CE propune investiţii în infrastructură de 50 de miliarde de euro până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a prezentat miercuri planuri de investiţii transfrontaliere în infrastructura rutieră, energetică şi de broadband în valoare de 50 de miliarde de euro, până în 2020, care să stimuleze creşterea economică şi crearea de locuri de muncă în ţările comunitare. 32 de miliarde de euro vor fi alocate proiectelor din transporturi.

Cheltuielile totale cu aceste planuri, în intervalul 2014-2020, se vor ridica la numai 0,4% din PIB-ul anual al Uniunii Europene, dar CE se aşteaptă ca proiectele să atragă fonduri suplimentare publice şi private. "Astăzi, punem bazele pentru dezvoltarea economică viitoare a Europei şi creşterea locurilor de muncă", a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. El a arătat că Europa trebuie să contribuie la construcţia de drumuri, căi ferate, reţele energetice, conducte şi reţele de broadband, importante pentru oameni şi companii", a spus el.

Barroso a confirmat planurile de a crea "obligaţiuni ale proiectelor europene", menite să fie folosite pentru iniţiative specifice, în scopul generării de capital suplimentar în scopul construcţiei de noi infrastructuri. Obligaţiunile vor fi emise de companiile implicate în proiecte de infrastructură, nu direct de către Comisie, dar fonduriile UE şi ale Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) vor fi folosite la acoperirea parţială a riscurilor. Astfel, obligaţiunile vor deveni mai atractive pentru investitori precum companiile de asigurări şi fondurile de pensii.

"Iniţial, investitorii vor proveni cel mai probabil din Europa, dar poate fi aşteptat interes şi din partea unor investitori instituţionali din America de Nord sau a unor fonduri suverane", se arată într-un comunicat al Comisiei. Obligaţiunile sunt necesare pentru acoperirea unui deficit de finanţare privată a proiectelor de infrastructură, apărut în urma crizei financiare mondiale, a explicat CE.Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat însă că prin aceste emisuni de obligaţiuni ar putea fi afectată transparenţa finanţelor publice, prin creşterea îndatorării.

Executivul UE a propus alocarea a 230 de milioane de euro pentru obligaţiunile proiectelor de infrastructură, în timpul unei faze pilot în perioada 2012-2013, iar suma va creşte "semnificativ", la un nivel nespecificat, în cadrul planului de 50 de miliarde de euro, din 2014.Toate propunerile CE pentru cheltuielile destinate infrastructurii şi obligaţiunilor proiectelor trebuie să fie aprobate de guvernele statelor membre şi Parlamentul European.

Majoritatea fondurilor de 50 de miliarde de euro vor fi alocate proiectelor din transporturi, care vor primi 32 de miliarde de euro până în 2020.
Necesarul de fonduri pentru infrastructura de transport a UE va fi, până în 2020, de 250 de milioane de euro, iar diferenţa este aşteptată să fie acoperită de guverne şi sectorul privat.

Lista de proiecte eligibile pentru finanţare europeană identificate de Comisie include modernizarea unei reţele de 15.000 de kilometri de cale ferată la nivelul de mare viteză, şi extinderea legăturilor rutiere şi feroviare până la 83 de porturi şi 37 de aeroporturi.

Un total de 9 miliarde de euro vor fi alocate proiectelor energetice, între care construcţia coridorului sudic de gaze, menit să reducă dependenţa UE de gazele ruseşti, şi o reţea marină pentru energie eoliană, în regiunea Mării Nordului şi cea Baltică. Alte 9 miliarde de euro vor fi investite în reţele broadband şi alte servicii digitale pe teritoriul UE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite