Ce profit au obţinut băncile în România în primul trimestru din 2012

Sistemul bancar a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit de 165 de milioane lei pe standard IFRS, în scădere la jumătate comparativ cu câştigul pe RAS din primele trei luni din 2011, în condiţiile în care provizioanele au urcat în ianuarie - martie cu aproape 1,5 miliarde lei, potrivit Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Provizioanele calculate potrivit standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) au atins 23,85 miliarde lei la finele lunii martie, comparativ cu 22,39 miliarde lei la sfârşitul lunii ianuarie, când a fost realizată prima centralizare a datelor în noul sistem de raportare.

Băncile continuă să calculeze provizioane şi în sistemul de contabilitate românesc (RAS) pentru a aplica filtrele prudenţiale stabilite de banca centrală.

Astfel, în primele trei luni, provizioanele calculate pe RAS au urcat cu 3,2 miliarde lei, de la 30,6 miliarde lei la 33,8 miliarde lei. De asemenea, de la finele lunii ianuarie până la sfâritul lui martie provizioanele calculate pe RAS au crescut cu 1,8 miliarde lei.

În aceste condiţii, dacă băncile ar fi continuat să aplice standardele româneşti de contabilitate probabil ar fi raportat pierdere după primul trimestru al acestui an.

Dintre cele 41 de instituţii de credit, un număr de 25 au raportat profit la finalul primelor trei luni din acest an.

De remarcat că profitul pe sistem a scăzut abrupt abia în a treia lună a anului, după ce în ianuarie băncile raportau un câştig cumulat de 361 milioane lei, iar în februarie de 347 milioane lei.

Solvabilitatea pe sistem se menţine la o valoare înaltă, de 14,46%, în condiţiile în care BNR aplică filtre prudenţiale şi elimină din calcul diferenţele favorabile din provizionarea pe IFRS faţă de provizionarea pe RAS. Fără aceste filtre, solvabilitatea ar fi mult mai înaltă, probabil spre 20%.

Rata riscului de credit, calculată ca raport între credite şi dobânzi clasificate în îndoielnic şi pierdere/ total credite şi dobânzi clasificate s-a situat la 25,55%, faţă de 23,26% la finele anului trecut, în timp ce raportul credite clasificate în "pierdere 2" (credite cu restanţe de peste 90 de zile sau pentru care s-a declanşat procedura executării silite)/total credite şi dobânzi clasificate se ridică la 15,88% comparativ cu 14,31 în decembrie 2001.

Banca Comercială Română (BCR), numărul unu după active, a înregistrat cea mai mare pierdere trimestrială după privatizare, de 307,8 milioane lei (70,8 milioane euro), pe fondul menţinerii unor costuri ridicate cu provizioanele.

În acelaşi timp, a doua bancă după active, BRD-Groupe Societe Generale, a raportat un profit în scădere cu 39% după primele trei luni, la 83 milioane lei (19 milioane euro), faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut, influenţat de creşterea provizioanelor cu 58%, la 337 milioane lei (77,4 milioane euro).

O altă bancă de top, UniCredit Ţiriac, a anunţat pentru primul trimestru un profit net de 24,1 milioane lei (5,6 milioane euro), în scădere cu 26,6% faţă de intervalul similar de anul trecut, deşi câştigul operaţional brut a urcat cu 8%.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările