La începutul lunii august, preşedintele României a decis să trimită la Parlament pentru reexaminare Legea Offshore, punând două semne de întrebare. Cea mai mare hibă a acestei legi este găselniţa lui Liviu Dragnea, de a deschide oportunitatea ca taxele din activitatea de exploatare a hidrocarburilor din Marea Neagră să fie colectate într-un fond special, de unde să fie dirijate spre investiţii în infrastructura rutieră, sanitară şi educaţională, oferindu-ne, în acest sens, modelul prosperităţii norvegiene.

În schimb, preşedintele Klaus Iohannis susţine că, prin acest mecanism, se încalcă principiului neafectării veniturilor bugetare. Cine are dreptate?

Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca redevenţe şi impozit asupra veniturilor suplimentare se fac venit la Fondul special de finanţare a contractelor de parteneriat public-privat în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat.

Articolul 19, alineatul 7 din Legea Offshore

Citind cu atenţie acest alineat, apar nişte întrebări rezonabile, la care instituţiile statului ar trebui să răspundă cu maximă celeritate. Comportă argumente neconstituţionale acest articol, din Legea Offshore? Dacă această lege nu va fi modificată de Parlament, va avea CCR argumentele necesare pentru a cere eliminarea din lege a acestui articol? De ce se urmăreşte ca banii din activitatea de exploatare să fie folosiţi pentru proiecte nebancabile, în parteneriate public-private? De ce statul nu accesează fondurile europene puse la dispoziţie, în acest sens, prin Planul Juncker de Investiţii, sau Fondurile Structurale? 

De ce este atât de important principiul neafectării veniturilor bugetare

Studenţii de la ASE învaţă în primul an de facultate că bugetul public înseamnă universul relaţiilor economice care sunt exprimate în formă bănească şi care iau naştere în procesul constituirii PIB-ului. Acest lucru are la bază obiectivele pe care guvernarea statului le trasează în domeniile de politică economică, socială şi financiară pentru o anumită perioadă.

Constituţia României spune la articolul 138 că bugetul acestei ţări cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor.

În Legea Finanţelor Publice se mai precizează că, în sistemul de bugete al României, se pot regăsi şi cele ale unor fonduri speciale, constituite în vederea anumitor obiective, dar pentru care se alocă bani pe bază de legi speciale. Acest fond despre care vorbeşte Liviu Dragnea nu are în spate o lege specială, ci doar o menţiune într-o lege care reglementează o activitate economică, cea de exploatare a unor resurse naturale!

Finanţele publice ale României funcţionează şi ele în baza unor principii. Unul dintre ele este cel al neafectării veniturilor bugetare. Toate veniturile bugetare şi cheltuielile bugetare trebuie adunate fără omisiuni pentru a se radiografia cât mai precis valoarea totală a acestor elemente! Adică, statul nu poate securiza un anumit venit pentru a-l distribui către anumite cheltuieli.

Toate veniturile care se strâng la buget sunt depersonalizate. În principiu, nu se poate aloca un anumit venit bugetar pentru o anumită cheltuială pentru că nu se poate stabili o legătură clară între nivelul cheltuielilor şi nivelul veniturilor. Dar există o excepţie: PNI. Iar când vine vorba despre excepţii, este nevoie de notificarea şi acceptul Comisiei Europene, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă!

În plus, activitatea de exploatare a hidrocarburilor a cunoscut dese oscilaţii de preţ de-a lungul timpului. Dacă preţul gazului va scădea, noi ce vom face? Vom rămâne cu un fond special decapitalizat şi cu lucrări de infrastructură cvasi-abandonate?

Dacă acest alineat din Legea Offshore nu va fi eliminat sau modificat de Parlament în spiritul Constituţiei şi al Legii Finanţelor Publice sunt şanse mari ca el să facă obiectul unei dezbateri la CCR! Acest lucru ar întârzia intrarea în vigoare a Legii Offshore şi ar putea să-i pună pe producători în situaţia de a amâna luarea unei decizii de investiţie până la finele acestui an! Dacă CCR va spune că acest fond este neconstituţional, indirect, probabil că s-ar tranşa şi situaţia Fondului Suveran de Investiţii, în care PSD vrea să înglobeze toate companiile din sectorul energetic. 

Dacă vreţi să dezvoltaţi România, de ce nu folosiţi şi banii puşi la dispoziţie prin Planul Juncker de Investiţii?

Argumentul constituirii acestui Fond special este creşterea bunăstării românilor, prin mobilizarea de resurse financiare publice şi private. Avem nevoie de scoli, de autostrăzi şi de spitale iar politicienii noştri vin cu tot felul de idei rocamboleşti, numai să evite să pună mâna pe fondurile europene. Bănuim cu toţii de ce, dar asta e partea a doua!

Aşadar, Fondul propus de Liviu Dragnea are la bază ideea parteneriatului public-privat. Foarte bine! Dar de ce să facem un fond separat când putem să obţinem finanţare prin Planul de Investiţii Juncker?! 

Fondul European pentru Investiţii (EFSI) este un proiect coordonat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) care acţionează ca o plasă de salvare pentru a diminua riscul semnificativ al finanţării unor proiecte economice. Această plasă de salvare înseamnă o garanţie totală de 21 de miliarde de euro, 16 miliarde de la bugetul UE şi restul de 5 de la BEI. Prin această facilitate se pun la dispoziţie sute de miliarde de euro pentru sectorul transporturilor, agricultură, mediul digital, infrastructură, IMM-uri, energie, cercetare şi dezvoltare şi îmbunătăţirea calităţii mediului!? Şi în România s-au obţinut finanţări prin această modalitate, dar avem prea puţine exemple!

Polonia, cu bani prin Planul de Investiţii Juncker, îşi reabilitează şi extinde două spitale universitare, construieşte un nou sediu pentru Facultatea de Farmacie şi dotează cu aparatură de ultimă generaţie centrul de simulare medicală al Universităţii din Poznan. Tot în Poznan, autoritatea locală şi o companie privată au depus un proiect de construcţie de locuinţe pentru persoanele cu venituri modeste dar care nu se calificau să obţină o casă de la Primărie. Până în 2021 se vor construi 1200 de apartamente cu bani europeni.

Ungaria va investi prin Planul de Investiţii Juncker 70 de milioane de euro în sistemul de termoficare din Budapesta pentru perioada 2018-2020 pentru îmbunătăţirea performanţei reţelei, optimizarea mixului de producere a căldurii şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi alţi poluanţi atmosferici. Bucureştiul este blestemat, nu poate să creioneze un astfel de proiect.

Banca Europeană de Investiţii finanţează cu 426 de milioane de euro un consorţiu de companii responsabil pentru arhitectura, activităţile operaţionale şi construcţia a 27 de kilometri la autostrada de centură a Bratislavei. În Slovacia s-a putut, la noi nu se poate.

Vecinii noştri de la Sud de Dunăre, cu 110 milioane de euro obţinuţi prin EFSI, îşi modernizează şoseaua de centură a Sofiei, un nod feroviar din Plovdiv şi îşi finanţează un studiu de fezabilitate pentru a conecta portul din Burgas la reţeaua TEN-T. Nu mai zic de Cehia, care a primit o finanţare de 275 de milioane de euro pentru a-şi îmbunătăţi reţeaua feroviară. Iar exemplele curg cu duiumul.

Cum au procedat norvegienii şi cum funcţionează Fondul lor Suveran

Deseori, politicienii români dau ca exemplu Fondul Suveran al Norvegiei şi ne lasă să tânjim după nivelul de trai al norvegienilor când, de fapt, privesc simplist acest vehicul financiar, unul extrem de sofisticat şi extrem de transparent în realitate.

Nordicii au avut nevoie de 24 de ani pentru a pune pe picioare acest fond suveran, gândit pentru bunăstarea generaţiei viitoare, de la momentul când au descoperit cel mai mare zăcământ de petrol şi gaze din Marea Nordului şi până când Parlamentul a înfiinţat Fondul Guvernamental al Petrolului!

Dar, cum funcţionează acest fond? El este gestionat de o bancă de investiţii controlată de stat, Norges Bank, pentru care lucrează peste 550 de oameni în 34 de ţări, responsabili ca să plaseze banii colectaţi în titluri de stat, în acţiuni, în imobiliare şi în obligaţiuni emise de corporaţii securitizate la indicele de referinţă al venitului fix al fondului.

Comportamentul acestui Fond este similar cu cel al unei bănci centrale. Investeşte bani în afara ţării, iar profitul obţinut a fost reinvestit, o parte în Norvegia! Randamentul este sigur, iar nivelul de transparenţă al operaţiunilor este la cel mai ridicat standard. 

Dacii liberi din politica românească ar reacţiona ca în preistorie, cu înjurături şi huiduieli, la auzul unei astfel de veşti, că banii lor ar pleca la străini! „Cum să se poată aşa ceva? Cum? Trădare!” Aşa s-ar înfoia tot felul de minţi izinite care au găsit în Parlament soluţia de a scăpa de puşcărie! 

Dar, cam acesta este nivelul dintre noi şi ei şi cam aşa se explică şi diferenţa dintre nivelul nostru de trai şi cel al Norvegiei. În timp ce noi îi luăm la mişto pe bulgari, îi detestăm pe unguri, nu dăm doi bani pe austrieci, râdem de greci şi îi privim cu superioritate pe sârbi, norvegienii nu au avut nicio problemă să facă afaceri, în primul rând cu vecinii lor. De ce? Pentru că şi-au ştiut interesul. 

Developaţi această matrice şi puneţi-o peste ideea fondului românesc, despre care nu se ştie absolut niciun alt detaliu, decât că este vorba despre un fond special românesc. Păi, nu se potriveşte deloc! Cine garantează că selecţia investiţiilor se va face pe criterii economice şi nu pe criterii politice? Cine garantează că acest fond va fi condus transparent de o structură de management adecvată şi profesionistă? Cine garantează că acest fond va fi coordonat în strânsă legătură cu obiectivele fiscale şi monetare ale ţării, pentru a asigura coerenţa politicilor macroeconomice?  

În timp ce, la ei, o întreagă naţiune, care a preţuit până la cer valorile democratice şi nu a atentat la stabilitatea instituţională, a muncit timp de 30 de ani cu ambiţie ca să-şi pună pe picioare secretul bunăstării ei, la noi, visul este să pescuim cu patriotism într-un stufăriş stătut.

Imaginaţi-vă că am fi avut astăzi acest fond special şi, la cât de special era, l-ar fi nenorocit ministrul de Finanţe, plafonând odată cu preţul de achiziţie al producţiei de gaze naturale, indirect, şi veniturile care ar fi alimentat acest fond! De ce? Pentru că aşa i-a venit lui într-o zi, pentru că poate, pentru că de-aia! 

Dar vrem să facem şi noi un fond, iaca aşa, să învârtim şi să rotim nişte bani, într-un chiuit isteric ca la o horă românească încinsă la beţie şi, în dulcele stil clasic, să facem praf o imensă oportunitate de care ar trebui să beneficieze o generaţie viitoare! Dar, musai, cine este împotriva fondului românesc înfiinţat pe nepusă masă este, automat, duşmanul ţării!