Ce s-a întâmplat în sectorul energetic în 2015?

Încă nu am închis anul 2015, dar ne aflăm într-un moment potrivit pentru a evalua parcursul de până acum în domeniul energetic. Mai sunt multe de făcut la capitolul de planificare strategică. Situaţia economică a unor companii s-a deteriorat semnificativ în ultimul an. Trebuie să ne clarificăm poziţia faţă de investitorii privaţi, autohtoni sau străini, dacă îi dorim cu adevărat implicaţi în dezvoltarea sistemul energetic naţional

Cea mai mare neîmplinire este lipsa strategiei energetice naţionale. După ce, în 2014, Departamentul pentru Energie, pe atunci, a supus dezbaterii publice două capitole din viitorul document, nu s-a mai întâmplat nimic. Nu ştim care a fost reacţia societăţii civile la materialele prezentate, iar despre paşii următori (scenariile de dezvoltare ale sistemului energetic, respectiv opţiunile strategice ale României) nu s-a auzit nimic.  

Resping cu toată convingerea ideea că lipsa unei strategii este un lucru pozitiv. Că, spre exemplu, trebuie să aşteptăm rezultatul conferinţei de la Paris, de anul viitor, cu privire la combaterea schimbărilor climatice. E adevărat că deciziile de la Paris vor schimba, potenţial, sectorul energetic în profunzime, pe termen lung. Va creşte rolul producătorilor din surse regenerabile şi al industriilor cu emisii reduse de carbon. A merge însă la Paris fără o strategie naţională înseamnă că ne ducem fără mandat clar la unul dintre cele mai importante evenimente internaţionale din ultimii ani. Ar fi cu adevărat o abordare păguboasă.

Lipsa unei strategii a României ne pune în imposibilitatea de a judeca deciziile de politică publică ale momentului. Nu ştim dacă ele sunt bune sau rele, dacă servesc interesului general sau doar unor interese partizane.

Nu ştim pentru că, neavând o strategie naţională, cu obiective clare, nu avem după ce să ne ghidăm. Nu avem niciun plan de afaceri concret pe masă, nici pentru investitorii autohtoni, cu atât mai puţin pentru străini. Doar declaraţii de intenţie. Aceleaşi ca şi în 2014. Unele din ele încă nepuse în practică, ca şi în 2014.

În ceea ce priveşte întreprinderile de stat, lipsesc încă soluţii pentru cele trei societăţi din sistemul energetic a căror situaţie s-a deteriorat semnificativ în ultimul an: Complexul Energetic Hunedoara (opt cereri de insolvenţă, depuse în instanţă), Regia Autonomă pt. Activităţi Nucleare ( aflată în faza de oprire controlată a activităţii, cu un plan de redresare care nu a dat roade), şi, cel mai vizibil zilele astea, eşecul fuziunii Elcen – Radet (eşec care pune în pericol alimentarea cu agent termic a capitalei). Pentru aceste probleme stringente nu s-au adoptat decât măsuri paleative, planuri de redresare care nu au dat roade, cereri către Bruxelles care vor fi aprobate în luni de zile. Ar fi trebuit adoptate decizii curajoase, chiar dacă dureroase. Putem face şi altceva decât să ascundem problemele sub preş!  

În al treilea rând, trebuie să clarificăm cum vom moderniza sectorul energetic românesc în următorii ani. Este mare nevoie să gândim în avans un plan. Îşi asumă statul această sarcină? Atunci să spunem clar că privatizările nu mai sunt o opţiune pentru moment. România va aloca resurse financiare din societăţi precum SAPE, ale cărei conturi vor fi îndestulate după finalizarea unor arbitraje comerciale internaţionale. Constituirea fondului de investiţii agreat cu proprietarii de la Rompetrol trebuie urgentată, şi acei bani puşi la treabă.

Dacă în schimb nu avem resurse suficiente iar statul vrea să investească preponderent în altceva: educaţie, sănătate, mai buna salarizare a funcţionarilor publici (extrem de necesară), scăderea poverii fiscale asupra sectorului privat etc., atunci să invităm capitalul autohton sau străin să ni se alăture, şi să investească.

Să nu ne mai jucăm de-a guvernanţa corporativă, să curmăm implicarea politicului în decizii de afaceri ale companiilor unde statul este acţionar şi să întărim lupta împotriva corupţiei, s-o ducem la nivelul următor.

Cel mai rău lucru este să ne menţinem un discurs duplicitar, în care promitem una, iar mâine dimineaţă facem exact pe dos. Este grav dacă inconsecvenţa devine abilitate politică de bază sau trăsătură de conducător, responsabil cu destinele noastre, ale tuturor.