UE TREBUIE ACCELERATĂ

2015 este ultimul an în care mai putem trage fonduri europene din tronsonul financiar 2007-2013 şi, probabil, vor demara sesiunile de depunere a proiectelor pentru tronsonul financiar 2014-2020. Absorbţia fondurilor din 2007-2013 trebuie accelerată, pentru că, altfel, riscăm o dezangajare, cu alte cuvinte (cel puţin) o pierdere a sumelor neatrase până la 31 decembrie 2015.

CEL MAI MARE BUGET

În anul 2015, Guvernul va avea la dispoziţie, pentru cheltuieli bugetare, aproape 240 de miliarde de lei, reprezentând 33,7% din PIB, în urma aprobării, în negocierile cu finanţatorii internaţionali, a unui deficit de 1,83% din PIB.


Pe scurt: normative care intră în vigoare la 1 ianuarie 2015

** Salariul minim brut pe economie creşte de la 900 la 975 de lei. Din 1 iulie, salariul minim va creşte de la 975 la 1.050 de lei.

** Pensiile cresc cu 5%. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a explicat: „Conform formulei de calcul din lege, pe rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului mediu salarial brut, iese o majorare de 4,5%. Având în vedere că avem creştere economică, vom merge cu un plus de 5%“.

**Indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi cresc cu 16%. Tot Rovana Plumb a spus că aceste îndemnizaţii „nu au mai crescut de şase ani“. Alocaţiile pentru copiii din familiile cu venituri reduse cresc de la 42 la 84 de lei. Guvernul estimează că aproximativ 500.000 de copii vor beneficia de această majorare. 

** Curentul electric livrat populaţiei se va scumpi cu 0,26%.

** Orice firmă va trebui să negocieze preţul gazelor naturale cu furnizorii.  Clienţii non-casnici trebuie să-şi aleagă furnizorul de gaze naturale şi să încheie cu acesta un contract de vânzare-cumpărare a gazelor, fie prin negociere directă a preţului şi a condiţiilor comerciale, fie prin acceptarea unei oferte-tip a furnizorului respectiv.

** O nouă normă privind asigurările de răspundere civilă auto (RCA) schimbă regulile pe această piaţă, companiile de asigurări fiind obligate să practice tarife din care să-şi acopere toate obligaţiile. Atât şoferii, cât şi intermediarii de asigurări sunt extrem de nemulţumiţi de această normă şi anticipează scumpiri substanţiale ale poliţelor RCA.

** Voucherele de vacanţă se vor acorda doar online. 

** Întreprinderile mici vor putea ţine o contabilitate simplificată. Plafonul cifrei de afaceri până la care întreprinderea este considerată eligibilă pentru această facilitate creşte la 700.000 de euro, de la 35.000 de euro în 2014.

** Scade TVA în turism de la 24% la 9% pentru serviciile "all inclusive"


Asigurările RCA, tot mai scumpe

De la 1 ianuarie 2015, asigurătorii care încheie poliţe RCA au obligaţia să practice aceeaşi primă de asigurare indiferent de canalul de distribuţie utilizat. Valoarea poliţei va trebui să acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractului, iar eventualele pierderi nu vor fi acoperite din alte forme de asigurare, lucru care va duce inevitabil la o scumpire accelerată a RCA.

Un proiect de normă privind RCA, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, aduce modificări cu impact asupra activităţii de subscriere a poliţelor RCA şi asupra activităţii de constatare şi lichidare a daunelor.

Astfel, asigurătorii autorizaţi să încheie poliţe RCA/intermediarii în asigurări nu pot oferta, promova şi comercializa contracte RCA la alte prime de asigurare decât cele rezultate din aplicarea tarifelor de primă notificate ASF. În plus, va fi interzisă acordarea oricăror avantaje colaterale asiguraţilor. 

Mai puteţi citi: 

[<a href="//storify.com/adinavlad/previziuni-in-economie-pentru-2015" target="_blank">View the story "Previziuni în economie pentru 2015" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite